Republica Socialista Zambilica

cod galben de vant si zapada... drumuri nationale blocate... localitati izolate si fara energie electrica...
intr-o tara in care oamenii se plictisesc... si cand n-are ce face, omu` isi face de lucru!
- mai e, fa, ceva in damigeana aia?
- de unde dracu sa mai fie, daca de azi dimineata torni in tine de nu te mai opresti?
mormaie imbufnat...
- fa, mergem sa votam!
- te duci la dracu! te mananca-n cur sa pleci pe vremea asta?! stai linistit acoalea si vezi de treaba ta!
- io zic ca te mananca pe tine spinarea! hai, imbraca-te ca mergem sa votam!
ca asa e omu cand n-are ce face...
- mai bine te-ai duce sa vezi ce face animalele alea, ca e zapada cat usa grajdului!
- mai da-le, fa, dracu de animale! mergem sa votam, n-auzi? sa vezi tu cate animale si cate grajduri iti fac io cu 20.000 de euro!
se uita la el cu mila si cu dezgust...
- lasa-ma, ma, si pe mine sa stau nitel linistita... macar azi, in sfanta duminica!
- cand ti-oi intoarce-un dos de palma, sa vezi ce linistita stai tu! hai, sa nu mai zic odata!
si au plecat infruntand nametii, cativa kilometri, pana la primarie.
Cautatorul de cadrave si adunatura lui de dementi au obtinut 14%!
Michi Maus si Cacarau peste 50%!
ARDe-i-ar focu 13-14%!
popor de zambilici, indiferent cum are sa fie va meritati soarta! si bine n-are sa fie...

magica cifra 3

(discutie savanta la cantina unitatii)

se dadu de trei ori peste cap...
cele trei fete ale imparatului...
au petrecut trei zile si trei nopti...
trei crai de la rasarit...
cei trei purcelusi...
trei, Doamne, si toti trei...
Maitrey!

videoclip cu protestatari

stiti bancul ala cu tanarul educat, care ajuta o batranica sa treaca strada, impotriva vointei ei? zilele trecute am vazut videoclipul bancului...
la rosia montana, in rolul babutei, un grup de localnici iesiti in strada strigau "stam pe un munte de aur, iar noi murim de foame!" si "vrem sa muncim!"
la bucuresti, un grup de intelectuali adunati in piata victoriei strigau "opriti proiectul rosia montana!"
eu le-as da crezare intelectualilor... pe-aia din rosia montana i-a prostit foamea si nu mai stiu ce vorbesc...

nu despre politica... despre prostie...

mersul cu ratb-ul este FANTASTIC! am mai spus-o si o s-o repet pana cand mi-oi da ultima suflare!
de 13 zile multimi furioase ocupa piata universitatii! pe toti ii uneste "jos basescu!", desi fiecare a venit acolo cu propria nemultumire: care cu rosia montana, care cu taxa auto, care cu pensiile scazute... sau, pur si simplu, "uite, ba, jandarmi! hai sa ne batem!"... ba unii si-au luat telefoane la super oferta: moca...
m-as fi dus si eu in piata, dar pana azi n-am stiut de ce... nu intru acum in detalii, ca povestea asta nu e despre politica... e despre altceva...
anul trecut au inceput lucrarile la viitoarea magistrala 5 de metrou in drumul taberei... pe mine m-a bucurat foarte tare asta... pe un nene (sa fi avut 70 de ani, zic...) nu l-a incantat... l-am auzit eu intr-o zi cum ii spunea unei vecine: "ete, ne mai trebuia noua metrou!"... avea dreptate... lor nu le mai trebuie... oricum nu-l termina astia pana... nu-l termina la timp, ce sa mai!...
din cauza lucrarilor, de doua saptamani cateva trasee de troleibuz din zona au fost modificate... iar in locul lor circula o linie speciala... o folosesc zilnic si pot depune marturie ca n-am stat in statie mai mult de 10 minute niciodata! cam cat stateam si cand troleibuzele circulau "normal"...
azi a nins pentru prima data mai zdravan pe anul asta! si mai bate si vantul... e neplacut sa stai in statie si sa astepti, chiar si 10 minute... a constatat asta pe pielea ei o doamna (mai in varsta... o batranica... o baba...) care, odata urcata in autobuz, nici una nici doua a sarit cu gura pe sofer:
- pai bine, domnule, se poate asa ceva? la ce interval circula autobuzele astea? va bateti joc de oameni?
si atunci am avut revelatia (doamna, va multumesc!): diseara ma duc si eu in piata universitatii cu o pancarta pe care scriu "CHIORULE, LASA-NE! VREM INAPOI TROLEELE!".
si am mai avut o revelatie: cumva, baba e definitorie pentru ce traim... n-am stiut niciodata nici ce, nici cum, dar mai ales CUI sa cerem atunci cand ne-a nemultumit ceva... de la butelii pentru pensionari pana la reduceri pentru studenti, revendicate in fata palatului cotroceni (poate va mai amintiti vremurile alea...) au facut ca o mana de smecheri, care au inteles repede cu cine au de-a face, sa ne prosteasca atata vreme! asa am ajuns unde suntem astazi: o suma de oameni adunati intr-o piata cerand ceva! fiecare altceva... plus "jos basescu!"...
ca tot veni vorba despre metroul din drumul taberei... zilele trecute am vazut un afis lipit intr-o statie ratb din zona... un cetatean vigilent a deconspirat adevarul despre aceasta marsavie portocalie: sub pretextul construirii unei linii de metrou se urmareste, nici mai mult, nici mai putin, decat taierea copacilor din cartier! atat! dupa ce termina cu defrisatul, nenorocitii vor abandona lucrarile... n-am retinut integral textul afisului, dar am prins esenta: "salvati teii sub care s-au plimbat bunicii nostri, sa-i putem arata si copiilor". il sustin! sa dam sansa copiilor sa scrijeleasca in scoarta aceluiasi copac pe care bunicul lui a sculptat cu briceagul, in tinerete, "ion + marioara" intr-o inimioara, mai jos, "alfred + irninis xoxoxo"!

te-ai intors...

se freca la ochi si, printre pumni, zari ecranul stins al televizorului... un junghi ii strabatu inima... isi acoperi ochii cu podurile palmelor, incercand sa scape de o vedenie... reflexia din ecranul televizorului stins nu disparu...
- ai aparut iar? si sterge-ti ranjetul asta de pe fata!
- sa stii ca daca strigi la mine nu o sa plec...
avea o atitudine impertinenta... il lua de sus si-l tortura... se vedea de la o posta ca-i face placere...
- credeam ca n-o sa te mai vad...
- credeai? chiar credeai? hai, fii serios... stiai ca o sa reapar... candva... noi doi am avut clipele noastre impreuna... si stii ca n-am disparut niciodata... doar ca ai tinut televizorul mai mult aprins...
- pleaca!
- sa plec? fii serios... nu te pot lasa singur acum... n-am eu inima aia!
ranji malefic...
- tu n-ai inima deloc!
- o! ma ranesti... sau nu... vezi, eu sunt doar.........
se opri...
- ce esti? cine esti?
- m-ai mai intrebat asta candva... te repeti... hai, ce dracu, fii original! credeam ca am trecut de aceasta intrebare!...
statea in continuare cu capul plecat, cu pumnii acoperindu-si ochii...
- ei, hai, priveste-ma in ochi...
- nu! pleaca!
- stii ca nu pot sa plec! serios, de ce trebuie sa avem astfel de conversatii stupide? "cine esti?", "pleaca"... chiar ma enervezi!
ranjetul ii disparuse...
- te credeam mai inteligent...
- nu sunt!
ridica privirea si ingheta! o grimasa de spaima ii schimonosi fata...
- ei, hai, acuma da-te surprins! esti chiar penibil...
- am... m-am... m-am tot gandit cum trebuie sa arati, dar nu te-am vazut niciodata... erau doar inchipuiri... te plasmuiam in fel si chip... cat de hidos si respingator putea imaginatia mea... imaginatia si constiinta mea... dar asa...
- da... asa...
- de ce-ai venit?
silueta din ecran vru sa zica ceva, dezgustata, dar el i-o lua inainte...
- stiu, stiu ca te-am mai intrebat... dar nu mi-ai raspuns niciodata...
- si de ce crezi ca ti-as raspunde acum?
- pentru ca... poate ca stiu de ce esti aici... si de ce vii din cand in cand... cred ca stiu si cine esti... dar vreau sa aud...
- dar ce mama dracu sunt eu, psiholog? daca stii, de ce mai intrebi? esti mult mai prost decat credeam... si, cu siguranta, mult mai prost decat credeai!
isi framanta mainile intre genunchi...
- hai ca mi se face mila... sila...
- si mie mi-e sila...
un zambet aparu pe "fata" siluetei...
- hai ca-ncepi sa devii interesant...
- mi-e sila... si nu de-acum... doar ca am crezut ca daca stiu de ce mi-e sila, sunt pe jumatate izbavit... ca de o vina recunoscuta... si-apoi ai aparut tu... si, uite, ma obligi sa spun cu voce tare...
- nu fi patetic! ai mai spus-o cu voce tare... tu spui tuturor "adevarul" despre tine (zambi malitios, batjocoritor)... voiai o confirmare din partea lor pentru comportamentul tau?
- am fost sincer...
- ii testai! (vocea ii rasuna ca un tunet!) voiai sa-ti valideze ideile, comportamentul!
- si ce-i rau in asta?
- "ei" nu sunt "tu", prostule!
se facu liniste...
- esti macinat de ura...
- si crezi ca-mi place?
- atunci iarta!...
- crezi ca pot?
- atunci ce vrei?
- nu stiu...
- bun asa! (rase batjocoritor)
- atunci spune-mi tu!
- repet: nu sunt psiholog! si-apoi, de ce ti-as spune? asta ar insemna sa dispar definitiv, nu?
- n-ai sa dispari... stiu ca n-ai sa dispari niciodata!
- stiam eu ca ma iubesti!
- poate ca am ajuns sa te iubesc... asta ma sperie mai rau decat ma sperie existenta ta...
- esti rau! uite, acum, fii sincer: daca nu eram eu, cu cine mai stateai tu de vorba?
- termina cu batjocura asta!
- termina tu! (din nou vocea rasuna) ai sa pierzi tot!
- deja am inceput...
tremura din tot corpul... atat de tare ca se misca patul sub el...
- ei, hai, nu plange... o sa-ti raman eu... eu n-am sa te parasesc niciodata... "iubeste-ma ca pe tine insuti!"
un raset puternic se auzi in toate colturile mintii lui si-apoi, brusc, se facu liniste! ingrozitor de liniste...

reintoarcerea la lectura

 http://www.bonjourmadame.fr/post/13494631761/propose-par-jerome

merg zilnic la serviciu cu mijloacele de transport in comun... recomand! e mai ieftin, clar, dar asta nu-i cel mai mare avantaj. daca ai oarecari inclinatii spre psihologie, aici gasesti mediul ideal... ar mai fi si alte avantaje... de exemplu, pe vremea cand mergeam cu masina, ma enervam cumplit in trafic, cam la fel de tare pe cat ma enervez acum in aglomeratia din 41... diferenta e ca pe atunci imi descarcam nervii prin geamul inchis al masinii si cu portierele blocate, pe cand in 41, eee... aici e alta poveste... daca slobozesti parerea ta sincera despre cel care te striveste, sau te calca pe/in picioare, pentru ca nu mai are rabdare sa astepte urmatorul tramvai, de data asta vei primi si replica! sa te vad acu daca mai ai aceeasi viteza la "du-te, ma-n......." urmat imediat de un "sa ma.....", "sa ti-o........" si, spre final, "sa-i zici lu ma-ta ca.....". aici se calesc barbatii, nu in armata!
v-am zis, e o experienta la care n-as renunta pentru a ma reintoarce la iluzoriul confort de 6 ron/litru al masinii personale...
acum ceva ani a existat un curent puternic al intelectualilor (reali sau de carton) care infierau indobitocirea acestui popor deturnat de la lectura si atras in fata infamului ecran, care nu numai ca acum emite 24/24 (de la 2/24 inainte de `89 - precizare facuta pentru cei care au la CNP cifra a doua mai mare de 9), dar arunca in eter laturi cu pretentie de divertisment, falsa relaxare pentru mintea, si asa destul de odihnita, a romanilor... subcultura, sustineau respectivii intelectuali, care otraveste creierele tinere, lancezinde in fata televizoarelor...
constat acum ca asta a avut efect: romanii s-au pus pe citit! mai de voie, dar, mai ales, de nevoie...
- ai vazut, ma, ce-au scumpit astia "gazeta sporturilor"? au pus o carte-n tipla si au facut-o 12 lei! nu mai stiu pe ce sa-ti ia banii, ma...
si daca tot au dat banii pe ea, au zis s-o si citeasca... si asa au prins gustul...
drumul meu de acasa pana la serviciu dureaza aproximativ o ora si implica trei tipuri de mijloace de transport in comun: troleibuz, tramvai si metrou... si-nca o ora seara, la intoarcere... asa ca am avut destula vreme pentru studiu... ba chiar am realizat o mica analiza...
am constatat ca s-au coagulat mai multe tipuri de cititori... vi le redau aici asa cum le-am perceput eu, fara a pretinde ca impartirea are rigurozitate sau fundament stiintific (deci, nu aruncati cu pietre!)... de asemenea, nu mi-am propus o ierarhizare a categoriilor prezentate...

