duminică, 2 mai 2010

culori de primavara

stateam intins in iarba inalta, urmarind o raza care reusise sa se strecoare printre ramuri si ma intepa in palma...
superba zi! nu stiu cine a pus 1 mai primavara, dar a fost foarte inspirat!
am vrut sa schimb zgomotul orasului si mirosul de esapament din intersectiile aglomerate cu zarva pasarilor si mirosul de iarba cruda... spre deosebire de linistea perfecta dintr-o camera inchisa, linistea padurii este mult mai relaxanta, desi este cea mai zgomotoasa liniste: fosgaieli, trosnituri, ciripituri, batai de aripi...
cum stateam asa, fara sa ma gandesc la nimic, deodata, undeva in dreapta, am auzit voci... stiam ca nu mai e nimeni prin preajma, asa ca am ciulit urechile... mai ales ca discutia era cel putin ciudata...
- ati auzit ce a patit fluturele alb?
- nu, n-am auzit...
- aaa!... saracul... da` si-a facut-o singur, singurel!
am intors incetisor capul, incercand sa nu fac zgomot... pe o buturuga erau cateva ganganii, o buburuza, o libelula si un fluture...
- da` ce-a patit, frate? ce sa-ntamplat?
- pai stati sa va povestesc...
si fluturele a luat bardaca de vin si a baut o gura...
- pai ce faci? fluturii nu beau vin!
- of! voi n-ati auzit de sadoveanu? n-ati fost niciodata la hanu ancutei? asa fac povestitorii!...
si mai lua o gura de vin... se sterse cu dosul mainii, ofta si incepu sa povesteasca...
- fluturele asta era predispus la asa ceva... naiv a fost toata viata lui...
cand era doar o molie, intr-o zi prietenii i-au spus:
- stii ce zi e azi?
- mmm... joi?
- lasa joi... ce zi e!
- cum adica?
- adica ce se intampla azi!
se uita nedumerit in jur...
- ce se intampla?
celelalte molii s-au uitat una la alta...
- trebuie sa te infasori intr-o gogoasa...
se uita neincrezator, apoi zambi...
- hai, mai, terminati! cum sa ma infasor... auzi! intr-o gogoasa!
celelalte molii, insa, il priveau fix, nevenindu-le sa creada ca nu stia despre ce e vorba...
- voi vorbiti serios? si de unde sa iau o gogoasa?
- ti-o faci!
- ha! eu? pai nu stiu sa fac gogosi!
- ia scuipa!
a scuipat si din gura i-a iesit un fel de fir subtire...
- uite, din asta faci gogoasa...
era uimit... si totusi, nu era convins ca nu e o gluma...
- ma, voi vreti sa plecati undeva fara mine... de ce sa ma infasor in gogoasa?
- pentru ca asa ai sa te transformi in fluture!
- HA! HA! HA! sa ma transform in fluture! hai ca era cat pe `ce sa va cred, da` cu asta v-ati dat de gol! auzi, sa ma transform in fluture! adica sa-mi creasca aripi si sa zbor si sa...
ceilalti nu radeau...
- voi vorbiti serios?
- sigur ca da...
- si cat stau in gogoasa?
- pai... cam... vreo... ai sa stii tu cand trebuie sa iesi...
si au plecat, lasandu-l uitandu-se dupa ei...
avu o revelatie!
- hei, dar voi de ce nu va infasurati intr-o gogoasa, sa va transformati in fluturi?
- tu unde crezi ca ne ducem acum?
si au disparut...
