joi, 27 mai 2010

cat de idioti putem fi?!

am fost tentat sa dau alt titlu acestui articol: "cat de idioti ne cred?"... dar am simtit ca raspunsul este continut in intrebare... si mi-am zis ca raspunsul la intrebarea din titlu se va da peste ceva timp, statistic...
o banca din romania vine cu urmatoarea oferta: creditul pentru orice, fara ipoteca, fara comision, fara garantii!
intelegeti?
iar spotul care promoveaza acest produs bancar este urmatorul...



sau era asta?

vineri, 21 mai 2010

stare de spirit

ma culc devreme in fiecare seara, nerabdator sa ma trezesc a doua zi cat mai devreme sa mananc cereale cu lapte, sa fac abdomene si sa vad ce mai aduce ziua de maine!
care ziceai ca sunt depresiv?

joi, 13 mai 2010

nu regret certitudini!

privea in gol pe geamul avionului, dar gandurile ii erau departe... isi imagina scena din sala de consiliu, unde toti directorii o asteptau, sa-i ureze bun venit... isi imagina cum, dupa cincisprezece minute de asteptare, acestia vor pleca spre birourile lor, unde isi vor verifica mail-ul si vor citi mesajul ei...
isi amintea perfect ziua in care primise telefonul... era cu doua luni in urma...
tocmai terminase omleta generoasa si isi bea cafeaua... asta e avantajul unei meserii ca a ei: nu trebuie sa fie devreme la birou! radioul din bucatarie era dat destul de tare, asa ca a auzit greu telefonul...
- alo? domnisoara laura popescu?
- da, eu...
- buna dimineata! de la agentia dream advertising sunt si va sun in legatura cu aplicatia dumneavoastra...
i s-au inmuiat picioarele... visase la acest telefon... dar credea ca va ramane un vis toata viata...
- buna dimineata...
se straduia sa nu-i razbata emotia in glas...
- v-am sunat sa va invit la o discutie despre posibilitatea de a va alatura echipei noastre...
au stabilit detaliile... interviurile, discutiile, negocierile au durat aproape doua luni... in final a fost acceptata si urma sa inceapa treaba...

To: top_management@dreamadvertising.com
Subject: explicatie
Mesaj: va multumesc pentru incredere, dar ceva foarte important a intervenit. astazi plec din tara. sper sa nu va fi creat probleme. laura popescu


- va rog sa va legati centura... vom decola in curand...
pe el il cunoscuse in facultate... s-a indragostit ca o proasta din prima clipa in care l-a vazut... asa-i placea ei sa-l tachineze...
- m-am indragostit de tine ca o proasta... si tu nu ma iubesti deloc...
- ba te iubesc... si cel mai mult de la viata apreciez ca esti proasta mea!
si o lua in brate razand...
la putin timp dupa ce au terminat facultatea lui i s-a ivit ocazia sa plece... oferta era de nerefuzat...
- ai sa vii si tu! ne vom face acolo un rost... aici, vezi si tu cum e... asta e o sansa...
- dar aici sunt ai nostri... sunt prietenii... nu ma pot rupe atat de brutal si definitiv de tot si de toate...
- nu trebuie sa fie nici brutal si nici definitiv... traim intr-o lume in care sutele de kilometri se parcurg in cateva ore... exista telefon, internet...
- nu e asa simplu... nu pot sa-mi petrec viata pe avion... si nici la telefon...
el a plecat... a reusit destul de repede sa se puna pe picioare... pasionat de munca lui, nu i-a fost greu sa se impuna...
n-a exista mesaj sau telefon in care sa nu-i ceara sa vina la el... argumentele ei erau de fiecare data altele... trebuia sa gaseasca de fiecare data unele noi, pentru ca el i le demonta pe toate...
stewardesa trecu din nou printre pasageri pentru a verifica daca si-au pus cu totii centurile...
- o sa fie bine...
- ati spus ceva, domnisoara?
- a!... nu, gandeam cu voce tare...
peste cativa ani, intr-un mall, un barbat se apropie timid de o femeie si o bate pe umar...
- laura popescu?
se intoarse, curioasa... nu-l cunostea...
- da... iertati-ma, nu va recunosc...
- putin a lipsit sa lucram impreuna... la dream advertising... au trecut ceva ani de atunci... spuneai ca pleci din tara... ce s-a intamplat?
- a! poveste lunga... am fost plecata... m-am intors de curand...
- te grabesti? vrei sa ne asezam la o cafea?
- de ce nu?!
i-a povestit pe repede inainte ce se intamplase...
- acum am divortat si m-am intors in tara...
- si de ce ai plecat atunci atat de intempestiv? doar erai pe cale sa-ti implinesti un vis... acum nu regreti?
- nu!... am plecat pentru ca n-am vrut sa traiesc toata viata intrebandu-ma "cum ar fi fost daca...?"

miercuri, 12 mai 2010

solutie anti-criza!

aparatul AbTronicX2 este un electrostimulator care actioneaza asupra muschilor, prin impulsuri, facandu-i sa se contracte...
cand l-am pus pe muschii fesieri am avut o revelatie: daca guvernul ar distribui astfel de aparate populatiei, macar in custodie pentru cateva luni, ne-ar ajuta in mod real - am reusi sa strangem mai usor din cur!
asta doar daca ar vrea si muschii lor!...

luni, 10 mai 2010

disneylife

m-am visat intr-un parc de distractii... unul mare, cu lume multa... agitatie, vacarm si miros de vata de zahar... alba si roz... iar vacarmul era atat de mare ca iti facea tandari orice gand propriu...
comedii, tir, masinute... dar cea mai interesanta masinarie dintr-un parc de distractii e, de departe, rollercoaster-ul!...
erau acolo fel de fel de oameni...
unii foarte tineri, care se tot dadeau, tura dupa tura... nici urma de teama pe chipurile lor... doar dorinta de a fi din nou, cat mai repede, in vagonete...
unii ceva mai copti, care se lasau mai greu convinsi sa urce, dar o faceau doar pentru ca se mai dadusera si in trecut, iar experienta nu fusese atat de inspaimantatoare incat sa nu fie repetata...
si unii mai in varsta, care nu voiau sa urce in dracovenie, multumindu-se sa comenteze de pe margine: "uite si la astia! poate sare vagonul ala de pe sine... praf se fac! ce le-o mai trebui?"
trenuletul porneste incet, greoi, incordandu-se parca, scrasnind din toate incheieturile... ba chiar e nevoie de un mecanism care sa-l ajute sa urce... sa-l traga in sus...
la urcare nimeni nu tipa... nimeni nu e speriat... toti sunt nerabdatori sa ajunga sus... inconstient de nerabdatori...
odata ajunsi in varf toti se uita la lumea de jos... de acolo lumea ramasa jos se vede mica... si toti rad... inca nimeni nu e speriat... si inca nimeni nu tipa... toti comenteaza lumea de jos...
apoi incepe coborarea... asta e brusca! intotdeauna abrupta! momentul in care realizeaza ca incepe coborarea e pentru unii momentul in care decid ca, odata ajunsi jos, se vor urca din nou, pentru inca o tura... dar tot ala e momentul in care altii jura ca nu vor mai urca niciodata in masinaria asta!
apoi urmeaza alte cateva suisuri si coborasuri... ceea ce intareste convingerea si a unora si a altora...
dupa care ajungi jos... aici unii alerga spre casa de bilete, iar ceilalti multumesc lui Dumnezeu ca nu mai sunt in aer... ca sunt, in sfarsit, in siguranta... "n-o fi palpitant aici, dar e sigur!"
se facea in visul meu ca voiam si eu sa urc in rollercoaster, dar casa de bilete era inchisa... si nu era niciun program afisat...

marți, 4 mai 2010

culturalizarea maselor

*actiunea acestei povesti se petrece intr-un centru de formare a viitoarelor elite: o facultate!

- bai, io nu inteleg nimic din cursul asta! daca mai pic unu, repet anu! si ala batranu a zis ca nu-mi mai da bani de restante...
- io as dormi nitel... nu m-a lasat nebuna aia sa dorm deloc az-noapte...
- care nebuna, ma?
- ei! aia de de-am agatat-o-n club aseara, ma...
- ia suna-l pe-ala, ma! vezi, el a invatat ceva?
...dupa 30 de secunde...
- alo! ce faci, ma?
- ma uit la un film porno... ascult o manea...


Asculta mai multe audio diverse


PS: m-am tot gandit, unde a auzit narcis mozart-ul original?! jucandu-ma la telefon mi-am raspuns la intrebare!

duminică, 2 mai 2010

culori de primavara

stateam intins in iarba inalta, urmarind o raza care reusise sa se strecoare printre ramuri si ma intepa in palma...
superba zi! nu stiu cine a pus 1 mai primavara, dar a fost foarte inspirat!
am vrut sa schimb zgomotul orasului si mirosul de esapament din intersectiile aglomerate cu zarva pasarilor si mirosul de iarba cruda... spre deosebire de linistea perfecta dintr-o camera inchisa, linistea padurii este mult mai relaxanta, desi este cea mai zgomotoasa liniste: fosgaieli, trosnituri, ciripituri, batai de aripi...
cum stateam asa, fara sa ma gandesc la nimic, deodata, undeva in dreapta, am auzit voci... stiam ca nu mai e nimeni prin preajma, asa ca am ciulit urechile... mai ales ca discutia era cel putin ciudata...
- ati auzit ce a patit fluturele alb?
- nu, n-am auzit...
- aaa!... saracul... da` si-a facut-o singur, singurel!
am intors incetisor capul, incercand sa nu fac zgomot... pe o buturuga erau cateva ganganii, o buburuza, o libelula si un fluture...
- da` ce-a patit, frate? ce sa-ntamplat?
- pai stati sa va povestesc...
si fluturele a luat bardaca de vin si a baut o gura...
- pai ce faci? fluturii nu beau vin!
- of! voi n-ati auzit de sadoveanu? n-ati fost niciodata la hanu ancutei? asa fac povestitorii!...
si mai lua o gura de vin... se sterse cu dosul mainii, ofta si incepu sa povesteasca...
- fluturele asta era predispus la asa ceva... naiv a fost toata viata lui...
cand era doar o molie, intr-o zi prietenii i-au spus:
- stii ce zi e azi?
- mmm... joi?
- lasa joi... ce zi e!
- cum adica?
- adica ce se intampla azi!
se uita nedumerit in jur...
- ce se intampla?
celelalte molii s-au uitat una la alta...
- trebuie sa te infasori intr-o gogoasa...
se uita neincrezator, apoi zambi...
- hai, mai, terminati! cum sa ma infasor... auzi! intr-o gogoasa!
celelalte molii, insa, il priveau fix, nevenindu-le sa creada ca nu stia despre ce e vorba...
- voi vorbiti serios? si de unde sa iau o gogoasa?
- ti-o faci!
- ha! eu? pai nu stiu sa fac gogosi!
- ia scuipa!
a scuipat si din gura i-a iesit un fel de fir subtire...
- uite, din asta faci gogoasa...
era uimit... si totusi, nu era convins ca nu e o gluma...
- ma, voi vreti sa plecati undeva fara mine... de ce sa ma infasor in gogoasa?
- pentru ca asa ai sa te transformi in fluture!
- HA! HA! HA! sa ma transform in fluture! hai ca era cat pe `ce sa va cred, da` cu asta v-ati dat de gol! auzi, sa ma transform in fluture! adica sa-mi creasca aripi si sa zbor si sa...
ceilalti nu radeau...
- voi vorbiti serios?
- sigur ca da...
- si cat stau in gogoasa?
- pai... cam... vreo... ai sa stii tu cand trebuie sa iesi...
si au plecat, lasandu-l uitandu-se dupa ei...
avu o revelatie!
- hei, dar voi de ce nu va infasurati intr-o gogoasa, sa va transformati in fluturi?
- tu unde crezi ca ne ducem acum?
si au disparut...
"hm...", gandea molia, "daca m-au mintit si ma bag in chestia asta, ce-or sa mai rada de mine! dar daca e adevarat, si ei se transforma in fluturi si eu raman asa? uf! blestemat fii, pascal!"
si, fara prea mare tragere de inima, incepu sa scuipe fir... pe masura ce gogoasa crestea, se gandea la cum o sa fie fluture si cum o sa vada lumea de sus... si, fara sa-si dea seama, construia din ce in ce mai repede...
cand gogoasa a fost gata era atat de obosit incat a adormit...
n-ar fi stiut sa spuna cat a dormit, dar cand s-a trezit simtea ceva pe spate si era cam inghesuit... s-a incordat putin si gogoasa s-a rupt... cam amortise, asa ca s-a intins si... minune!!! avea aripi!
a dat din ele putin si s-a ridicat... ii era cam teama, asa ca s-a asezat repede la loc...
deci era adevarat! s-a transformat in fluture! gandul asta i-a sters orice urma de teama! si-a intins aripile, s-a uitat la cerul albastru, s-a incordat putin si s-a avantat!
- yupiiii!!! zbor!!!
dar dupa numai doua rotocoale spaima l-a cuprins din nou... aici, sus, sunt pasarile! si nu e nicio frunza dupa care sa se ascunda! asa ca s-a lasat repede pe o buruiana...
de sus a venit o chestie cu capul mare si cu aripi transparente, care s-a asezat langa el...
- ce faci aici? hai sa zburam! vrei sa ne jucam leapsa?
- nu, nu! acolo sus sunt pasarile!
- pasarile, fluturii, puful papadiilor si al salcamilor... si ce daca?
asculta inmarmurit...
- ce de chestii sunt acolo sus! tu ce esti?
- eu sunt o libelula!
- si nu ti-e teama de pasari?
- teama? ha ha ha!
- nu inteleg ce gasesti de ras! se burzului proaspatul fluture... pasarile mananca molii! si fluturi! si mananca si libelule, sa stii! incerca el sa-i mai taie elanul ingamfatei asteia...
- ha ha ha! acum inteleg... cand ai iesit tu din gogoasa?
- adineauri, spuse el, rosind...
- pai spune asa! am sa te invat sa zbori in zig-zag!
- in zig-zag?
- da! asa o sa te poti feri de pasari... hai cu mine!
si libelula s-a ridicat in aer, facand un zgomot teribil cu aripile...
fluturele s-a tinut dupa ea, incercand sa-i urmareasca traiectoria... dupa o vreme i-a strigat:
- hei! hei! hai sa ne oprim! am ametit!
libelula s-a uitat la el, a zambit si a aterizat intr-o poienita...
fluturele s-a asezat pe-un fir de iarba...
- ei? cum ti s-a parut?
- foarte frumos! raspunse el, incercand sa-si ascunda obrajii imbujorati...
dupa ce-si mai reveni se uita in jur... multime de gaze, de diverse forme si marimi zburau in toate partile prin poiana! si erau atatea frunze dupa care sa te ascunzi de pasari!
libelula zburase, dar n-a remarcat absenta ei... la un moment dat aceasta s-a intors, aducand cu ea si alti fluturi si cateva buburuze...
- ti-i prezint pe prietenii mei!
- bine-ai venit! ne-a spus libelula ca abia ai iesit din gogoasa! ce esti tu?
- un... un fluture... raspunse el, uitandu-se la toti cei care se adunasera...
cum v-am spus, erau de toate formele si marimile! dar fluturii i-au atras lui atentia... aveau aripile colorate! s-a uitat si la aripile lui... acum le privea pentru prima data cu atentie...
aripile lui erau albe! fara nicio culoare!...
- voi de ce aveti aripile colorate?
- asa suntem noi...
toata lumea a remarcat dezamagirea din ochii fluturelui alb atunci cand s-a uitat la aripile lui...
- ce fel de fluture esti tu?
- nu inteleg intrebarea...
- adica... ce fel de fluture esti? repeta o buburuza peltica, care se uita crucis...
- nu stiu... dar asa am un gust de varza-n gura!
- si eu de lana... se baga in vorba si un fluturas micut, cu aripile de-o culoare nedefinita, intre gri inchis si maro deschis...
- ce e aia lana?
- nu stiu, ca era intuneric acolo de unde vin eu...
- am o idee! sari un fluture viu colorat! hai cu mine!
si tot alaiul, in frunte cu fluturele colorat si fluturele alb, s-a ridicat in aer... au zburat asa pana deasupra unei poienite plina cu flori...
- aseaza-te pe floarea aia... da` incearca sa stai cat mai aproape de mijlocul ei... si cand esti acolo, bate tare din aripi...
asa a facut... un praf marunt l-a invaluit... a inchis ochii... cand i-a deschis, toti ceilalti se holbau la el... ropote de apaluze au izbucnit...
- bravo!!! bravo!!!
se uita la aripile lui care acum erau galbene...
toata lumea zbura in cercuri in jurul lui, dansand, chicotind, chiuind...
- ura! acum esti si tu un fluture colorat!
- da, dar sunt doar galben... n-am multe culori...
ca trazniti toti au incetat dansul si s-au lasat pe cate-un fir de iarba...
- uite ce e! noi am incercat sa te ajutam! daca nu esti multumit, descurca-te singur!
si au zburat...
a ramas singur, uitandu-se la aripile lui, acum galbene...
- macar un pic de bej sa fi avut, incerca el sa se incurajeze...
scutura nervos aripile si praful galben se imprastie...
- ei, poftim! si nici nu tine!
si asa, convins ca ceilalti au incercat sa-l insele, se inalta deasupra poienitei... avea sa gaseasca el o metoda sa se coloreze...
zbura de cateva zile si tot intalnea fluturi viu colorati, dar pe care ii evita...
- hm! se cred mai buni... mai frumosi... le arat eu lor cand o sa fiu mai colorat decat ei!
si zbura mai departe...
intr-o zi, cand plutea peste un camp de maci, a vazut o aratare maaaare! din povestile pe care le mai auzise, asta trebuia sa fie un om!...
despre astia nu auzise ca ar manca fluturi, asa ca prinse curaj si se apropie...
zbura in rotocoale in jurul omului... ii atrase atentia ceva interesant... omul lua din niste borcanele un fel de mazga si o intindea pe o suprafata alba din fata sa... mazga din fiecare borcanel era de alta culoare...
hm... suprafata alba... mazga colorata... da! asta era!
pictorul amesteca mai multe culori pe o bucata de lemn, pe care, din cand in cand, o lasa pe o masuta...
fluturele alb pandi un astfel de moment si, cand a crezut ca nu e niciun pericol, s-a aruncat pe bucata de lemn, printre culori, tavalindu-se in mazga!
erau atat de multe nuante!
- cat de frumos am sa fiu! mai frumos decat toti ingamfatii aia colorati! vreau sa zic urat colorati! HA HA!
si se tavalea cu o bucurie nebuna... cand a obosit (si a obosit repede, pentru ca mazga era lipicioasa) s-a oprit si s-a uitat la aripi...
- ei?! asa da!
dar cand a incercat sa zboare... vai! aripile ii erau grele!... s-a chinuit, s-a zbatut, dar era tintuit parca pe bucata de lemn, printre culori...
acolo l-a gasit pictorul... mozolit, manjit...
- ce-ai facut, mai, nefericitule! cum ai ajuns tocmai aici? uf!...
s-a uitat la el, nestiind ce sa faca... nu-i venea sa-l arunce, pur si simplu, pe jos...
asa ca l-a luat si l-a lipit pe panza, chiar deasupra unui mac pe care tocmai il pictase!
- ei! asta e povestea!
- saracutul fluture alb!
- lasa` c-asa-i trebuie!
- hai, ma`, nu fi rau!
- hai ca ma duc si eu...
- zboara atent! ai baut cam mult vin!
si s-au imprastiat...
am ramas tolanit in iarba inalta, uitandu-ma la raza de soare care imi intepa palma si gandindu-ma la fluturele alb...