1) cititorii de ziar tip "cancan", "libertatea", "click", "spy"...
stiu o vorba care spune "aceeasi marie, cu alta palarie"... parafrazand, putem spune ca astea sunt aceeasi mizerie, cu alte tate pe prima pagina! sau aceleasi tate, dar in alta pozitie...
2) cititorii de presa sportiva
astia cumpara, de obicei, ziarele de sport impreuna cu cele de la categoria de mai sus... le citesc pe-alea, iar "pro sportul" si "gazeta" le pastreaza pentru diseara...
3) cititorii de ziare "quality"
astia ori nu exista, ori nu exista ziare "quality"
4) cititorii de carte
 4a) cititorii de literatura "usoara"
aici ii intalnim pe cei care incep sa aiba pretentii intelectuale si considera ca sandra brown e literatura erotica, nu ca mizeriile alea din "cancan", "libertatea", "click", "spy"...
 4b) cititorii de literatura "serioasa"
oi fi eu rautacios, dar dupa fetele lor si dupa rapiditatea cu care dau pagina nu cred ca inteleg mare lucru din ceea ce citesc... iar privirile alea fugare nu cred ca sunt menite sa afle in ce statie au ajuns, ci daca au suficienti spectatori...
5) cititorii din categoria "am bani de eBook"
laser, frate!
6) cititorii din categoria "am avut bani DECAT de smartphnone"
astia citesc in principal mailurile cu bancuri... e relativ usor sa intelegi asta dupa cum isi insotesc fiecare alunecare a degetului peste touch screen de un zambet...
7) cititorii de literatura religioasa
ei au aflat ca Dumnezeu e peste tot, deci trebuie sa fie si in tramvaiul 41, oricat de aglomerat ar fi acesta... ce pacate trebuie sa fi savarsit ca sa primeasca acest canon? sa lectureze Crezul si Patimile Sfintilor in timpul patimilor din 41... iarta-i, Doamne!

cam astea ar fi categoriile identificate de mine... ca numar, sunt multi! foarte multi!
uneori chiar mi-e mila de ei... ii urmaresc cum sunt aruncati de colo-colo prin tramvai sau prin metrou, ori de cate ori acesta trece peste vreo curba, sau franeaza brusc, dar nu lasa cartea din mana, Doamne fereste!
- papusa... ma, baiatule... te asteapta cineva la coborare si te asculta din capitolul asta? cate statii mergi? cam cata cultura aduni in timpul asta?
mai exista o categorie, dar pe astia ii inteleg... ba chiar ii sustin... sunt studentii care in dimineata respectiva au avut o epifanie:
- ma, azi avem examen!
- sa mori tu! si ce facem? mergem?
- ma, tu nu stii ca prima conditie sa iei 5 e sa te prezinti la examen? pe urma iti pui problema daca poti sa copiezi!... hai ca citim ceva pe drum...
si ii vezi rasfoind cateva pagini de curs... pentru ei ma rog! sa le-ajute Dumnezeu sa le pice la examen fix din paginile alea de-au apucat sa le citeasca!
- ma, si daca luam, si daca picam, diseara mergem la o bere! ne intalnim in curte la politehnica, in fata la "sfantu` 5"...
cred ca avem o problema in a gandi doi metri mai departe de varful opincii... ni s-a spus "romanii nu citesc indeajuns"... si romanii au reactionat, cu infatuarea caracteristica: "ce-ai zis, ma? vrei sa vezi?". si ne-am pus pe citit... cultura prin lectura nu consta in numarul de caractere pe care suntem capabili sa le recunoastem pe o foaie de hartie... cum nici religia nu se defineste prin numarul de cruci batute la fiecare trecere pe langa o biserica, care mai largi si mai ostentative, care mai discrete, cu limba in cerul gurii...

Barcelona - Milan

milan a fost in vizita la barcelona... baiat simtit, milan n-a venit cu mana goala: cum a intrat, cum i-a dat o floare de gol!
barcelona s-a dovedit a fi, la randul ei, o gazda buna... timp de aproape 2 ore i-a servit lui milan o lectie de fotbal... ba i-a facut si cadouri: o jucarie (pentru ala micu) si o bijuterie (pentru doamna)...
la plecare, chiar cand sa iasa pe usa, milan si-a amintit ca mai are ceva:
- era sa uit! ti-a trimis bunica asta...
si i-a mai dat un gol...

National Arena - plusuri si minusuri

pe vremuri aveam fotbal de calitate, dar n-aveam un stadion pe masura... acum avem stadion... pe masura... macar e un loc unde putem premia fostele glorii... actualele glorii nu exista...
la marea inaugurare asteptam sa cante U2... a cantat inna...
ne-am fi asteptat ca marea arena sa aiba gazon... este un islaz, unde pot sa pasca boii...
noul stadion are 4 ecrane imense... asta e bine, pentru ca il putem transforma in cel mai mare cinematograf din tara... 55.000 de oameni pot vedea filme cu CichiCean, ca pe vremuri, la caminul cultural...
saru`mana, Nasule! multumim, dom`Doctor! sarutam manusitele, doamna ministru! sa traiesti, nea pitzi! mutule... s.c.l., s.c.l., s.c.l.
PS. aproape 55.000 de oameni (minus galeria franceza) au cantat 90 de minute "ROMANIA! ROMANIA!"... la final au fluierat romania...
PPS. gazonul de pe National Arena va fi refacut. apoi, pe margine vor fi montate placute cu mesajul "NU CALCATI PE IARBA!"

oameni si pasari

am citit intr-o zi un articol foarte interesant despre evolutionism. accentul era pus pe asemanarile intre diverse specii ca argument al evolutionismului.
am fost atat de fascinat incat am inceput sa caut materiale aditionale. astfel am ajuns la un text pe Wikipedia, despre "corb"...
suntem invatati in scoala ca omul se trage din maimuta... si totusi... poate ca nu toti am urmat acelasi drum...
iata, mai jos, cateva extrase din textul respectiv...

Corbul comun (Corvus corax), este o pasăre cântătoare mare, în întregime neagră. Găsit în întreaga emisfera nordică, este cea mai întâlnita dintre toate ciorile. Păsările tinere pot călători în stoluri, dar mai târziu vor avea propiul teritoriu.
Corbul comun a coexistat cu oamenii de sute de ani iar în unele zone au fost atat de numeroşi încat s-a considerat un organism daunător. O parte din succesul sau a fost datorat dietei de omnivor; corbii sunt extrem de versatili si optimişti in găsirea surselor de hrană, mâncând insecte, cereale, fructe, animale mici şi mâncare putredă sau de la gunoi.
Unele fapte remarcabile de rezolvare a problemelor au fost observate la unele specii, care să conducă la convingerea că este extrem de inteligent.
În afara dimensiunii sale mai mari, corbul comun diferă de verii săi, ciorile, prin ciocul mai mare şi mai greu, şi o pană în formă de coadă. Vocabularul său este foarte vast şi complex.
Corbul comun poate trăi mult, mai ales în condiţii captive sau protejate. Durata de viata in salbaticie este considerabil mai scurtă.
Corbii comuni pot prospera într-un climat variat.
Cu excepţia cazului în habitatul Arctic, acestea stau, în general la reşedinţa natală pentru întregul an. Păsările tinere pot dispersa la nivel local.
Cei mai multi corbi comuni prefera zonele împădurite, cu întinderi mari de terenuri deschise din apropiere, sau regiunile de coastă pentru locurile lor de cuibărit şi hrănire. În unele zone ale populaţiei umane dense ei profită de o sursă de cantităţi abundente de alimente şi s-a văzut o creştere a numărului lor.
Corbul comun de obicei călătoreşte în perechi, deşi păsările tinere călătoresc în stoluri. În general corbii sunt certăreţi, dar au demonstrat că sunt extrem de devotaţi familiilor lor.
Corbii comuni sunt omnivori şi foarte oportunişti. Dietele lor variază considerabil mai ales cu locaţia sau sezonul.
Ei depoziteaza surplusul de mâncare, mai ales cel cu un conţinut ridicat de grăsimi, şi învaţă să ascundă de alţi corbi. De asemenea fură mâncarea prinsă de alte animale.
Unii corbi cuibăresc pe lângă şosele pentru a consuma vertebratele călcate de maşini. Alţii işi construiesc cuiburile în preajma deşeurilor, pentru a se hrâni cu mâncare stricată şi aruncată de om. Acest mod de hrănire a apărut de cand corbii s-au înmulţit şi au ajuns să trăiască în oraşe.
Cuibul corbului este mare. Talentul de constructor, amplitudinea ecologică şi inteligenţa corbului determină o serie de variaţii în tipologia construirii cuiburilor.
Ca şi alte corvide, corbii pot imita sunetele din mediul lor, printre care limba oamenilor. Au fost înregistrate 15 vocalize din 30 de categorii, cele mai multe dintre ele fiind folosite pentru a vorbi cu alţi corbi. Sunetele înregistrate includ strigăte de alarmă, de urmărire sau de zbor.
Trebuie precizat că această pasăre are un vocabular bogat şi, datorită răspândirii, cunoaşte o fragmentare a limbajului care a permis ornitologilor să detecteze mai multe dialecte. Mai mult, s-a putut constata că, de pildă, un corb din America adus în Spania, a fost la început izolat de ceilalţi corbi, din pricina necunoaşterii dialectului local, pentru ca după o vreme să îl înveţe şi să se integreze.
Inteligenţa sa a atras însă nu doar respectul, ci şi ura oamenilor, care în multe situaţii, stăpâniţi de superstiţii distrugătoare, au încercat să extermine această pasăre. Desigur, o influenţă a avut-o şi lăcomia corbului, care a creat o impresie neplăcută multora.
Corbii sunt cunoscuţi deoarece fură şi prind obiecte strălucitoare precum cristale, bucăţi de metal sau mingi de golf. Una dintre teorii este faptul ca ei fac acest lucru pentru a impresiona alţi corbi. Alte studii indică faptul ca tinerii sunt foarte curioşi de toate lucrurile noi, şi au o anumită atracţie pentru obiectele luminoase.
În ultimii ani, biologii au recunoscut faptul că aceste păsări iubesc să se joace. Juvenilii corbi sunt printre cele mai jucăşe specii de păsări, aruncându-se în nămeţi doar pentru a se distra. De asemenea se joacă şi cu alte specii, ca de exemplu prinde-ma-daca-poţi impreuna cu lupii şi câinii. Alte moduri de joacă sunt acrobaţiile spectaculoase în zbor.
Corbii comuni sunt larg răspăndiţi şi nu sunt în prezent în pericol de dispariţie. În unele ţări aceştia sunt rari întâlniţi din cauza pierderii habitatului şi vânării. De exemplu, în Romania sunt o specie protejată de lege. Numǎrul lor a crescut dramatic şi au devenit dăunători.

prostu` fudul

"doar aici e spectacolul adevarat! cele mai aprinse pasiuni! visele devin realitate! nu pierde magia campionilor!"... si tot asa, si tot asa... ca sa se incheie apoteotic cu "vointa sibiu - concordia chiajna! NUMAI la blablaSPORT tv!"
ba, esti nebun? la ce ora? sa nu-l pierd! l-or da si-n reluare?
dupa promoul asta vin stirile sportive... doroftei a zis ca trebuie sa facem un festival in memoria madalinei manole... cred ca are dreptate...
breaking news : argentina a anulat amicalul de lux pe care trebuia sa-l dispute la bucuresti pe 10 august in compania romaniei cu ocazia inaugurarii noului stadion national!
reformulez: romania (care a reusit performanta ca in peste 20 de ani sa construiasca UN stadion, mandria autoritatilor - ramane de vazut daca primaria sau guvernul) nu va mai intalni intr-un amical de lux (caci da, pentru noi era cu-adevarat un lux) nationala argentinei. care nu venea, oricum, sa joace "in compania" noastra, ci impotriva noastra! ca baietii aia cand joaca fotbal nu se joaca! nu veneau sa faca o miuta impreuna cu noi, ci sa ne bata! rau!
visul lui mircea sandu de a-si lega numele de acest eveniment s-a transformat intr-un nou cosmar, adaugat la lunga lista de vise rele care, puse cap la cap, zugravesc imaginea fotbalului romanesc de ceva vreme incoace...
in clasamentul fifa suntem pe locul 53... cred ca "nasul" a umblat la clasament cand a iesit Blatter sa faca un pipi... oricum, suntem mult peste madagascar (locul 149), laos (locul 177) sau timor-leste (locul 203)... mai buni ca noi sunt decat ghana, bulgaria, burkina faso (clasamentul complet aici).
de pe pozitii de forta, de la inaltimea valorii noastre, frf a pus conditii dure la semnarea contractului atunci cand a antamat amicalul cu argentina: fara messi, higuain, mascherano si di maria noi cu ei nu ne jucam! sa fie clar! pe model becalian, care-si facea poze in fata "palatului" cu mourinho si-si turna vin rosu pe mansete, infratindu-se cu ramon calderon... adica, intelegi... "voi vedeti cine-a fost la mine-acasa?"
ce, adica daca noi am lasat "vedetele" acasa la amicalul de lux pe care brazilia l-a jucat in compania romaniei cu ocazia retragerii din activitate a lui ronaldo, inseamna ca-si pot permite si ei?
si ce scuze penibile: ca au jucat la copa america... ca in cateva zile vor juca in super cupa spaniei, real madrid - barcelona (asta-i un fel de vointa sibiu - concordia chiajna la ei)... pai pentru atata lucru nu vine messi sa-l infrunte pe banel? refuza higuain sa joace impotriva lui tanase? di maria rateaza intalnirea cu mutu? da` cine se cred astia?
tipic romanesc, ne punem poalele-n cap, tipam si ne dam cu curu de pamant! ii amenintam ca-i taram prin tribunale si-si vor vinde si titlurile din vitrina ca sa ne despagubeasca pentru umilinta asta! avem dreptatea de partea noastra: un contract semnat, care trebuie respectat! macar contractul...
daca am inteles eu bine, in faimosul contract nu exista clauze referitoare la anularea partidei! si nici despagubiri! nasu` sandu a avut grija doar sa treaca obligatia ca argentina sa-i aduca pe messi, higuain, di maria... fara ei, romania plateste mai putin... pai daca asta-i tot, se rezolva simplu: ca sa nu plateasca penalizari, federatia argentiniana renunta la banii pe care-i avea de luat de la noi si deplaseaza la bucuresti o echipa formata din cei care ingrijesc gazonul, ajutoarele de bucatari si preparatorii fizici de la echipa de tineret, respectandu-si astfel contractul! asa poate ii si batem si sarbatorim la universitate! avem sansa sa transformam umilinta in victorie! si ne alegem si cu onoarea reperata!
breaking news : ionut lupescu zice ca noi nu jucam cu argentina daca nu vin vedetele! ca prostu` daca nu-i si fudul...

où sont les neiges d'antan?

am trecut ieri pe langa doi batranei care sedeau, intocmai celor din fotografie, pe o banca si numarau clipele, fiecare pentru el... intre ei era un aparat de radio, care zumzaia a baterii pe terminate...
n-am mai auzit de foarte multa vreme melodia asta... se poate sa fi fost doar la aparatul lor de radio...

chestie de sincronizare...

"Ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta, mam'mare, mamitica si tanti Mita au promis tanarului Goe sa-l duca-n Bucuresti de 10 mai."
Baiatul a trecut clasa si, uite asa, "(...) foarte de dimineata, dumnealor, frumos gatite, impreuna cu tanarul Goe, asteapta cu multa nerabdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie sa le duca la Bucuresti."

Lu` Alfonso i-a luat tac`su BMW doar pentru ca a facut 18 ani... e si asta o realizare!... cu BMW-u` Alfonso s-a dus la BAC... pe care l-a picat... la anu` Alfonso se inscrie la facultate...

o viata de om

nu mi-e teama sa traiesc,
mi-e teama sa nu traiesc degeaba...
nu mi-e teama sa imbatranesc,
mi-e teama sa nu imbatranesc degeaba...
nu mi-e teama sa mor,
mi-e teama sa nu mor degeaba...

hotarare eco

azi am fost cu bicicleta in natura... prin padure... ieri plouase...
m-am hotarat: imi iau LOGAN DIESEL!

indoiala

cum e mai rau: sa urasti sincer sau sa iubesti prefacut?

update (27.04.2011): am primit si un raspuns pertinent... "faci si tu ce poti!"

graffiti

oare cine scrie pe ziduri "basarabia e romania"?
ca cine scrie "ma f** in ea de viata!" stiu...

despre onoare

in societatile civilizate exista consecinte concrete...
in Japonia se face seppuku...
noi ne cerem scuze... dar nu stim sa spunem "multumesc"...

rugaciune

Tata Ceresc,
Iarta-mi pacatele, caci mult am gresit in fata Ta!
Te rog, Doamne,
Ai grija de ai mei si revarsa mila Ta asupra lor!
si Te mai rog, Doamne,
Fa sa se impace Pepe cu Oana si Moni cu Iri,
ca daca se intampla ceva cu norul ala de radiatii din Japonia, sau cu gaura din stratul de ozon o sa aflam mult prea tarziu, abia dupa ce se pronunta divortul, definitiv si irevocabil...
si mai Fa sa luam bataie de la albania, bosnia, insulele feroe, liechtenstein, san marino
si sa iasa presedinte dan diaconescu, sau macar vadim sau gigi becali,
ca pana nu s-o alege praful nu invatam nimic si nu facem nimic!
Doamne, Te-ai mai gandit la treaba aia cu centrala de la cernavoda?
si inca ceva, Doamne,
aluia de a strigat in timpul minutului de reculegere de la inceputul meciului cu luxemburg: "florescule!!!! ba!!!!...........", Da-i loc de munca la centrala de la cernavoda inainte sa... hai ca nu mai insist!
ca Tu Stii cel mai bine ce trebuie facut!
Amin!

Japonia, fotbalul european si Bula

in fiecare dimineata profesoara intra in clasa si saluta:
- buna dimineata, copii!
copiii raspundeau intr-un glas :
- buna dimineata!-la!...
terminatia se auzea intotdeauna de undeva din spatele clasei, acolo unde statea Bula...
povestea se repeta de ceva vreme... profesoara avea o banuiala si, ca sa se convinga, a vorbit cu toti elevii, mai putin cu Bula, cerandu-le ca atunci cand ii va saluta dimineata sa nu scoata unul un sunet!
zis si facut... profesoara intra in clasa si, ca de obicei, saluta:
- buna dimineata, copii!
in linistea deplina tasneste glasul lui Bula:
- s*gi p*la!...

toate meciurile din champions league si europa league au inceput cu momente de reculegere, afisandu-se mesajul "with you, Japan". mi-a atras atentia momentul de la inceputul meciului liverpool - braga... in tribune, suporterii englezi alaturau bannere celebrelor fulare, compunand mesajul "Japan, you will never walk allone!"
iar in timpul minutului de reculegere stadionul s-a cufundat intr-o liniste mai adanca decat cea ramasa in urma dezastrului din Japonia...

noroc ca Bula n-a avut bani sa mearga la meci...

PS. de remarcat si gestul celor de la Real Madrid care, la finalul jocului cu Olympique Lyonnais, au imbracat tricouri pe care scria "Animo Abidal", iar pe tabela stadionului Santiago Bernabeu a apărut acelaşi mesaj, în timp ce spectatorii aplaudau în picioare. Eric Abidal, jucatorul Barcelonei, a fost diagnosticat cu o tumora la ficat.

PPS. Doamne, de ce nu centrala de la cernavoda? cand?

Bachus, prietene!

am baut sa uit... dar am uitat ce trebuia sa uit...
ceea ce m-a enervat teribil!
asa ca am baut de suparare...
macar stiam de ce beau!

ni s-au intors turnichetii!

(sau drumul din champions league pana in parcare la carrefour)

europa... romania... urziceni... un oras cu aproximativ 15.000 de locuitori...
unirea urziceni... dumitru bucsaru... dan petrescu... champions league... 8 puncte...
criza... vilele nu se vand... becali vrea banii... bucsaru taie vaca...
jumatate din echipa unirii urziceni pleaca la steaua... steaua pierde meciul cu cealalta jumatate, ramasa acasa... jumatatea plecata se pierde...
stadionul tineretului intra in renovare... sanchi... jumatatea ramasa acasa e trimisa la chiajna... o comuna cu aproximativ 7.000 de locuitori... mai multi daca recensamantul se face in zi de reduceri la carrefour, cand e aglomerat... carrefour este pe teritoriul administrativ al comunei chiajna...
chiajna nu are stadion cu nocturna... echipa va juca in parcare la carrefour, care e luminata...
frf zice "nu se poate"... echipa se intoarce acasa... ieri s-au intors turnichetii... sunt asteptati galamaz si bilasco...

sculptor in vise

te recreez in fiecare zi
copie nereusita a unui original perfect...
din amintiri framantate indelung,
din franturi de zambet,
din urme de mirosul pielii tale in podul palmei mele...
iti exagerez stralucirea din ochi
si nu reusesc nicicum sa modelez
felul ala de a ma privi...
nu... am sa te arunc
printre vise banale si
am sa incerc din nou maine...

Leo Sayer - When I Need You

Vezi mai multe video din muzica

fragil

cu pumnii stransi sub barbie, asezat pe marginea patului, arata ca un "ganditor de la hamangia" in viziunea unui sculptor modern...
era gol, desi in incapere temperatura era destul de scazuta... frigul ii intepa pielea cu mii de ace, incercand sa-l trezeasca din incremenire... desi orice om normal ar fi tremurat zdravan, niciun muschi nu se clintea pe el...
statea cu capul rezemat in pumni, incercand parca sa evite ecranul negru din fata sa... de parca ceva cumplit avea sa vada acolo...
dar o voce de departe, un suierat sinistru il indemna sa ridice privirea... a strans ochii, intr-o sfortare evident dureroasa de a se opune...
- uite ce ai ajuns...
ca in transa a ridicat capul si s-a privit in ecranul televizorului stins... si dintr-o data a simtit cum se transforma...
raceala sticlei l-a cuprins din toate partile... vedea cum degetele i se transforma... deveneau transparente... isi simtea urechile reci... in ultima clipa a simtit ca aluneca si i s-a parut ca aude zgomot de sticla sparta...
medicul de pe ambulanta incerca, doar pentru ca asa era procedura, cateva manevre de resuscitare... s-a ridicat si a notat ceva pe o foaie pe care a intins-o asistentei...
- pune asta la dosar...
politistul a mai facut cateva fotografii, apoi s-a ridicat si a anuntat ca se poate face curat...
peste doua zile de la morga spitalului au sosit rezultatele oficiale...
"desi decesul a survenit in urma ranilor provocate ca urmare a sectionarii venelor in zona incheieturilor ambelor maini, in inima au fost gasite cioburi pentru care nu se poate gasi o explicatie. nu exista urme care sa probeze introducerea acestor cioburi din exterior. originea lor este, cumva, inexplicabil, interna"

dar visul nu mi-l poate lua nimeni!

primisem cadoul pe care mi-l dorisem atat de mult: o racheta de tenis! n-am fost niciodata o fire sportiva, asa ca ai mei s-au mirat de dorinta mea... dar daca asta si-a dorit copilul!? au facut un efort si... iat-o!
ani de zile am batut peretii scolii cu mingea de tenis, dar alta era intrebuintarea de baza a rachetei mele: cu ea pe umar, cu coada indreptata inainte, in chip de obiectiv, cu mana invartind o manivela imaginara peste racordaj, "filmam" tot ce vedeam in jur si gaseam ca e interesant... aveam sa aflu mai tarziu ca exista o gluma printre operatori, atunci cand uita in redactie caseta pe care urmau sa filmeze: "nu-i nimic, tragem pe retina!"
de unde pasiunea asta pentru un lucru complet strain mie, nu mi-am putut-o explica... ai mei n-au avut niciodata apucaturi artistice (desi mama picta foarte frumos, isi marginea exprimarea plastica la desenele mele pentru scoala)...
- mama, eu dau la ATF! ma fac operator!
- ce te faci, ma?
- operator, mama!
- ia spune-i si lu` tac-tu!
- tata, eu ma fac operator!
- i-ai spus?
- da...
- si ce-a zis?
- nimic... avea treaba...
cativa ani la rand dupa `89 Televiziunea Romana Libera difuza in fiecare seara scene de cosmar cu mineri care bateau studenti, cu maghiari care bateau romani (sau invers...), cu militieni care bateau manifestanti... in sfarsit, cu unii care-i bateau pe altii... si de fiecare data printre victime se afla si cate un operator! ca asta a fost norocu` meu!
- cum, ma, sa te faci operator? ce meserie-i aia? sa te bata aia pe-acolo? pai asta-i meserie? pune mana pe carte! fa-te doctor, mama! fa-te avocat!... astia au bani! nu operator... sa cari aparatu ala dupa tine toata ziua si sa faci poze... sa iei bataie, alergat prin toti boschetii... ce meserie-i aia? sa-ti iasa din cap!
- uitati-va la mine: ma pregatesc pentru ce vreti voi! inainte de examen dau un test cu ce profesor vreti voi! dar va jur ca la examen nu scriu nimic! sa va intre bine-n cap!
discutia a fost intrerupta de soneria de la intrare...
- buna seara, domnu` diriginte! va rog, intrati... tocmai discutam...
s-au asezat cu totii in jurul mesei...
- oameni buni, lasa-ti-l sa faca ce-i place... doar facand ce-i place va face performanta...
l-au ascultat, dar vedeam eu bine ca e tot degeaba...
- sigur, domnu` diriginte... o sa mai vedem... mai e vreme...
si asa a ramas... adica nici ca mine, nici ca ei...
am renuntat singur... cand au realizat ca nu ma pot pregati pentru un examen special, ca cel de la Academia de Teatru si Fim, au cedat...
- faci ce vrei!
- merci... ce intelegatori ati devenit! dau la electronica... macar sa repar televizoare...
- ei, nici inginer nu-i rau... hai, treci la invatat, ca matematica aia nu se-nvata singura! si nici fizica!
- am terminat! ma duc la radio... am emisiune...
- apai, mama, parca te-am facut vorbind! treaba ta! du-te! da` sa dea dracu sa pici examenu!
nu l-am picat...
in primii doi ani de facultate veneam acasa vineri seara cu trenul care ajungea in gara la 21:50. de la gara pana la radio faceam 10 minute. conventia cu cel care era inaintea mea in emisie era sa faca ordine in casete si sa pregateasca prima melodie. asa ajungeam ca la 22:05 sa pot spune:
- buna seara, prieteni! suntem din nou impreuna.......................
mama asculta acasa. cand imi auzea vocea pornea spre radio cu mancarea...
pana la urma iesise si ca mine si ca ei...
in anul doi un foarte bun prieten, coleg de radio (nu spun cine), student la jurnalistica, imi zice intr-o zi:
- ma, mai vrei sa faci televiziune? du-te la etajul 1 in facultate (electronica si jurnalistica au sediul in aceeasi cladire), acolo unde e televiziunea aia scoala si intreaba de tipu asta (n-are blog, ca i-as fi pus link!). am vorbit eu cu el si te asteapta...
l-am gasit... m-a luat metodic: linii de forta, puncte de forta intr-o imagine... mi-a pus in brate o camera video si m-a invatat tot ce stia el... tot ce stiu acum... a vazut ca-mi place... si i-a placut ca-mi placea... asa ca m-a invatat... si am invatat... traiam un vis!
televiziunea scoala n-a mai avut loc printre televiziunile mari care aparusera... dupa o vreme, omul care m-a invatat televiziune a ajuns sa lucreze cu un facator de televizune! si la un moment dat m-a luat cu el...
si uite-asa, pana la urma, in disputa cu ai mei a ramas ca mine...
au urmat 10 ani absolut minunati! 10 ani in care, ca orice om care face meseria asta cu pasiune (cred ca am mai spus asta si cu alte ocazii) mi-am rupt ficatul si stomacul! 10 ani asa cum i-as fi vrut cand eram copil, dar nu visasem atat de frumos pe cat avea sa se dovedeasca a fi in realitate!
apoi a venit cosmarul... un cosmar pe care n-am crezut ca-l voi trai vreodata... nici dupa ce a inceput n-am crezut...
si m-am trezit la un moment dat facand altceva... in cele din urma, a ramas ca ai mei...
- lasa, mama, ca e bine si inginer...

am ascultat huliganii cantand

inainte de meciul unirii urziceni cu liverpool din champions league, presa engleza a ridiculizat echipa noastra, batjocorindu-i numele: URINEEA URZICENI... ceea ce demonstreaza ca "jurnalistii" sunt la fel peste tot in lume! dar era sa le ramana jignirea galgaind in gat... putin a lipsit!
sa tot fie mai bine de un an de zile de la meciul unirii cu dinamo, pe stadionul tineretului... amnezica galerie dinamovista urla din toti plamanii "M**E RAPID!"... ce revelatie ar fi avut daca ar fi stiut sa citeasca pe bilet!
inevitabil, si anul acesta am asistat la "derbyul" steaua - dinamo... invers, ca s-a jucat in stefan cel mare... adica acolo unde suporterii cainilor au maltratat un presupus ultras stelist... fapta despre care DOMNUL sef de galerie dinamovista a fost de parere ca ar fi putut fi indreptatita!!!
in seara asta, cand sa urc in metrou, aud zarva mare! un grup de suporteri englezi, fani ai lui liverpool, veniti sa vada meciul cu steaua, cantau! cantau cat ii tineau plamanii! YOU`LL NEVER WALK ALLONE! si la fiecare statie inserau o strofa in care numarau statiile ramase pana la coborare! nimeni nu se temea de ei! de la tineri la batrani, oamenii din metrou ii priveau zambind! iar ei cantau!
imi amintesc de adevaratele masacre de pe stadioanele engleze de acum cativa ani! si nu numai din anglia... acum vad marile meciuri din europa si ma incanta in egala masura spectacolul fotbalistic si spectacolul tribunelor! ei au evoluat, pentru ca sunt niste gentlemeni cu apucaturi huliganice, pe care si le-au corectat... de dragul spectacolului din teren, pentru ca marile echipe ale europei fac spectacol atunci cand joaca fotbal! de dragul echipelor ai caror fani sunt!
noi am fost si am ramas niste tarani... in cel mai peiorativ sens al cuvantului, fara absolut nicio legatura cu opera lui dinu sararu...
la noi n-o sa vedem niciodata



sau



pentru ca...

teorema

a) sa iti placa foarte tare;
b) sa-i simti lipsa;
c) sa renunti
sunt conditii necesare, dar nu suficiente.
mai trebuie:
d) sa ii poti vedea chilotii murdari in cosul de rufe, fara sa-ti fie scarba;
e) sa-l poti ridica din mocirla in care, poate, a cazut, fara sa te gandesti ca te murdaresti;
f) sa pui capul pe perna langa el, chiar daca ii miroase respiratia.
cand toate aceste conditii sunt indeplinite, rezulta ca iubesti un om!

asa cum esti tu!

cand esti indragostit, parca nu mai esti tu!
cand esti furios nu mai esti tu!
cand esti fericit te porti de parca n-ai mai fi tu!
cand esti depresiv nu mai esti tu...
cand ti-e teama nu mai esti tu...
cand ti-e dor... nu mai esti tu...
asa ca nu ma judecati dupa cum vi se pare ca sunt atunci cand sunt indragostit, sau furios, sau fericit, sau depresiv, sau inspaimantat, sau cand tanjesc... nu asa sunt eu!


Asculta mai multe audio diverse

chestionar

iti lipsesc mai mult sanii ei, sau ochii ei?
iti lipseste mai mult rasul ei zglobiu, cand tu esti cu gandul aiurea, sau tacerile imbufnate, cand te straduiesti s-o impaci?
iti lipseste mai mult parfumul ei, sau mirosul pielii ei dimineata?
iti lipsesc mai mult replicile inteligente, sau intrebarile copilaresti?
iti lipseste mai mult seara, sau dimineata?
iti lipseste mai mult vara, in rochita sexy, sau iarna, cand se cuibareste la pieptul tau sa se incalzeasca?
iti lipseste mai mult cand e departe pentru o vreme, sau, uneori, cand e aproape?



Asculta mai multe audio diverse

despre amorteala

stateau pe scarile tribunalului fara sa-si spuna nimic... stingheri, intocmai ca atunci cand s-au intalnit prima data, cu multi ani in urma...
de-acum era oficial...
ea il iubise foarte mult... cand a aflat, insa, iubirea s-a transformat... nu in ura! nici in indiferenta, desi poate macar atat si-ar fi dorit... in altceva... starea asta de acum, stanjeneala asta, faptul ca nu stia ce sa-i spuna, definea mai bine decat orice "ceva"-ul in care se transformase iubirea ei...
el... capatese acum o libertate pe care nu si-o dorise... o libertate cu care nu stia ce va face...
se straduia sa stranga toata agitatia interioara si s-o transforme in linistea pe care voia s-o afiseze... sa fie tare si sa-i dea si ei din taria asta... s-a simtit dator sa spuna ceva...
- cum te simti?
ea s-a uitat in ochii lui, incercand sa cearna sinceritatea din intrebare si sa alunge demonul care-i soptea in ureche "aroganta"...
- mai tii minte cand stateam amandoi pe canapea, la televizor?... tu ma tineai in brate, iar eu, cu capul rezemat pe umarul tau... dupa o vreme incepeai sa te foiesti pentru ca iti amortea mana...
a coborat privirea si a continuat aproape soptit...
- acum am sa-mi dezmortesc sufletul, pe care te-ai rezemat...
si cum Dumnezeu e Bun si Mare, din senin a inceput sa ploua... iar ei au putut astfel sa ramana tari si sa-si pastreze linistea, pentru ca niciunul nu vedea lacrimile celuilalt, care se amestecau cu picaturile de apa...

confuzie

isi stranse capul in pumni si privi in pamant, leganandu-se... la un moment dat ridica usor privirea, sperand sa nu mai fie acolo... furios, rabufni:
- cine esti? cine esti tu? si de ce apari numai cand televizorul e stins?
conturul din ecran parea ca-l sfideaza... se incapatana sa existe, dar refuza orice dialog...
striga din nou:
- vorbeste! spune-mi cine esti?!
- dar tu cine esti?
a tresarit... ranji satisfacut... "ai cedat, in sfarsit!"...
- nu ma lua cu din astea... nu ocoli raspunsul... n-ai sa scapi...
- bine... barbat, treizeci si.....
- nu, nu, nu, nu, nu, nu.......... vad si eu ca esti barbat... si nici varsta nu e greu de ghicit... nu asta te-am intrebat...
- atunci ce vrei sa stii? intreaba-ma...
ramase cateva clipe tacut...
- stiu ce incerci sa faci...
isi prinse din nou capul in pumni...
- vrei sa-mi faci rau?
- mmm... nu cred...
- ce raspuns e asta?
- ai altul?
- nu eu trebuie sa raspund... eu intreb!
incerca sa plece din fata televizorului... se intoarse brusc, luminat de urmatoarea intrebare:
- vrei sa-mi spui ceva?
- oho!...
- atunci, spune-mi!
- nu stiu cu ce sa incep...
- spune-mi ce crezi despre mine...
conturul din ecran isi inclina capul mai intai spre dreapta, apoi spre stanga, cercetandu-l...
- hm... nu stiu ce sa zic...
- asta-i tot?
- asta-i tot...
izbucni intr-un ras isteric...
- iti bati joc de mine!
- eu?!? nu...
- nu stii sa-mi raspunzi la nicio intrebare!
- atata pot!...
incerca sa fixeze silueta din ecran, doar-doar i-o deslusi trasaturile...
- de ce te uiti asa la mine?
nu-i raspunse si continua sa-l studieze... se apropie de ecran... din ce in ce mai aproape... cand ajunse la doar cativa centimetri sari inapoi ca electrocutat...
- mda... mi s-a parut ca te cunosc... te-am confundat....... cu mine...

dezordine

azi am vrut sa fac curat...
putina ordine, sa suflu putin praful...
sa mai arunc de prin ele...
m-am asezat turceste si am inceput sa le iau la mana...
uf! cate s-au strans!
de unele nici nu mai stiam...
iubiri
greseli
uite, pe asta scrie "clipe de neuitat"... nici nu mai stiam ca e aici...
promisiuni
esecuri
o floare
o prostie
uite si niste oameni...
pe unii i-am cunoscut, doar...
pe unii i-am pierdut pe drum
de unii mi-e dor
de altii, de care credeam ca n-o sa-mi mai fie dor niciodata, acum imi este...
le-am tot inghesuit
unele peste altele...
unii peste altii...
si uite cate s-au strans!
am dat cu maneca peste cele mai vechi
am umezit maneca, putin, cu cateva lacrimi
pe unele era sa le scap din mana, asa de tare am ras!
ce sa arunc?
lasa-le acolo...
poate ca nu-mi mai trebuiesc, dar daca incerc sa arunc ceva
o sa se darame tot peste mine...
sa-mi aduceti aminte, atunci cand am sa mai vreau sa fac curat
sa nu mai umblu acolo...
era sa ma inec de ras... de plans...
si-apoi, am vazut ca mai e loc...
chiar destul!

Fix It Soul

privea in gol spre televizorul stins... in ecranul negru, ca intr-o oglinda, se putea vedea reflexia unei camere modest mobilata... hainele stivuite pe spatarele celor doua scaune si patul cu lenjeria sifonata compuneau o imagine neglijenta pentru cineva cu vederi conservatoare, dezolanta pentru un depresiv, dar normala pentru el...
vazandu-l asa, pironit in mijlocul camerei, n-ai fi putut spune daca se uita la imaginea din ecran sau mult dincolo de ea... daca nu cumva imaginea asta se reflecta inapoi si se recompunea adanc indaratul ochilor lui caprui...
putini pot intelege ca, desi cutia craniana are, fizic, doar cativa centimetri diametru, adancimea mintii umane poate atinge valori infinite... acolo, departe, a VAZUT el imaginea din televizorul stins...
in mijlocul camerei, care-i parea cunoscuta, statea nemiscat un om, care si el ii parea cunoscut... nu stia exact de unde sa-l ia, dar era convins ca-l cunoaste destul de bine... statea asa, nemiscat, in mijlocul unei camere cam dezordonata, si se uita la el... ba chiar avea un sentiment ciudat ca omul din ecran il imita, si asta il irita putin...
personajul era gol... dar nu indecent gol, desi nu purta nicio haina... gol ca o statuie renascentista, pe care o poti arata fara sfiala copiilor intr-un muzeu... daca ai vedea pe strada un om dezbracat ai spune despre el ca i se vad partile intime... omului gol din ecran i se vedea sufletul... si sufletul, constata el acum, nu are nimic intim atunci cand se reflecta intr-un ecran de televizor stins...
a inceput sa-l studieze atent, ca pe un obiect gasit intr-un anticariat si pe care ar fi vrut sa-l cumpere...
- cum sa cereti atat pe el? nu vedeti cum arata?! zgariat, lovit, patat...
- domnule, poate nu realizati, dar tocmai acele zgarieturi, lovituri, dau valoare acestui obiect, a raspuns anticarul cu un glas usor fonfait si graseind intelectual... uitati, zgarietura asta adanca de aici are o poveste foarte interesanta... a capatat-o in tinerete, in urma unei deziluzii in dragoste... era la prima lui iubire... nu, n-a fost cea mai mare, dar a fost prima... de aceea zgarietura este atat de adanca... pentru ca n-a stiut sa se fereasca... lovitura aceea, in schimb, a capatat-o mult mai tarziu... mai exact in ziua in care a aflat de moartea mamei sale...
- si pata aceea urata?
anticarul s-a foit putin, facandu-se ca are ceva de aranjat intr-un sertar, incercand sa evite raspunsul...
- pata aceea... stiti... nici macar nu e atat de vizibila... mai ales daca il asezati intr-o anumita pozitie, astfel incat lumina sa cada pe el intr-un unghi favorabil...
incurcatura in care fusese pus anticarul era mai mult decat evidenta... nu stia de ce, dar chiar il amuza situatia... asa ca insista din priviri sa primesca toate explicatiile...
- noi am incercat sa scoatem pata aceea, dar...
- cum spuneati ca a capatat-o?
- pai...
si dintr-o data anticarul a ridicat capul, l-a privit in ochi si a strans buzele... atitudinea asta l-a facut sa se simta vinovat, de parca el patase obiectul ala... si, desi anticarul nu scotea o vorba, l-a auzit, ca si cand in camera ar fi fost montate difuzoare in toate colturile... "aminteste-ti! ai crezut atunci ca ai gasit rezolvarea tuturor problemelor tale! ai crezut ca ai dreptul sa faci asta, doar pentru ca poti! l-ai calcat in picioare fara nicio remuscare! pata ai capatat-o cand te-ai aplecat si l-ai batut pe umar, pentru ca nu ai vazut ca era zdrelit peste tot!"
vocea din difuzoare s-a stins, iar anticarul statea in fata lui, avand aceeasi atitudine de mai devreme, cu capul plecat, evitandu-i privirea...
- imi pare rau, dar tot nu cred ca face cat cereti pe el...
anticarul a scos din sertar un tub si i l-a intins...
- eu raman la parerea mea ca tocmai aceste imperfectiuni... in fine... avem o solutie, pe care o recomand doar la insistentele unora ca dumnevoastra...
acum era singur intr-o camera dezordonata, in fata unui televizor stins, din care il privea un om gol, pe care il stia de undeva...
"Fix It SOUL - acopera orice zgarietura, oricat de adanca si indeparteaza orice pata, oricat de persistenta! urmele loviturilor nici nu se mai cunosc! trebuie doar sa aplicati intr-o cantitate mica pe locul cu probleme si sa masati usor, apoi lasati sa se usuce!"
a deschis capacul tubului, si-a turnat in palma gelul incolor si a inceput sa-si maseze apasat fiecare milimetru al trupului...
omul gol din ecranul stins il privea cu mila... din difuzoarele din colturile camerei se auzea rasul rautacios al anticarului...

nebunul din metrou

la ora aia metroul era plin... oamenii, cu ochii inca lenesi, se leganau in ritmul vagoanelor, incercand sa se minta ca sunt treji...
fiecare are metoda lui de a ignora somnul inca prezent sub pleoape... unii citesc ziarul, pentru a se pune la punct cu subiectele zilei... altii, mai intelectuali, deschid un volum din colectia "de buzunar"... iti poti da seama dupa cum nu intorc nicio pagina vreme de trei, patru statii ca, defapt, citesc de cateva ori un rand, nereusind sa tina pasul cu literele puse pe joaca, amestecandu-se intr-o leapsa nebuna chiar sub degetul care incerca sa le tintuiasca la locul lor...
in zona trecerii intre vagoane, la burduf, stau in picioare doi barbati... unul nu are mai mult de douazeci si unu de ani si-i zice aluilalt, cu respect, "nea vasile"... amandoi au in mana cate o sacosa de plastic, din care se aude zanganit de borcan ori de cate ori metroul franeaza, si din care iese un colt de ProSport... ziarul nu este intamplator tinut in acelasi loc cu borcanul: in punga de plastic cei doi cara, ca in fiecare dimineata, set-up-ul pentru masa de pranz... nea vasile e om trecut de cincizeci de ani si impune respect tanarului nu doar prin vechimea in meseria pe care, evident, o practica impreuna la acelasi loc de munca, ci si prin felul sugubat in care ii povesteste despre aventurile lui extraconjugale...
pe un scaun, nu foarte departe de cei doi, sta o domnisoara eleganta... tinuta office, manichiura vizibil deosebita de una despre care ai putea sa spui doar "ingrijita"... daca ai spune ca are o functie de management nu ai gresi foarte tare... e front desk manager la o firma de distributie materiale de constructii si s-a asezat atat de aproape de burduful vagonului pentru ca i-a atras atentia povestea lui nea vasile, care o amuza... si nici tanarul care e cu el nu arata rau...
langa ea sta o mamica si pustiul ei de vreo cinci ani... se pare ca azi are un eveniment important la gradinita si face parte din cei alesi sa spuna o poezie... grijulie, mamica ii cere copilului sa repete inca odata... si inca odata... si inca odata... din ce in ce mai tare... copilul s-a plictisit... e evident ca stie poezia foarte bine, dar mami vrea sa o mai auda odata... mai tare... se poate lesne observa ca, defapt, femeia nici nu e atenta la cel mic, ci la cei din jur care, auzindu-l, se uita spre el zambind... si asta e rasplata ei! "ei? nu-i asa ca-i destept? ati mai auzit asa ceva pana acum? cu mine seamana, sa stiti!" pare ea sa spun celor cu care isi intersecteaza, accidental, privirea... ala mic s-a plictisit destul de tare dupa ce a urlat, pentru a nu stiu cata oara, poezioara... drept pentru care s-a ales cu o smucitura zdravana si o admonestare: "vrei sa te faci de ras la serbare? dupa ce doamna ti-a zis ca esti cel mai destept?"
spre capatul vagonului, incadrat de doua femei mai in varsta care sprijineau cate o papornita pe role, din acelea pentru piata, statea un tanar... nu atragea atentia prin nimic... hainele nu atarnau pe el, nu purta bocanci militaresti cu tricou cu sclipici si pantaloni taiati... nu avea cercel, nici in ureche, nici in nas...
nu citea, nu asculta muzica in casti... statea cu ochii inchisi... probabil inca mai fura cateva minute de somn... pana la un momenta dat cand, asa, din nimic, cu ochii inca inchisi, a inceput sa-si miste mainile... parca desena ceva in aer...
s-a facut liniste si toata lumea se uita la el... ziarele nu mai fosneau, discutiile incetasera...
nea vasile se uita peste ochelari... tanarul cu care era a lasat deoparte respectul si i-a intors spatele... domnisoara eleganta isi intindea gatul spre culoar, sa vada mai bine... mamica uitase de privirile admirative ale celorlalti, care erau acum prinsi cu totii de un spectacol mai interesant decat poezia pustiului ei (pana si ea era dispusa sa recunoasca asta!)...
toata babilonia matinala era acum omogenizata de un sentiment comun, exprimat de privirea fiecarui calator din acea garnitura de metrou: "saracul!"...
- uite, ba, unde ne-a adus astia... baieti tineri, si s-ajunga in felu asta...
asa vedea nea vasile problema...
n-aveau cum sa stie ei ca, sub pleoapele inchise, tanarul acela avea inca imaginea iubitei lui pe care o lasase acasa, inca dormind... si acum ii mangaia parul ravasit pe perna...

as time goes by...

mi-e dor de bunicul, care imi aducea mere...
mi-e dor de fostele mele iubite, care mi-au spus, la un moment dat, "totul s-a terminat!"...
mi-e dor de noptile de la radio...
mi-e dor de prietenii mei, asa cum eram cu totii cand nu aveam atatea griji...
mi-e dor de zilele cand nu stiam cate stiu acum (si ce bine ar fi fost sa fi stiut atunci)...
mi-e dor de McHammer si de Vanilla Ice...
mi-e dor de din ce in ce mai multe lucruri si de din ce in ce mai multi oameni...

cum o arata lista asta peste 10 ani? peste 20?...
da` eu, o sa fiu oare pe lista cuiva atunci?

ce n-a-nteles bucsaru...

pe drumul ce leaga bucurestii de moldova (poate cel mai bun drum din tara), aproape de primul oras pe care calatorul il intalneste, se gaseste un sat de-i zice cosereni (lumea din zona pronunta, simplu, cosareni)... in satul acesta isi ducea viata un taran (da` ce taran!)... traia de pe urma rosiilor pe care le cultiva in gradina din spatele casei... le uda, le lega, le pigulea de buruiana si le vindea la oras... toata lumea se mira ce rosii frumoase avea taranul si cum de reusea el sa iasa mereu primul pe piata, in fiecare vara... taranul nostru avea insa o metoda pe care o cunosteau toti, dar nimeni nu voia s-o foloseasca: le dadea la radacina nu cu balegar, ca toti ceilalti gradinari, ci cu niste prafuri dintr-un sac... si mai era ceva: taranul nostru se avea bine cu seful pietii si de-aia avea el mereu taraba la intrarea in piata... numai ca, vezi? prafurile astea erau scumpe... si taranul le lua pe datorie de la niste oameni din tara...
anul asta Dumnezeu s-a maniat pe oameni si a dat urgii pe pamant: seceta cand rosiile trebuiau sa creasca si ploaie multa cand, alea putine de-au reusit sa rodeasca, incepusera sa roseasca, de-au putrezit si acelea... praful s-a ales de cultura taranului, cu toate prafurile lui de le punea la radacina...
si cum rosiile nu s-au facut, taranul n-a avut ce vinde...
intr-o sambata, cum se plimba el asa prin targ, amarat, cu mainile in buzunare, a vazut o minunatie: un om vindea o vaca alba, cu pete albastre! asa ceva nu mai vazuse! si s-a gandit taranul nostru ca asta e semn de la Dumnezeu si, din bruma de bani agonisiti, a cumparat vaca...
a botezat-o UNIREA! (nu milka, ma! n-auzi ca avea pete albastre, nu mov?!)
vaca era buna... dadea lapte mult si bun... familia taranului avea in fiecare zi pe masa o strachina de lapte cald cu mamaliga... ba chiar mai si vindea din el...
de la o vreme, oamenii care-i dadusera prafuri pe datorie au inceput sa-si ceara banii... i-a tot amanat si, ca sa faca rost de bani, a inceput sa vanda din laptele vacii... ba de la o vreme ii dadea din ce in ce mai putin sa manance... a strans ceva bani, dar laptele din strachina era mai putin... insa femeia si copiii nu se plangeau... macar aveau ceva pe masa...nici vaca nu se plangea... dadea in continuare lapte, la fel de mult si la fel de bun...
oamenii de la oras, insa, il strangeau cu usa pe taran... isi voiau banii...
intr-o zi, nervos, taranul a venit acasa, a trantit poarta, s-a dus direct in grajd si a iesit de-acolo peste cateva ore, plin de sange pe maini... cand l-a vazut, femeia lui l-a intrebat, strigand:
- ce-ai facut, nenorocitule?!
taranul s-a uitat naucit la femeie... i-a carpit o palma si a plecat spre carciuma, bolborosind...
- ce stie femeia? carnea se vinde mai scump decat laptele!... las` ca ne luam o capra...

pumnalele, caii si flintele HAIDUCILOR

se facea ca era odata o ceata de haiduci, de prin partile Splitului...
intr-o zi au pornit ei sa praduiasca prin padurile europei league, punandu-i gand rau boierului Platini, care stapanea padurile acelea...
in drumul lor au trecut si prin colentina, unde s-au impiedicat de niste javre intinse la umbra...
- mars, ma! a strigat unul din ei, lovind cu bocancul una mai rosiatica...
si toata haita a fugit schelalaind...
au plecat haiducii mai departe... si cum mergeau ei asa, prin padurile Baraganului, deodata capetenia s-a oprit si, galben la fata, a spus:
- am vazut LUPII, Doamne!
si a zlobozit strigatul de lupta:
- FUGIIIIITI!!!

dezastrul amestecului non-culorilor

de ce albul si negrul sunt non-culori? ce e prostia asta?
macar stii o treaba... nu e un rosu mai putin rosu decat celalalt rosu... un albastru mai intens decat alt albastru... un verde mai crud decat alt verde... un galben mai auriu sau mai aramiu...
uite-l pe ala imbracat in negru...
ce poti spune despre el? ca e pesimist... ca ii plac filemele de groaza... ca nu se pricepe la culori si a ales negrul, ca sa nu-si mai bata capul... ca ii mai atenueaza din rotunjimea siluetei usor supraponderale... ca ii e foarte cald... ca vrea sa se simta liber... ca e energic...
uita-te la tipa aia in alb...
ce poti spune despre ea? ca e gingasa... probabil ca nu stie sa injure... ca se simte libera... ca este foarte atenta cand mananca inghetata, sa nu-si pateze rochia... probabil ca e foarte atenta in viata, in general...
si uita-te la mine...
cu hainele astea gri... parca au fost negre si s-au decolorat... sau sa fi fost albe si s-au murdarit? despre mine ce poti sa spui? ca nu stiu incotro s-o iau...
macar daca ma imbracam cu pantaloni de stofa negri, pantofi negri, sosete albe si un tricou alb... puteai sa spui ceva concret!

ce lume ciudata...

eu nu sunt niciodata singur!
sunt intotdeauna cu gandurile mele...
am cu cine sta de vorba...
si lumea se uita ciudat...
ce lume ciudata!...

gandurile mele sunt
ori analize sau concluzii,
ori fantezii sau fabulatii,
uneori sunt melodii...
si cum gandurile mele nu au glas
eu trebuie sa fiu si glasul meu
si glasul gandurilor mele...
si lumea se uita ciudat...
ce lume ciudata!...

asta inseamna ca nu-mi mai incap in minte?
ca am nevoie de o memorie externa?
cineva mi-a zis sa-mi fac blog!
toate draciile au inventat astia, maica!

un plan bun - o poveste pentru copii si pentru unii parinti

incepu sa se foiasca... parca avea o mancarime pe umarul stang... isi impinse trupul greoi mai catre perete, incercand sa se scarpine... nu voia sa se trezeasca... o musca incepu sa bazaie... i se aseza pe nas... fornai si misca din nari ca s-o alunge... musca pleca, dar i se aseza pe ureche... incerca sa miste din ureche, dar isi dadu seama ca nu va reusi... ca sa rezolve problema se rasuci pe partea cealalta si musca zbura...
visa ca se facuse primavara... parca simtea mirosul de iarba cruda... poienita era plina de flori... fluturii zburau in toate partile... si albinele... mmm... albinele culegeau polen si in fagurii construiti intre ramurile fagului cel mare de la marginea padurii deja incepuse sa se stranga miere... cineva il striga... se uita in dreapta si in stanga, dar nu vazu pe nimeni... isi continua drumul spre marginea padurii, catre fagul cel mare... glasul se auzi din nou... parca recunostea vocea... se uita din nou in toate partile, dar nu vazu pe nimeni... cin` sa fie?
glasul se auzea din ce in ce mai aproape... din ce in ce mai tare... din ce in ce mai enervant...
miji un ochi... clar! se trezise!... strigatele veneau de afara...
- ursache! hai afara, ca a venit primavara!
era iepurele ala alb si enervant... de cate ori mergeau impreuna prin padure, alerga continuu in jurul lui...
- te sparg! m-ai trezit!
abia ce slobozi amenintarea si avu o revelatie... auzi cum cei mici se foiesc, gata sa se trezeasca si ei...
- iepure idiot!
in cealalta parte a barlogului ursoaica se trezea si ea...
- ce s-a intamplat? cine striga asa?
- tati, pe cine spargi?
mai trase o injuratura printre dinti, pomenind ceva de rubedeniile pana la spita a saptea ale iepurelui, apoi se ridica pe-o parte...
- buna primavara!
puii sarira in sus:
- ura! a venit primavara! a venit primavara! mergem dupa miere! si la tufele de fragi! si la rau! uraaa!!!!
copiii incepura sa se zbanguie si venira gramada peste el...
- tati! tati! hai afara! a venit primavara!
se intoarse spre ursoaica:
- ai tu putin grija de ei, pana il bat eu pe iepure?
ursoaica zambi...
- buna primavara, morocanosule! lasa iepurele in pace...
si se apropie de el si-l saruta...
- mmm... pai daca e pe-asa, incepe bine primavara asta...
si se ridica de-a binelea...
prin dreptul ferestrei tocmai trecea topaind iepurele alb...
- v-ati trezit? deja?!
- il omor!
ursoaica se aseza in dreptul usii...
- nu vrei tu sa te mai gandesti la asta? cu cine mai bei seara, la o tabla?
ursul se opri...
- ok! hai, adunarea! sa ne facem planurile pentru vara asta!
cei mici au sarit in sus:
- hai afara! lasa planurile...
- hai, iubitule, zise si ursoaica... avem vreme de facut planuri... acum hai sa ne dezmortim...
- nu! totul trebuie facut cu cap... acusi vine toamna si ne dam seama ca au ramas lucruri nefacute! hai, adunati-va aici si sa incepem...
toata familia ofta si se asezara in fata unui perete pe care ursul incepu sa scrijeleasca cu un bat...
- asa... care va sa zica... mai inainte ne vom dezmorti...
- hai! sari unul dintre pui...
- stai cuminte si asculta-l pe tata...
- pentru asta ne vom incolona, vom iesi din barlog si...................
si ursul schita cu lux de amanunte actiunea de dezmortire a familiei dupa hibernare...
- apoi, prima grija va fi sa mergem la bunici... mai intai ne vom asigura ca totul este in ordine aici, vom asigura usa si ferestrele, vom verifica apa si gazele...............
si urma un plan amanuntit despre vizita la bunici: pregatirile, drumul, darurile de revedere, pana si cateva variante de discutii...
- am ajuns la miere!
- unde? unde e? sari un alt pui...
ursul se intorse incruntat...
- stai cuminte si asculta-l pe tata...
si ursul prezenta planul detaliat al excursiei la marginea padurii, la fagul cel mare... planul cuprindea pregatirile, deplasarea, cateva scheme de pacalit albinele, planul de scapare in caz ca roiul se va napusti asupra lor, planul B de scapare in caz ca roiul se va napusti asupra lor, si asa mai departe... intoarcerea acasa, depozitarea mierii si, in final, linsul pe degete, care nu putea fi facut asa, oricum...
- mama, mi-e foame...
- dragule, mai ai mult?
- imediat terminam... trebuie sa ne mai facem planul pentru culesul murelor, planul pentru intalnirea din poiana cu celelalte animale, planul de petrecut serile impreuna, planul de petrecut serile cu prietenii, planul..........
- bine, bine... hai, zi mai departe...
si tot asa, unul dupa altul, ursul prezenta amanuntit PLANUL verii care urma...
- ............. si cam asta e tot! e un plan bun! sa vedeti cum o sa ne bucuram acum de vara, ca stim exact ce avem de facut!
cand s-au ridicat au vazut pe fereastra ca din copaci picau frunzele... au iesit in pragul usii si au constatat cu uimire ca nu mai era nici urma de iarba verde, de flori... pe jos se intindea un covor de frunze aramii... venise toamna!
- ei, asta e! zise ursul, in timp ce se intorceau imbufnati in barlog... macar pentru vara viitoare avem un plan perfect pus la punct... bine, daca nu se schimba ceva...
si tocmai cand zicea asta, afara se auzi zarva mare!
- fugiti! fugiti! au venit sa taie padurea! fugiti! salvati-va!

sa nu-ti fie pofta de ce n-ai gustat niciodata

cei doi prieteni s-au oprit in fata agentiei loto, si-au facut cruce si au intrat... unul din ei scoase biletul si incepu sa verifice numerele afisate pe panou...
- hai ca pe ala mare nu l-am castigat... uite, zice ca e report...
celalalt il ignora, continuand sa urmareasca cu degetul numerele de pe bilet si ridicand ritmic privirea spre afis...
- ba, niciunul! de ce o fi fost mama asa atenta cand eram mic si nu m-a scapat niciodata din ochi, sa fi mancat si eu rahat? acuma ne-am fi bucurat...
prietenul ramase descumpanit cateva clipe, apoi, brusc, isi recapata optimismul...
- lasa, ma, e mai bine asa... poate prindeai gustul si acum era mai rau...
si, indreptandu-se spre usa, isi striga amicul:
- hai sa mergem!

cu parere de rau...

noaptea, pe bulevardul drumul taberei urla motoare super turate, iar la curbe rotile trosnesc... noroc ca nu si-au cumparat tramvaie, ca ar fi trosnit sinele... ma trezesc de fiecare data si adorm la loc cu parere de rau ca nu s-a auzit si o bubuitura puternica...
dimineata in lift miroase greu a fum de tigara de la vecinul care a coborat inaintea mea... imi tin respiratia si ies din bloc cu parere de rau ca nu aud preotul cantand "vesnica pomenire" la niciun etaj...
in trafic, o ceafa groasa care se continua cu un om, inconjurata cu un lant inimaginabil de gros, intoarsa foarte probabil curand din concediu dintr-o tara cu mult soare (judecand dupa culoarea pielii... sau nu... in sfarsit, nu judec pe nimeni), conducand agresiv un bmw-u imi taie calea si ma injura... ma uit dupa el cu parere de rau ca n-am vazut inca pe viu cum un om face Atac Vascular Cerebral (cuvantul "cerebral" face parte doar din denumirea stiintifica, fara sa aiba nimic altceva de-a face cu situatia descrisa)...
la pranz, la stiri vad bugetarii dansand dansul pinguinului in piata victoriei... schimb canalul, cu parere de rau ca n-a cazut guvernul si becali nu e presedinte... da` mai am o speranta cu dan diaconescu...

hai sictir, majestate!

anglia - germania... una din "finalele din optimi"... tribunele sunt pline... echipele sunt aliniate la mijlocul terenului...
campionatul mondial de fotbal este o competitie sportiva... cea mai importanta caracteristica a unei competitii sportive ar trebui sa fie fair-play-ul... adica respectul pentru (dupa parerea mea gresit numitul) adversar... o manifestare a acestui respect, la competitii internationale, este intonarea imnurilor de stat ale competitorilor...
primul imn care se aude este cel al germaniei... stupoare! supusii majestatii sale, aristocratii englezi, huiduie! hai sictir, majestate!
in zilele premergatoare meciului, cei care scriu la ziar in anglia au spus ca echipa lor va invinge, pentru ca englezii sunt mai buni la pat si au muzica mai buna... unde e relevanta? urla, nemulsa, pe camp!
ce au facut jucatorii germani? ca nemtii, deh... si-au vazut de treaba! si au invins!

orb fara asigurare

sunetul telefonului il trezi din reverie... pipa aproape ca se stinsese... ultimele rotocoale de fum se ridicau, imprastiind aroma tabacului...
pe masa erau ravasite cateva coli mazgalite... din masina de scris atarna, plictisita, o foaie goala... satula de atata asteptare, parca atipise...
masina de scris parea ca icneste, incercand sa scuipe coala alba care ii statea in gat... imaginea asta ii inspira mila pentru sarmana unealta...
taraitul telefonului ii atrase din nou atentia... se ridica cu greu din scaun, neputandu-si lua ochii de la masina de scris... ar fi ajutat-o cumva, dar nu putea... dupa ce facu cativa pasi se intoarse la birou si smulse hartia pe care o cocolosi si o arunca pe jos...
cu sentimentul ca facuse o fapta buna se indrepta din nou spre telefonul care nu inceta sa zbarnaie impertinent, fara sa-i pese ca deranjeaza...
- alo...
- alo! buna ziua! de la compania de asigurari! am revenit, asa cum am stabilit!... ne putem intalni astazi?
nu "stabilisera" deloc... doar ca de cateva saptamani individul tot insista si, intr-un moment de neatentie, fara sa-si dea seama, incuviintase o intalnire...
- bine...
- atunci ne vedem la cafeneaua din coltul strazii dumneavoastra, pe la ora 5?
- bine, bine...
individul inchise brusc, comportandu-se precum vanzatorii care iti vorbesc foarte frumos pana te conving sa cumperi un produs, dupa care te ignora, ca si cand nu ai mai exista...
cu zece minute inainte de ora 5 se aseza la o masa pe terasa... isi lua o cafea si aprinse pipa... soarele inca dogorea puternic...
la 5 fix aparu si agentul de la compania de asigurari... costum negru, cravata, geanta imitatie piele si transpirat ca un bou, dar mirosind exagerat a parfum...
ajuns la masa isi consulta ostentativ ceasul si declama cu mandrie:
- am reusit sa ajung la timp! este o nenorocire circulatia la ora asta!...
ii intinse mana...
- ma bucur ca reusim, in sfarsit, sa ne intalnim...
zambetul impertinent care insoti replica dadu consistenta reprosului pe care-l insinua...
- imi pare rau ca v-am tot amanat, dar sunt destul de prins...
- lucrati la ceva nou!?
- da... incerc...
- pe caldurile astea probabil ca muzele se ascund la umbra... prin padure...
zambi satisfacut de subtilitatea propriei glume...
un rotocol de fum incerca zadarnic sa-l faca pe agentul de asigurari sa dispara...
- spuneti-mi despre ce e vorba...
desi realiza ca umorul sau se lipeste de potentialul client precum oul de tigaia de teflon, nu renunta la atitudinea studiat joviala, presarata cu glumite ieftine, pe care, insa, le credea de mare impact in castigarea bunavointei interlocutorului...
- maestre, in ziua de zi ORICE se poate asigura! absolut orice! uite, de exemplu, chirurgii isi asigura mainile... stiti, ei se bazeaza in munca lor foarte mult pe maini...
- mda... la asta nu m-am gandit...
agentul nu sesiza ironia si continua, convins ca i-a captat atentia cu acesta informatie coplesitoare...
- da! si, daca au un accident in urma caruia nu-si mai pot folosi mainile, primesc o despagubire foarte mare! primesc mai multi bani decat ar fi castigat continuand sa opereze, chiar!
- mda... da` poate nu e cazul...
- da! Doamne, fereste! dar daca e sa se intample necazul? e mai bine sa fim prevazatori... de exemplu, cantaretii isi asigura vocea! fotbalistii isi asigura picioarele... in america s-a ajuns la niste chestii!... celebra J. Lo si-a asigurat posteriorul!
si, spunand asta, zambi sugubat...
- si eu cu ce va pot ajuta?
- pe dumneavoastra va ajutati, maestre! raspunse agentul, nesesizand nici de data aceasta ironia si, conform instruirii primite, incercand sa responsabilizeze clientul... ati publicat foarte mult in ultima vreme... asta, cu siguranta, v-a adus si venituri pe masura! banii nu trebuie tinuti la saltea!trebuie investiti! iar o asigurare este una dintre cele mai sigure investitii!
deci, tanarul prezuma ca publicarea unor carti pe care, cu siguranta, nu le-ar putea parcurge mai departe de pagina 5 fara sangerari nazale, au generat venituri consistente... mult mai probabil convingerea asta era izvorata din constatarea indesirii aparitiilor publice din ultima vreme... apoi, mai era nelinistea lui referitor la posibila risipire a acestei "averi"... si peste toate astea, il scosese din casa si-i debita ineptii despre fundul lui J. Lo!
- tinere, eu, cand inchid ochii, vad imagini... imagini pe care, mai apoi, le descriu in cuvinte pe o foaie de hartie... asa imi castig existenta... ce mi s-ar putea intampla mie? ca intr-o zi sa inchid ochii si, pur si simplu, sa se faca intuneric... sa "orbesc"... se poate asigura asta?
agentul zambi incurcat, nestiind daca era o gluma, sau omul din fata lui chiar vorbea serios...
- vezi, tinere? nu se poate asigura chiar ORICE!... imi pare rau ca ti-am irosit timpul...
ii intinse mana, se ridica si pleca, lasand in urma un monument de uimire!

o poveste cu un om care vrea doar sa fie normal

nu ajuti un om cazut intrebandu-l de fiecare data, politicos: "ce s-a mai intamplat?", sau "cum iti mai e?"... nu-l ajuti fortandu-l sa repete, cu voce tare, ceea ce ii macina sufletul... nu-l ajuti facand eforturi evidente de a-l ajuta... se va simti dator sa raspunda eforturilor tale si asta va fi inca o povara pentru el... nu ajuti un om cazut spunandu-i ca numai el are puterea de a trece peste... daca o avea, n-ar fi ajuns jos... nu ajuti un om cazut incercand sa-i insiri posibile solutii... foarte probabil, la multe dintre ele s-a gandit si el... de cele mai multe ori nu lipsa solutiei il tine jos, ci imposibilitatea de a o pune in practica... nu ajuti un om cazut fortandu-l sa constientizeze ca are si el o (probabil mare) parte din vina de a fi ajuns jos... de cele mai multe ori stie asta si-si reproseaza singur...
daca vrei sa faci ceva pentru un om cazut, poarta-te normal cu el...


Asculta mai multe audio diverse

umplerea golului...

*continuare

nu-l speria atat ceea ce se intampla in jur, cat lipsa oricarei solutii! cum putea opri asta? cum avea sa "prinda" golul? si ce avea sa faca apoi cu el? sa-l bage inapoi? nu-l vroia...
cum sa opreasca dezastrul care se pornise?
ca prin ceata a vazut undeva, in zare, un om cu un creion in mana... si omul ala desena cladiri si masini si oameni...
omul s-a oprit cateva secunde din desenat si s-a intors spre el...
- ce-ai facut, ma?! nu ca-mi place sa-ti spun asta, dar ti-am zis eu ca aici ai sa ajungi... hai, lasa acuma...
si i-a intins un creion...
- mai bine ia asta si apuca-te si tu din partea ailalta... incepe cu masina aia rosie care ziceai ca-ti place... sau cu parcul din cartier... sau incepe cu blonda aia de saptamana trecuta, pe care ai lasat-o, ca prostu, sa plece... incepe cu ce vrei tu, dar nu mai sta asa!...
un zambet tamp i-a aparut pe fata... statea incremenit, cu un creion in mana...
- auzi, ma? tu crezi ca eu stau toata ziua sa-ti desenez?! iti arat cum, ti-am adus si creion, dar...
cu mana tremurand a inceput sa deseneze... si a inceput cu un drum... apoi a desenat multi oameni...

nedumerire...

astazi, in tramvai, peste umarul unui cetatean insetat de informatie, am zarit o bucata de hartie igienica, impaturita sub forma de revista, pe care scria CLICK TV... intr-un text cu pretentii de articol am reperat urmatoarea formulare: "[vedeta] SE LAUDA cu o viata intima DISCRETA"...
se spune ca inginerii sunt inculti... si totusi televiziunile sunt pline de ingineri care si-au demonstrat valoarea...
se presupune ca jurnalistii au un anumit grad de cultura... atunci cum se face ca presa e plina de analfabeti?

evadarea golului...

*dupa ce cititi povestea inchideti ochii si incercati sa o vedeti...

mergea fara tinta, cu mainile adanc infipte in buzunare, parca incercand astfel sa-si mentina un fel de echilibru... privea in pamant, lovind cu piciorul cate o pietricica sau cate un muc de tigara aruncat de cineva caruia i s-a parut o povara prea mare de carat pana la primul cos de gunoi... cu coada ochiului zarea oamenii care treceau pe langa el si obstacolele aparute in cale... nu ridica, insa, capul... ii era de ajuns sa le ocoleasca... atunci cand in varful pantofilor aparea o bordura insemna ca trotuarul s-a terminat si trebuie sa traverseze strada... abia atunci ridica privirea din pamant, uitandu-se la semafor sau in dreapta si stanga, dupa caz...
la o astfel de raspantie, atunci cand a ridicat capul, a sesizat ceva ciudat... oamenii, masinile si cladirile din jur pareau sa dispara... se estompau usor si apoi dispareau... la inceput a crezut ca i se pare... dar aglomeratia orasului, furnicarul de oameni si imbulzeala de masini, zumzetul care niciodata nu contenea in marea metropola, toate disparusera in doar cateva secunde...
a fost de-a dreptul terifiat cand a constatat ca pana si pamantul pe care calca incepuse sa dispara... nu sa se surpe, ci pur si simplu sa dispara...
ca si cand cineva i-ar fi soptit in ureche, desi nimeni nu mai era in jur, intr-un moment de revelatie a inteles... golul din interiorul lui se revarsase si pusese stapanire pe intreaga lume!

cat de idioti putem fi?!

am fost tentat sa dau alt titlu acestui articol: "cat de idioti ne cred?"... dar am simtit ca raspunsul este continut in intrebare... si mi-am zis ca raspunsul la intrebarea din titlu se va da peste ceva timp, statistic...
o banca din romania vine cu urmatoarea oferta: creditul pentru orice, fara ipoteca, fara comision, fara garantii!
intelegeti?
iar spotul care promoveaza acest produs bancar este urmatorul...



sau era asta?

stare de spirit

ma culc devreme in fiecare seara, nerabdator sa ma trezesc a doua zi cat mai devreme sa mananc cereale cu lapte, sa fac abdomene si sa vad ce mai aduce ziua de maine!
care ziceai ca sunt depresiv?

nu regret certitudini!

privea in gol pe geamul avionului, dar gandurile ii erau departe... isi imagina scena din sala de consiliu, unde toti directorii o asteptau, sa-i ureze bun venit... isi imagina cum, dupa cincisprezece minute de asteptare, acestia vor pleca spre birourile lor, unde isi vor verifica mail-ul si vor citi mesajul ei...
isi amintea perfect ziua in care primise telefonul... era cu doua luni in urma...
tocmai terminase omleta generoasa si isi bea cafeaua... asta e avantajul unei meserii ca a ei: nu trebuie sa fie devreme la birou! radioul din bucatarie era dat destul de tare, asa ca a auzit greu telefonul...
- alo? domnisoara laura popescu?
- da, eu...
- buna dimineata! de la agentia dream advertising sunt si va sun in legatura cu aplicatia dumneavoastra...
i s-au inmuiat picioarele... visase la acest telefon... dar credea ca va ramane un vis toata viata...
- buna dimineata...
se straduia sa nu-i razbata emotia in glas...
- v-am sunat sa va invit la o discutie despre posibilitatea de a va alatura echipei noastre...
au stabilit detaliile... interviurile, discutiile, negocierile au durat aproape doua luni... in final a fost acceptata si urma sa inceapa treaba...

To: top_management@dreamadvertising.com
Subject: explicatie
Mesaj: va multumesc pentru incredere, dar ceva foarte important a intervenit. astazi plec din tara. sper sa nu va fi creat probleme. laura popescu

- va rog sa va legati centura... vom decola in curand...
pe el il cunoscuse in facultate... s-a indragostit ca o proasta din prima clipa in care l-a vazut... asa-i placea ei sa-l tachineze...
- m-am indragostit de tine ca o proasta... si tu nu ma iubesti deloc...
- ba te iubesc... si cel mai mult de la viata apreciez ca esti proasta mea!
si o lua in brate razand...
la putin timp dupa ce au terminat facultatea lui i s-a ivit ocazia sa plece... oferta era de nerefuzat...
- ai sa vii si tu! ne vom face acolo un rost... aici, vezi si tu cum e... asta e o sansa...
- dar aici sunt ai nostri... sunt prietenii... nu ma pot rupe atat de brutal si definitiv de tot si de toate...
- nu trebuie sa fie nici brutal si nici definitiv... traim intr-o lume in care sutele de kilometri se parcurg in cateva ore... exista telefon, internet...
- nu e asa simplu... nu pot sa-mi petrec viata pe avion... si nici la telefon...
el a plecat... a reusit destul de repede sa se puna pe picioare... pasionat de munca lui, nu i-a fost greu sa se impuna...
n-a exista mesaj sau telefon in care sa nu-i ceara sa vina la el... argumentele ei erau de fiecare data altele... trebuia sa gaseasca de fiecare data unele noi, pentru ca el i le demonta pe toate...
stewardesa trecu din nou printre pasageri pentru a verifica daca si-au pus cu totii centurile...
- o sa fie bine...
- ati spus ceva, domnisoara?
- a!... nu, gandeam cu voce tare...
peste cativa ani, intr-un mall, un barbat se apropie timid de o femeie si o bate pe umar...
- laura popescu?
se intoarse, curioasa... nu-l cunostea...
- da... iertati-ma, nu va recunosc...
- putin a lipsit sa lucram impreuna... la dream advertising... au trecut ceva ani de atunci... spuneai ca pleci din tara... ce s-a intamplat?
- a! poveste lunga... am fost plecata... m-am intors de curand...
- te grabesti? vrei sa ne asezam la o cafea?
- de ce nu?!
i-a povestit pe repede inainte ce se intamplase...
- acum am divortat si m-am intors in tara...
- si de ce ai plecat atunci atat de intempestiv? doar erai pe cale sa-ti implinesti un vis... acum nu regreti?
- nu!... am plecat pentru ca n-am vrut sa traiesc toata viata intrebandu-ma "cum ar fi fost daca...?"

solutie anti-criza!

aparatul AbTronicX2 este un electrostimulator care actioneaza asupra muschilor, prin impulsuri, facandu-i sa se contracte...
cand l-am pus pe muschii fesieri am avut o revelatie: daca guvernul ar distribui astfel de aparate populatiei, macar in custodie pentru cateva luni, ne-ar ajuta in mod real - am reusi sa strangem mai usor din cur!
asta doar daca ar vrea si muschii lor!...

disneylife

m-am visat intr-un parc de distractii... unul mare, cu lume multa... agitatie, vacarm si miros de vata de zahar... alba si roz... iar vacarmul era atat de mare ca iti facea tandari orice gand propriu...
comedii, tir, masinute... dar cea mai interesanta masinarie dintr-un parc de distractii e, de departe, rollercoaster-ul!...
erau acolo fel de fel de oameni...
unii foarte tineri, care se tot dadeau, tura dupa tura... nici urma de teama pe chipurile lor... doar dorinta de a fi din nou, cat mai repede, in vagonete...
unii ceva mai copti, care se lasau mai greu convinsi sa urce, dar o faceau doar pentru ca se mai dadusera si in trecut, iar experienta nu fusese atat de inspaimantatoare incat sa nu fie repetata...
si unii mai in varsta, care nu voiau sa urce in dracovenie, multumindu-se sa comenteze de pe margine: "uite si la astia! poate sare vagonul ala de pe sine... praf se fac! ce le-o mai trebui?"
trenuletul porneste incet, greoi, incordandu-se parca, scrasnind din toate incheieturile... ba chiar e nevoie de un mecanism care sa-l ajute sa urce... sa-l traga in sus...
la urcare nimeni nu tipa... nimeni nu e speriat... toti sunt nerabdatori sa ajunga sus... inconstient de nerabdatori...
odata ajunsi in varf toti se uita la lumea de jos... de acolo lumea ramasa jos se vede mica... si toti rad... inca nimeni nu e speriat... si inca nimeni nu tipa... toti comenteaza lumea de jos...
apoi incepe coborarea... asta e brusca! intotdeauna abrupta! momentul in care realizeaza ca incepe coborarea e pentru unii momentul in care decid ca, odata ajunsi jos, se vor urca din nou, pentru inca o tura... dar tot ala e momentul in care altii jura ca nu vor mai urca niciodata in masinaria asta!
apoi urmeaza alte cateva suisuri si coborasuri... ceea ce intareste convingerea si a unora si a altora...
dupa care ajungi jos... aici unii alerga spre casa de bilete, iar ceilalti multumesc lui Dumnezeu ca nu mai sunt in aer... ca sunt, in sfarsit, in siguranta... "n-o fi palpitant aici, dar e sigur!"
se facea in visul meu ca voiam si eu sa urc in rollercoaster, dar casa de bilete era inchisa... si nu era niciun program afisat...

culturalizarea maselor

*actiunea acestei povesti se petrece intr-un centru de formare a viitoarelor elite: o facultate!

- bai, io nu inteleg nimic din cursul asta! daca mai pic unu, repet anu! si ala batranu a zis ca nu-mi mai da bani de restante...
- io as dormi nitel... nu m-a lasat nebuna aia sa dorm deloc az-noapte...
- care nebuna, ma?
- ei! aia de de-am agatat-o-n club aseara, ma...
- ia suna-l pe-ala, ma! vezi, el a invatat ceva?
...dupa 30 de secunde...
- alo! ce faci, ma?
- ma uit la un film porno... ascult o manea...


Asculta mai multe audio diverse


PS: m-am tot gandit, unde a auzit narcis mozart-ul original?! jucandu-ma la telefon mi-am raspuns la intrebare!

culori de primavara

stateam intins in iarba inalta, urmarind o raza care reusise sa se strecoare printre ramuri si ma intepa in palma...
superba zi! nu stiu cine a pus 1 mai primavara, dar a fost foarte inspirat!
am vrut sa schimb zgomotul orasului si mirosul de esapament din intersectiile aglomerate cu zarva pasarilor si mirosul de iarba cruda... spre deosebire de linistea perfecta dintr-o camera inchisa, linistea padurii este mult mai relaxanta, desi este cea mai zgomotoasa liniste: fosgaieli, trosnituri, ciripituri, batai de aripi...
cum stateam asa, fara sa ma gandesc la nimic, deodata, undeva in dreapta, am auzit voci... stiam ca nu mai e nimeni prin preajma, asa ca am ciulit urechile... mai ales ca discutia era cel putin ciudata...
- ati auzit ce a patit fluturele alb?
- nu, n-am auzit...
- aaa!... saracul... da` si-a facut-o singur, singurel!
am intors incetisor capul, incercand sa nu fac zgomot... pe o buturuga erau cateva ganganii, o buburuza, o libelula si un fluture...
- da` ce-a patit, frate? ce sa-ntamplat?
- pai stati sa va povestesc...
si fluturele a luat bardaca de vin si a baut o gura...
- pai ce faci? fluturii nu beau vin!
- of! voi n-ati auzit de sadoveanu? n-ati fost niciodata la hanu ancutei? asa fac povestitorii!...
si mai lua o gura de vin... se sterse cu dosul mainii, ofta si incepu sa povesteasca...
- fluturele asta era predispus la asa ceva... naiv a fost toata viata lui...
cand era doar o molie, intr-o zi prietenii i-au spus:
- stii ce zi e azi?
- mmm... joi?
- lasa joi... ce zi e!
- cum adica?
- adica ce se intampla azi!
se uita nedumerit in jur...
- ce se intampla?
celelalte molii s-au uitat una la alta...
- trebuie sa te infasori intr-o gogoasa...
se uita neincrezator, apoi zambi...
- hai, mai, terminati! cum sa ma infasor... auzi! intr-o gogoasa!
celelalte molii, insa, il priveau fix, nevenindu-le sa creada ca nu stia despre ce e vorba...
- voi vorbiti serios? si de unde sa iau o gogoasa?
- ti-o faci!
- ha! eu? pai nu stiu sa fac gogosi!
- ia scuipa!
a scuipat si din gura i-a iesit un fel de fir subtire...
- uite, din asta faci gogoasa...
era uimit... si totusi, nu era convins ca nu e o gluma...
- ma, voi vreti sa plecati undeva fara mine... de ce sa ma infasor in gogoasa?
- pentru ca asa ai sa te transformi in fluture!
- HA! HA! HA! sa ma transform in fluture! hai ca era cat pe `ce sa va cred, da` cu asta v-ati dat de gol! auzi, sa ma transform in fluture! adica sa-mi creasca aripi si sa zbor si sa...
ceilalti nu radeau...
- voi vorbiti serios?
- sigur ca da...
- si cat stau in gogoasa?
- pai... cam... vreo... ai sa stii tu cand trebuie sa iesi...
si au plecat, lasandu-l uitandu-se dupa ei...
avu o revelatie!
- hei, dar voi de ce nu va infasurati intr-o gogoasa, sa va transformati in fluturi?
- tu unde crezi ca ne ducem acum?
si au disparut...
"hm...", gandea molia, "daca m-au mintit si ma bag in chestia asta, ce-or sa mai rada de mine! dar daca e adevarat, si ei se transforma in fluturi si eu raman asa? uf! blestemat fii, pascal!"
si, fara prea mare tragere de inima, incepu sa scuipe fir... pe masura ce gogoasa crestea, se gandea la cum o sa fie fluture si cum o sa vada lumea de sus... si, fara sa-si dea seama, construia din ce in ce mai repede...
cand gogoasa a fost gata era atat de obosit incat a adormit...
n-ar fi stiut sa spuna cat a dormit, dar cand s-a trezit simtea ceva pe spate si era cam inghesuit... s-a incordat putin si gogoasa s-a rupt... cam amortise, asa ca s-a intins si... minune!!! avea aripi!
a dat din ele putin si s-a ridicat... ii era cam teama, asa ca s-a asezat repede la loc...
deci era adevarat! s-a transformat in fluture! gandul asta i-a sters orice urma de teama! si-a intins aripile, s-a uitat la cerul albastru, s-a incordat putin si s-a avantat!
- yupiiii!!! zbor!!!
dar dupa numai doua rotocoale spaima l-a cuprins din nou... aici, sus, sunt pasarile! si nu e nicio frunza dupa care sa se ascunda! asa ca s-a lasat repede pe o buruiana...
de sus a venit o chestie cu capul mare si cu aripi transparente, care s-a asezat langa el...
- ce faci aici? hai sa zburam! vrei sa ne jucam leapsa?
- nu, nu! acolo sus sunt pasarile!
- pasarile, fluturii, puful papadiilor si al salcamilor... si ce daca?
asculta inmarmurit...
- ce de chestii sunt acolo sus! tu ce esti?
- eu sunt o libelula!
- si nu ti-e teama de pasari?
- teama? ha ha ha!
- nu inteleg ce gasesti de ras! se burzului proaspatul fluture... pasarile mananca molii! si fluturi! si mananca si libelule, sa stii! incerca el sa-i mai taie elanul ingamfatei asteia...
- ha ha ha! acum inteleg... cand ai iesit tu din gogoasa?
- adineauri, spuse el, rosind...
- pai spune asa! am sa te invat sa zbori in zig-zag!
- in zig-zag?
- da! asa o sa te poti feri de pasari... hai cu mine!
si libelula s-a ridicat in aer, facand un zgomot teribil cu aripile...
fluturele s-a tinut dupa ea, incercand sa-i urmareasca traiectoria... dupa o vreme i-a strigat:
- hei! hei! hai sa ne oprim! am ametit!
libelula s-a uitat la el, a zambit si a aterizat intr-o poienita...
fluturele s-a asezat pe-un fir de iarba...
- ei? cum ti s-a parut?
- foarte frumos! raspunse el, incercand sa-si ascunda obrajii imbujorati...
dupa ce-si mai reveni se uita in jur... multime de gaze, de diverse forme si marimi zburau in toate partile prin poiana! si erau atatea frunze dupa care sa te ascunzi de pasari!
libelula zburase, dar n-a remarcat absenta ei... la un moment dat aceasta s-a intors, aducand cu ea si alti fluturi si cateva buburuze...
- ti-i prezint pe prietenii mei!
- bine-ai venit! ne-a spus libelula ca abia ai iesit din gogoasa! ce esti tu?
- un... un fluture... raspunse el, uitandu-se la toti cei care se adunasera...
cum v-am spus, erau de toate formele si marimile! dar fluturii i-au atras lui atentia... aveau aripile colorate! s-a uitat si la aripile lui... acum le privea pentru prima data cu atentie...
aripile lui erau albe! fara nicio culoare!...
- voi de ce aveti aripile colorate?
- asa suntem noi...
toata lumea a remarcat dezamagirea din ochii fluturelui alb atunci cand s-a uitat la aripile lui...
- ce fel de fluture esti tu?
- nu inteleg intrebarea...
- adica... ce fel de fluture esti? repeta o buburuza peltica, care se uita crucis...
- nu stiu... dar asa am un gust de varza-n gura!
- si eu de lana... se baga in vorba si un fluturas micut, cu aripile de-o culoare nedefinita, intre gri inchis si maro deschis...
- ce e aia lana?
- nu stiu, ca era intuneric acolo de unde vin eu...
- am o idee! sari un fluture viu colorat! hai cu mine!
si tot alaiul, in frunte cu fluturele colorat si fluturele alb, s-a ridicat in aer... au zburat asa pana deasupra unei poienite plina cu flori...
- aseaza-te pe floarea aia... da` incearca sa stai cat mai aproape de mijlocul ei... si cand esti acolo, bate tare din aripi...
asa a facut... un praf marunt l-a invaluit... a inchis ochii... cand i-a deschis, toti ceilalti se holbau la el... ropote de apaluze au izbucnit...
- bravo!!! bravo!!!
se uita la aripile lui care acum erau galbene...
toata lumea zbura in cercuri in jurul lui, dansand, chicotind, chiuind...
- ura! acum esti si tu un fluture colorat!
- da, dar sunt doar galben... n-am multe culori...
ca trazniti toti au incetat dansul si s-au lasat pe cate-un fir de iarba...
- uite ce e! noi am incercat sa te ajutam! daca nu esti multumit, descurca-te singur!
si au zburat...
a ramas singur, uitandu-se la aripile lui, acum galbene...
- macar un pic de bej sa fi avut, incerca el sa se incurajeze...
scutura nervos aripile si praful galben se imprastie...
- ei, poftim! si nici nu tine!
si asa, convins ca ceilalti au incercat sa-l insele, se inalta deasupra poienitei... avea sa gaseasca el o metoda sa se coloreze...
zbura de cateva zile si tot intalnea fluturi viu colorati, dar pe care ii evita...
- hm! se cred mai buni... mai frumosi... le arat eu lor cand o sa fiu mai colorat decat ei!
si zbura mai departe...
intr-o zi, cand plutea peste un camp de maci, a vazut o aratare maaaare! din povestile pe care le mai auzise, asta trebuia sa fie un om!...
despre astia nu auzise ca ar manca fluturi, asa ca prinse curaj si se apropie...
zbura in rotocoale in jurul omului... ii atrase atentia ceva interesant... omul lua din niste borcanele un fel de mazga si o intindea pe o suprafata alba din fata sa... mazga din fiecare borcanel era de alta culoare...
hm... suprafata alba... mazga colorata... da! asta era!
pictorul amesteca mai multe culori pe o bucata de lemn, pe care, din cand in cand, o lasa pe o masuta...
fluturele alb pandi un astfel de moment si, cand a crezut ca nu e niciun pericol, s-a aruncat pe bucata de lemn, printre culori, tavalindu-se in mazga!
erau atat de multe nuante!
- cat de frumos am sa fiu! mai frumos decat toti ingamfatii aia colorati! vreau sa zic urat colorati! HA HA!
si se tavalea cu o bucurie nebuna... cand a obosit (si a obosit repede, pentru ca mazga era lipicioasa) s-a oprit si s-a uitat la aripi...
- ei?! asa da!
dar cand a incercat sa zboare... vai! aripile ii erau grele!... s-a chinuit, s-a zbatut, dar era tintuit parca pe bucata de lemn, printre culori...
acolo l-a gasit pictorul... mozolit, manjit...
- ce-ai facut, mai, nefericitule! cum ai ajuns tocmai aici? uf!...
s-a uitat la el, nestiind ce sa faca... nu-i venea sa-l arunce, pur si simplu, pe jos...
asa ca l-a luat si l-a lipit pe panza, chiar deasupra unui mac pe care tocmai il pictase!
- ei! asta e povestea!
- saracutul fluture alb!
- lasa` c-asa-i trebuie!
- hai, ma`, nu fi rau!
- hai ca ma duc si eu...
- zboara atent! ai baut cam mult vin!
si s-au imprastiat...
am ramas tolanit in iarba inalta, uitandu-ma la raza de soare care imi intepa palma si gandindu-ma la fluturele alb...