"hm...", gandea molia, "daca m-au mintit si ma bag in chestia asta, ce-or sa mai rada de mine! dar daca e adevarat, si ei se transforma in fluturi si eu raman asa? uf! blestemat fii, pascal!"
si, fara prea mare tragere de inima, incepu sa scuipe fir... pe masura ce gogoasa crestea, se gandea la cum o sa fie fluture si cum o sa vada lumea de sus... si, fara sa-si dea seama, construia din ce in ce mai repede...
cand gogoasa a fost gata era atat de obosit incat a adormit...
n-ar fi stiut sa spuna cat a dormit, dar cand s-a trezit simtea ceva pe spate si era cam inghesuit... s-a incordat putin si gogoasa s-a rupt... cam amortise, asa ca s-a intins si... minune!!! avea aripi!
a dat din ele putin si s-a ridicat... ii era cam teama, asa ca s-a asezat repede la loc...
deci era adevarat! s-a transformat in fluture! gandul asta i-a sters orice urma de teama! si-a intins aripile, s-a uitat la cerul albastru, s-a incordat putin si s-a avantat!
- yupiiii!!! zbor!!!
dar dupa numai doua rotocoale spaima l-a cuprins din nou... aici, sus, sunt pasarile! si nu e nicio frunza dupa care sa se ascunda! asa ca s-a lasat repede pe o buruiana...
de sus a venit o chestie cu capul mare si cu aripi transparente, care s-a asezat langa el...
- ce faci aici? hai sa zburam! vrei sa ne jucam leapsa?
- nu, nu! acolo sus sunt pasarile!
- pasarile, fluturii, puful papadiilor si al salcamilor... si ce daca?
asculta inmarmurit...
- ce de chestii sunt acolo sus! tu ce esti?
- eu sunt o libelula!
- si nu ti-e teama de pasari?
- teama? ha ha ha!
- nu inteleg ce gasesti de ras! se burzului proaspatul fluture... pasarile mananca molii! si fluturi! si mananca si libelule, sa stii! incerca el sa-i mai taie elanul ingamfatei asteia...
- ha ha ha! acum inteleg... cand ai iesit tu din gogoasa?
- adineauri, spuse el, rosind...
- pai spune asa! am sa te invat sa zbori in zig-zag!
- in zig-zag?
- da! asa o sa te poti feri de pasari... hai cu mine!
si libelula s-a ridicat in aer, facand un zgomot teribil cu aripile...
fluturele s-a tinut dupa ea, incercand sa-i urmareasca traiectoria... dupa o vreme i-a strigat:
- hei! hei! hai sa ne oprim! am ametit!
libelula s-a uitat la el, a zambit si a aterizat intr-o poienita...
fluturele s-a asezat pe-un fir de iarba...
- ei? cum ti s-a parut?
- foarte frumos! raspunse el, incercand sa-si ascunda obrajii imbujorati...
dupa ce-si mai reveni se uita in jur... multime de gaze, de diverse forme si marimi zburau in toate partile prin poiana! si erau atatea frunze dupa care sa te ascunzi de pasari!
libelula zburase, dar n-a remarcat absenta ei... la un moment dat aceasta s-a intors, aducand cu ea si alti fluturi si cateva buburuze...
- ti-i prezint pe prietenii mei!
- bine-ai venit! ne-a spus libelula ca abia ai iesit din gogoasa! ce esti tu?
- un... un fluture... raspunse el, uitandu-se la toti cei care se adunasera...
cum v-am spus, erau de toate formele si marimile! dar fluturii i-au atras lui atentia... aveau aripile colorate! s-a uitat si la aripile lui... acum le privea pentru prima data cu atentie...
aripile lui erau albe! fara nicio culoare!...
- voi de ce aveti aripile colorate?
- asa suntem noi...
toata lumea a remarcat dezamagirea din ochii fluturelui alb atunci cand s-a uitat la aripile lui...
- ce fel de fluture esti tu?
- nu inteleg intrebarea...
- adica... ce fel de fluture esti? repeta o buburuza peltica, care se uita crucis...
- nu stiu... dar asa am un gust de varza-n gura!
- si eu de lana... se baga in vorba si un fluturas micut, cu aripile de-o culoare nedefinita, intre gri inchis si maro deschis...
- ce e aia lana?
- nu stiu, ca era intuneric acolo de unde vin eu...
- am o idee! sari un fluture viu colorat! hai cu mine!
si tot alaiul, in frunte cu fluturele colorat si fluturele alb, s-a ridicat in aer... au zburat asa pana deasupra unei poienite plina cu flori...
- aseaza-te pe floarea aia... da` incearca sa stai cat mai aproape de mijlocul ei... si cand esti acolo, bate tare din aripi...
asa a facut... un praf marunt l-a invaluit... a inchis ochii... cand i-a deschis, toti ceilalti se holbau la el... ropote de apaluze au izbucnit...
- bravo!!! bravo!!!
se uita la aripile lui care acum erau galbene...
toata lumea zbura in cercuri in jurul lui, dansand, chicotind, chiuind...
- ura! acum esti si tu un fluture colorat!
- da, dar sunt doar galben... n-am multe culori...
ca trazniti toti au incetat dansul si s-au lasat pe cate-un fir de iarba...
- uite ce e! noi am incercat sa te ajutam! daca nu esti multumit, descurca-te singur!
si au zburat...
a ramas singur, uitandu-se la aripile lui, acum galbene...
- macar un pic de bej sa fi avut, incerca el sa se incurajeze...
scutura nervos aripile si praful galben se imprastie...
- ei, poftim! si nici nu tine!
si asa, convins ca ceilalti au incercat sa-l insele, se inalta deasupra poienitei... avea sa gaseasca el o metoda sa se coloreze...
zbura de cateva zile si tot intalnea fluturi viu colorati, dar pe care ii evita...
- hm! se cred mai buni... mai frumosi... le arat eu lor cand o sa fiu mai colorat decat ei!
si zbura mai departe...
intr-o zi, cand plutea peste un camp de maci, a vazut o aratare maaaare! din povestile pe care le mai auzise, asta trebuia sa fie un om!...
despre astia nu auzise ca ar manca fluturi, asa ca prinse curaj si se apropie...
zbura in rotocoale in jurul omului... ii atrase atentia ceva interesant... omul lua din niste borcanele un fel de mazga si o intindea pe o suprafata alba din fata sa... mazga din fiecare borcanel era de alta culoare...
hm... suprafata alba... mazga colorata... da! asta era!
pictorul amesteca mai multe culori pe o bucata de lemn, pe care, din cand in cand, o lasa pe o masuta...
fluturele alb pandi un astfel de moment si, cand a crezut ca nu e niciun pericol, s-a aruncat pe bucata de lemn, printre culori, tavalindu-se in mazga!
erau atat de multe nuante!
- cat de frumos am sa fiu! mai frumos decat toti ingamfatii aia colorati! vreau sa zic urat colorati! HA HA!
si se tavalea cu o bucurie nebuna... cand a obosit (si a obosit repede, pentru ca mazga era lipicioasa) s-a oprit si s-a uitat la aripi...
- ei?! asa da!
dar cand a incercat sa zboare... vai! aripile ii erau grele!... s-a chinuit, s-a zbatut, dar era tintuit parca pe bucata de lemn, printre culori...
acolo l-a gasit pictorul... mozolit, manjit...
- ce-ai facut, mai, nefericitule! cum ai ajuns tocmai aici? uf!...
s-a uitat la el, nestiind ce sa faca... nu-i venea sa-l arunce, pur si simplu, pe jos...
asa ca l-a luat si l-a lipit pe panza, chiar deasupra unui mac pe care tocmai il pictase!
- ei! asta e povestea!
- saracutul fluture alb!
- lasa` c-asa-i trebuie!
- hai, ma`, nu fi rau!
- hai ca ma duc si eu...
- zboara atent! ai baut cam mult vin!
si s-au imprastiat...
am ramas tolanit in iarba inalta, uitandu-ma la raza de soare care imi intepa palma si gandindu-ma la fluturele alb...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu