miercuri, 31 martie 2010

intelepciunea de A VREA asa CUM TREBUIE!

sania aluneca monoton prin mijlocul campului alb, pe care nu se mai zarea nicio alta urma... nici de om, nici de animal... zapada care cadea intruna acoperea dovada prezentei oricarei alte fiinte prin acele locuri... se auzea doar suieratul vantului si, din cand in cand, undeva, departe, urletul unui lup... ziua scurta de iarna era pe sfarsite... fusese atat de ger incat si soarele renuntase sa mai stea in frig si se retragea, parca, mai devreme... in sanie se aflau doi barbati si o femeie... veneau de la oras, de la targ... pareau sa pluteasca peste intinderea alba, nelasand nici ei vreo urma a trecerii lor pe acolo... erau tacuti, strangandu-si bine pe langa corp cojoacele si mijind ochii sa poata razbate printre fulgii inghetati care le biciuiau fetele...
- ia opreste nitel, vasile! se auzi deodata glasul femeii...
barbatii se intoarsera spre ea schimband expresia fetei de la uimirea unui "da` ce s-a intamplat?" pana la un dezaprobator "ei, asta-i! acu` te-a apucat?!" atunci cand au inteles nevoia femeii... ea a ridicat numai din umeri, asa a "ce sa fac acuma? asta e..." si, cand sania s-a oprit, a coborat si s-a departat cale de cateva zeci de pasi...
- hai, vasile, sa mergem, ca ne-apuca noaptea pe-aici!
nervozitatea din glasul omului il lua prin surprindere pe vasile... nici lui nu-i convenea oprirea asta, dar ce era sa faca?
- pai si cu ea ce facem? doar n-o lasam aici pe vremea asta?
- las` c-o ia careva din urma! mormai omul...
vasile ezita o clipa, dar ceva il facea sa nu se poata impotrivi hotararii cu care tovarasul lui de drum luase decizia... se pomeni strunind haturile...
isi vazura de drum ca si cand oprisera numai sa descarce un sac cu cartofi la poarta cuiva... "hai, sa-i mananci sanatos, nea costele! hai, ca noi ne grabim!"
femeia se pomeni singura... intinderea perfect alba, ca o coala imensa, suprima orice posibilitate de orientare... incerca sa inainteze, cu mainile intinse inainte, pipaind parca zarea... dar ninsoarea deasa n-o lasa sa vada mai departe de varful degetelor... dupa cativa pasi facuti cu greu prin noianul de zapada se prabusi epuizata...
a fost adusa a doua zi in sat de cei care o gasisera inghetata...
fetita de doar zece ani nu era acasa in ziua aceea... o trimiteau uneori pe la rude sa le ajute prin gospodarie... o gura mai putin la masa intr-o zi...
a venit cineva dupa ea si, cand a ajuns in curtea casei, a vazut lume multa stransa, iar in odaia de la drum mama era intinsa pe o masa...
de inteles a inteles, dar n-a plans... n-a stiut cum...
era cea mai mare dintre fete... din ziua aceea nu a mai fost trimisa sa munceasca pe la rude... avea destula treaba acasa: de spalat, de facut mancare, de mers la camp cu ceilalti...
trecusera deja doi ani de la intamplarea asta... tatal era deja bolnav cand nevasta se prapadise in camp... ramas singur cu grija copiilor n-a avut vreme si, cu atat mai putin resurse, sa-si vada de propria sanatate... de cateva zile nu se mai ridicase din pat... fetita era afara, spala rufe... in casa, cu tata, era o ruda mai indepartata, care mai trecea pe la ei din cand in cand...
cand l-a vazut pe omul palid iesind in prag, cu o expresie de groaza amestecata cu mila pe chip, a inteles...
- ma duc s-a chem pe tanti Floarea... a ingaimat fata.
de plans n-a plans... n-a avut vreme...
avea acum doisprezece ani si era mama si tatal celor patru frati mai mici... i-a crescut cum a putut mai bine... i-a hranit, i-a imbracat, ba pe unii i-a trimis la scoala... au prins aripi si au zburat... au ajuns oameni intregi...
cand i-a venit vremea s-a maritat... a gasit un baiat bun: avea servici` si ceva pamant... asa ca i s-a dat de nevasta...
l-a iubit... chiar si atunci cand a batut-o... si-a strans copiii in brate si a mers mai departe... n-a plans... n-avea rost... era barbatul ei, tatal copiilor... si era un om bun... mai bea, ca toti barbatii... ce avea sa-i faca?
si-a crescut copiii... i-a dat la scoli... au ajuns, si ei, oameni intregi... daduse lumii a doua generatie de oameni!...
si nu avea sa se opreasca...
unii din copii au ajuns bine... dar poate n-au avut noroc... au avut si ei, la randul lor, copii...
- da` voi aveti, mama, ce manca? aia micii cu cine sade acasa cand sunteti voi la servici`? adu-i la mama, pana s-o face mai mari...
si i-a luat...
in arsita amiezii femeia se opri o clipa cu sapa in mana... parca auzise ceva dinspre capatul brazdei... se indrepta intr-acolo... are sa ia si o gura de apa... in umbrarul facut de dimineata nepotul se juca linistit... doar din cand in cand mai vorbea cu cate un prieten nevazut, caruia ii spunea o poezie pe care o invatase de la bunica... pe chipul femeii aparu un zambet cald vazand copilul si parca toata oboseala muncii disparuse...
- sa stai cuminte aici!
bau o gura de apa din sticla ingropata, sa stea rece...
- ia canta tu cantecu` ala de te-am invatat... da` canta mai tare, sa te aud de acolo, cand sap...
si copilul incepea sa lalaie cat il tineau plamanii, spre incantarea oamenilor din camp si spre linistea femeii care astfel il stia in siguranta...
mai termina cateva randuri de sapat si veni sa se odihneasca putin si sa manance ceva...
- ia zi dupa mine: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10... asa... si acuma: a, b, c, d..... bravo!
si-l saruta pe frunte...
asa l-a crescut pana cand a trebui sa mearga la scoala... si a ajuns om intreg!
barbatul ei suferea de ceva vreme... si cand Dumnezeu a avut trebuinta de el, l-a chemat... s-au strans in curtea lor rudele, sa-i fie aproape... femeia nu plangea... cu infricosatoare stapanire spunea tuturor ce trebuie facut... si fiecare isi stergea lacrimile si facea ce-i spunea ea...
- asa, mama... sa aiba ce-i trebuie pe lumea ailalta! si fiti atenti, ca asa va trebui sa-mi faceti si mie! ca atunci nu pot sa va mai spun...
au trecut anii si de la intamplarea asta... femeia a imbatranit si ii e din ce in ce mai greu...
- da` de ce nu te duci matale la oras, la copii, bre?
- si aici? sa se aleaga praful? nu... uite, vine acuma primavara... trebuie facut curat, trebuie aranjat in gradina...
- pai mai poti, bre?
- asa, incet, cum oi putea... da` trebuie facute!...
sus, acolo unde se duc bunii cand se duc, un barbat povestea toate astea...
- vezi dumneata, domnu` sinatra? asta e nevasta mea... ea a ramas acolo, sa faca in continuarea ceea ce trebuie! asa cum crede ea ca e mai bine... asa cum ziceai si dumneata, in cantecul ala al dumitale... auzi? pot sa te rog si eu ceva? cand o veni si ea aici, i-l canti si ei? ca acolo, pe pamant, dumneata il cantai in engleza si noi nu intelegeam... da` aici e altfel... aici ne intelegem toti...


Asculta mai multe audio diverse


poate va intrebati cum de este frank sinatra in rai? el, care se banuieste ca a fost mafiot?
ei... unii dintre ingeri au fost de parere cum ca sinatra ar canta dumnezeieste... asa ca i-au facilitat o viza "turistica"... dar nu poate sta mai mult de sase luni... pe urma trebuie sa mearga inapoi, "acasa", pentru reinnoirea vizei... ;-)

luni, 29 martie 2010

hai că se poate!

ieri în urziceni a mirosit rău a rahat de câine...
în poarta stadionului din oraş doi ţânci stăteau ciuciţi, ascunzând parcă ceva între ei...
- mă, cum vă cheamă pe voi?
- borcea...
- şi pe mine turcu...
- şi ce faceţi voi aici?
- un arbitru, nene, spuseră ei, arătând spre răhăţelul pe care îl modelaseră şi căruia îi puseseră în vârf un smoc de păr de câine roşu...
- i-am dat şi nume! îl cheamă avram!
acum sunt sigur că unirea nu va fi campioană anul ăsta... nu va fi lăsată...
după ce a avut nesimţirea să umilească marile echipe, cu tradiţie în a se face de râs prin cupele europene (steaua, care trăieşte până în ziua de azi din câştigarea unei cupe acum câteva zeci de ani, dinamo şi rapid, care visează în fiecare an, dar nu le iese niciodată) făcând mai multe puncte într-o singură campanie decât au făcut ele toate la un loc în ultimii ani adunaţi, unirea trebuie pedepsită!
aşa că au decis: anul ăsta titlul nu va ajunge, sub nicio formă, la urziceni!
au pus mână de la mână şi, meci după meci, arbitru după arbitru, sunt cu un pas mai aproape de mazilirea infamilor! hai că se poate!

duminică, 28 martie 2010

romania a trecut la ora de vara!

- cat e ceasul?
- 7!
- da` maine la ora asta cat e?
- ...8!

vineri, 26 martie 2010

ascult radio 21!


Vezi mai multe din Funny pe 220.ro

BAFTA!

Conjectura lui Poincare a fost rezolvata!

citesc zilele trecute pe site-ul realitatea.net urmatoarea stire:

Un geniu a rezolvat una dintre cele mai grele probleme de matematica, Conjectura lui Poincare, si ar fi putut pune mâna pe un milion de dolari. Cu toate ca locuieste într-un apartament mizer din St. Petersburg, Grigori Perelman în vârsta de 44 de ani, spune ca nu are nevoie de bani. El a declarat din spatele usii închise: "Am tot ce vreau".
Premiul a fost acordat de Institutul de matematica Clay din Cambridge, Massachusetts pentru rezolvarea Conjecturii Poincare, care le-a dat mari batai de cap matematicienilor în ultimul secol. Perelman a postat solutia pe internet.
Acum patru ani, când Uniunea Internationala de Matematica din Madrid a vrut sa-i acorde Medalia Fields, Perelman nu s-a prezentat sa-si ridice premiul.
"Nu sunt interesat de bani sau faima. Nu vreau sa fiu expus ca un animal la Gradina Zoologica. Nu sunt un erou al matematicii. Nici nu sunt un om de succes, de aceea nu vreau ca toata lumea sa se uite la mine", a declarat Perelman.
"Am fost o data în apartamentul lui si am ramas înmarmurita. Are numai o masa, un taburet si un pat cu o saltea murdara lasata acolo de vechii proprietari ai apartamentului, niste alcoolici care i-au vândut locuinta. Încercam sa scapam de gândacii din bloc, dar se ascund în apartamentul lui", a spus o vecina a matematicianului.
Problema care avea mai mult de 100 de ani în 2002 când a rezolvat-o Perelman, atunci cercetator la Institutul de Matematica Steklov din St. Petersburg poate ajuta la determinarea formei universului.
În 2003 Grigori Perelman a renuntat la slujba de la Institutul Steklov. Prietenii spun despre el ca ar fi renuntat la matematica de tot, dar Perelam refuza sa vorbeasca despre acest subiect, considerându-l, din motive personale, prea dureros.


cum a aparut Conjectura lui Poincare? cine si, mai ales, in ce conjunctura (;-) a formulat o ecuatie a carei rezolvare a chinuit generatii intregi de minti preocupate?
cat de tare ar fi fost ca domnul Perelman sa nu publice rezolvarea? judecand dupa reactia lui, neinteresat de faima, cum s-a declarat, ar fi putut lua cu el in mormant caietul care continea solutia cautata de toti! mi-l inchipui in sicriu, cu caietul sub mainile incrucisate pe piept si cu un zambet ironic impietrit pe chip...
eu cred ca, defapt, domnul Grigori se da lovit pentru a se putea face disparut mai usor! mai bine lipsa milionul de dolari, decat batalioane de confrati pe urmele lui, jurandu-i moarte celui care le-a rapit una din putinele bucurii adevarate din viata!

joi, 25 martie 2010

revansa

ce am sa va povestesc acum se intampla demult, pe vremea copilariei mele, intr-un sat din baragan, intr-o vara fierbinte...
era intr-o duminica, pe dupa pranz... pe ulita mare femeile iesisera pe marginea santului, adunate dupa criteriul distantei fata de propria poarta, palcuri-palcuri, sporovaind...
pe drum isi facuse aparitia o ceata de tineri, care se ingrosa pe masura ce strabatea satul spre capu` alalalt, unde era izlazul...
- hai, ba, la fotbal!
si cel convocat iesea degraba, alaturandu-se lotului de sportivi amatori...
zapuseala amiezii nu-i impresiona catusi de putin... doar toata saptamana statusera cat-ii ziua de lunga in camp, la sapa... cum ziceau ei - "in cantonament"...
ajunsi pe terenul cu doua cadre metalice infipte in pamant in chip de porti se imparteau rapid in doua si treceau la actiune...
acu`, ce-i drept, cele doua echipe - ad-hoc constituite - nu erau nici pe departe egale ca valoare! drept care unul dintre portari se cam muta de pe-un picior pe altul de cand incepuse meciul...
din tribune (sub un copac despre care nu stia nimeni cum aparuse acolo, dar se zvonea ca ar fi fost plantat demult, tocmai cu acest scop), cativa spectatori urmareau cu impartialitate jocul, fiind in acelasi timp si brigada de arbitri...
unu`, mai milos, striga la un moment dat:
- ba! vasile! pune, ma, poarta aia d`oparte, si vino-aci de stai jos! hai, ma, ia o bere, nu mai sta acolo-n picioare degeaba!
nu stiu sa va spun cat a fost scorul final, ca `al de tinea socoteala a plecat inainte sa se termine partida... venise un pusti si strigase la el:
- nea costele! bre, m-a trimis tanti floarea sa-ti zic sa te duci repede acasa, ca s-a umflat vaca!
si omu` a plecat!...
da` se zvoneste ca ar fi castigat echipa aia din dreapta, cum te uitai de sub copac! si, ca sa evite litigiile, au fost cu totii de acord sa se rejoace meciul duminica viitoare!

miercuri, 24 martie 2010

interes politic

bunicul meu (fie-i tarana usoara!) era mare consumator de politica televizata! urmarea cu patima toate jurnalele de stiri si toate talkshow-urile difuzate exact cand bunica avea treaba cu el!...
bunica, taranca ce stia bine randuiala, nu se putea revolta si, Doamne fereste, nici gand de vreun repros! dar, femeie desteapta, a gasit solutia...
se aseza langa el in fata televizorului, cu ochii tinta spre ecran si, dupa cateva minute, cu o naivitate induiosatoare, il intreba, atatandu-i orgoliul:
- ce zice, ma, aia, acolo? ca io nu prea inteleg!
bunicu era un om calm de felul lui...  dar una nu suporta: sa fie intrerupt cand urmarea politica!
- hai, fa, da-o dracu de treaba! acu` ti-ai gasit sa vorbesti, cand era mai interesant!? uite c-am pierdut ce era mai important!
si, suparat foc, isi lua basca si iesea in curte, unde-si gasea ceva de lucru...
in odaie bunica zambea, oprea televizorul si iesea in urma lui...

ham, ham...

care va sa zica:
- am obtinut prima victorie intr-un meci oficial de la plecarea lui dan petrescu...
- levy a zis ca de-acu incolo sa te tii fotbal!...
- functioneaza din nou site-ul!!!
concluzie: a belit-o dinamo!

luni, 22 martie 2010

desavarsire...

ingerul...
mergea incet, leganat, tragand din cand in cand din tigara, cu spatele incovoiat si capul plecat... era obosit... cand a trecut pe sub felinar i-ai fi putut vedea stralucirea aurei care-l inconjura... dar nimeni nu putea sa-l vada...
se opri la coltul unei cladiri si se rezema de perete... se freca cu spatele de zid pentru ca simtise o mancarime intre omoplati... il mancau aripile... se uita in sus si, cu un zambet ironic-amar, intreba:
- ai sa mi le iei?
fusese chemat si i se daduse misiunea...
- vei cobora pe pamant!
si ii fusese aratat un om...
- il vezi? el e misiunea ta!... e un om bun... dar a ratacit calea... a fost ispitit... si a fost slab... nu-l putem pierde...
coborase imediat... il gasise repede pe om... da! fusese ispitit si muscase din plin!
omul nu-l putea vedea... si nici nu-l putea auzi... "am sa-ti arat calea!"... simti o urma de revolta... "de ce faceti asta? niciodata nu va e de-ajuns? pentru ce?"
sufla asupra omului si acesta simti un fior... se scutura ca trezit din transa si, ridicandu-si privirea, cu vocea tremuranda se ruga:
- iarta-ma!
omul isi vazuse intr-o clipa viata de pana atunci... cu toate sacrificiile facute pentru a urma calea dreapta... dar mai vazuse si viata ce avea sa vina... si vazuse cum avea sa fie drumul pe care apucase... si s-a ingrozit!
nu avea voie sa faca asta... ce avea sa vina nu trebuia stiut de oameni... dar el credea ca ei doar de frica pot intelege! si asta l-a costat... acum era stors de vlaga... chiar si pentru el o astfel de revelatie era un efort imens... pentru ca ceea ce va fi sa fie e o taina pe care numai Creatorul o stie... iar el o putea patrunde doar platind pretul: o parte din el insusi...

demonul...
masina gonea nebuneste prin zmoala noptii... radioul dat la maxim acoperea orice gand... taia curbele fara sa ia piciorul de pe acceleratie...
dintr-odata in fata ii sari un animal... doar o clipa a apucat sa-l vada in bataia farurilor... a franat puternic si a tras brusc de volan... masina derapa si iesi de pe drum... s-a rasturnat, dar a trecut milimetric pe langa un copac de pe marginea soselei...
a iesit cu greu din masina, plin de rani si cu sangele siroindu-i pe tample... prin intuneric i s-a parut ca vede animalul... avu impresia ca se uita la el... l-a privit un moment, apoi a disparut in bezna... desi in jur era pustiu putea sa jure ca a auzit acea voce inspaimantatoare: "data viitoare vii cu mine!"
i-a inghetat inima!
a fost gasit a doua zi zacand inconstient pe margine drumului... la timp insa pentru a mai putea fi salvat...
mergea incet, leganat, pe langa ziduri... parul negru si bogat ii acoperea coarnele si urechile ascutite... doar vapaile ochilor ar fi tradat-o, dar nimeni n-o putea vedea...
fusese chemata si i se daduse misiunea:
- vei urca pe pamant!
si ii fusese aratat un om...
- il vezi? el este misiunea ta! astazi a avut un moment de cainta... nu-l putem pierde!
a urcat si l-a gasit repede, pe un drum, la volan... gonea nebuneste...
i s-a aratat ca un animal in mijlocul drumului... el a incercat s-o evite si a derapat... "de ce faceti asta? de ce nu mergeti pana la capat? pentru ce?"a suflat usor spre el si masina a trecut milimetric pe langa copac...
nu avea voie sa faca asta... Destinul trebuia implinit! stia ca asta are s-o coste: o parte din ea insasi...

lut ars...
mergea pe strazi fara vreo tinta... cand a ridicat ochii din pamant peste drum l-a vazut pe el, sprijinit de zid... parea absent la tot ce se intampla in jur si tragea din cand in cand din tigara... nu se astepta sa-l gaseasca aici... se bucura sa-l vada... abia cand a ajuns langa el a vazut-o...
- ne-am facut un obicei din a ne intalni intamplator! ii spuse ea zambind...
ii raspunse cu un zambet... se bucura s-o vada... arunca tigara...
ea clatina dezaprobator din cap:
- astea sunt maniere de inger?
se aseza langa el...
- ai avut o zi grea?
- da... nici tie nu ti-a fost prea bine...
se intoarse spre el si-l privi in ochi...
- ia-ma in brate...
isi puse capul pe umarul lui... a strans-o si mai tare in brate... corpurile lor parca se contopeau...
si, deodata, trupurile lor au inceput sa se prefaca in pamant... in pulbere fina... se uneau precum nisipul din doua galetuse turnate la un loc...
de sus se auzi o voce puternica, dar blanda:
- asta e darul meu pentru voi!
si imediat pulberea de pamant a fost cuprinsa de un glob de foc... iar din adancuri a razbatut o voce terifianta:
- iar asta e darul meu pentru voi!
si cand vapaia s-a stins, de jos s-a ridicat UN OM!

vineri, 19 martie 2010

vizionare placuta

mai tineti minte cand eram copii si, prin decembrie, ne trezeau parintii intr-o dimineata spunandu-ne "uita-te pe geam!"? iar noi, cu nasurile lipite de sticla ferestrei, deveneam intr-o secunda intruchiparea bucuriei: NINGE!
acu` vreo doi ani ne-am trezit intr-o dimineata si, cineva care se trezise mai devreme, ne-a spus "uita-te la televizor"! ne-am lipit nasul de ecran (nu apucasem sa nu punem inca ochelarii) si am devenit, brusc, intruchiparea groazei: CRIZA!
si s-a asternut criza peste toate... doar cativa, cu pelerine inscriptionate cu sigle de partid, ramase de la ultima campanie electorala, au scapat mai usor... s-au udat doar putin la picioare...
un strat gros s-a asternut si peste productia de televiziune... las` ca nici inainte nu ploua cu galeata prin bugetele emisiunilor, dar, la inceput noutatea fenomenului, "foamea" publicului (spre deosebire de postul pastelui, care ne tine cu o farfurie de fasole pe zi 45 de zile, postul TVR ne-a tinut cu "doua farfurii de program" 45 de ani!), apoi entuziasmul unor oameni au facut ca, vreme de vreo 10 ani, sa avem si noi programe ca cele pe care le vedeam pe la italieni, spanioli, nemti... dupa aia - CRIZA!
timp de un an de zile am vazut atatea reluari de ajunsesem sa cred ca sunt in MATRIX - computerul central s-a defectat si, pana il repara, mai traim odata ultimii cinci ani! pe vremuri, dupa revelion, cateva zile, ne uitam la "daca doriti sa revedeti...". de data asta retrospectiva a durat ceva mai mult... producatorul general CRIZA ne-a pregatit un "an jubliliar", un an in care sa rememoram cele mai frumoase momente din istoria televiziunii!
de la o vreme s-au plictisit si televiziunile de reluari... adormeau regizorii de emisie pe butoane... trebuia facut ceva... inventat ceva... gasita o solutie! trebuia ceva... ieftin si bun!
pai cum si ieftin, si bun?! mai ieftin decat pana atunci? pai cat de ieftin? ok! daca trebuie...
si au venit unii cu ideea salvatoare... plecand de la o simpla constatare mioritica: noi la bata suntem buni, dar la restul suntem bata! asa ca: se iau minim doua persoane, inrudite sau nu (parinti - copii, sot - sotie, soacra - nora/ginere, vecin - vecin, sotie/sot - amanta/amant... si lista ramane deschisa...) si se pun in fata camerei sa se certe... mai bine sa se injure... sau, si mai bine, sa se scuipe... stai asa: ia da-i un pumn? ASTA ERA! fara decoruri spectaculoase, fara scenarii complicate...
cum nu gasim oameni care sa se dea in spectacol la televizor? a! vor doar sa se uite! sa intre figuratia, atunci! hai, mai, ca-i criza, si pentru cativa banuti marunti se balacaresc ca la usa cortului! si ce daca "sotia" din emisiunea de azi e aceeasi cu "soacra" din emisiunea de saptamana trecuta? cine crezi ca baga de seama?
si productia de televiziune a incasat astfel un usturator sut in fund pe care l-a prezentat ca pe un necesar pas inainte!... corect! pe loc nu se mai putea sta!
nu ma intelegeti gresit: n-am vrut sa spun ca televiziunea a oferit intotdeauna numai programe de calitate! nici la noi, nici in alta parte! astfel de productii au existat, exista si vor exista! numai ca, precum ghioceii prin zapada, au scos capul prin criza! si s-a umplum ecranul de ele... lista vedetelor pixelate e atat de lunga incat n-as sti cu care sa incep si cu care sa continui... de terminat nici nu-mi pun problema - mai sunt destule care vin tare din urma!
e si asta o "reteta de succes"! cica s-ar numi "divertisment"...
eu mi-am lasat vreo 9 ani ficatii pe niste platouri de televiziune... si ma doare cu atat mai tare sufletul sa vad unde s-a ajuns... si, mai ales, spre ce ne indreptam...
cu atat mai mult cu cat am trait 8 ani langa un om care se numea VALERIU LAZAROV! asa ceva nu se mai fabrica! disparitia lui a insemnat incheierea unei epoci in productia de televiziune din romania (si nu numai!)... nici nu se uscase bine cerneala pe stirea trecerii lui in nefiinta ca se si inghesuiau niste baieti si niste fete sa profeteasca cine-i va lua locul in istoria televiziunii! niste baieti si niste fete care, in marea lor majoritate, traiesc si azi din ce au furat de la LAZAROV!
revenind la noile trenduri in materie de programe TV, problema existentei unor astfel de excremente media este CONSUMUL!!! sa fim bine intelesi: o televiziune traieste din publicitatea vanduta; publicitatea se vinde in programele care au audienta (adica la care se holbeaza romanu`); audienta se masoara!
pana cand n-o sa ne scoatem nasu` din chilotii columbencei, dintre tatele mai stiu io cui si pana cand n-o sa incetam sa-l mirosim la cur pe razvan ciobanu o sa tot vedem de-astea!
gresit se spune ca oamenii se uita la ce le dau televiziunile, ca nu exista alternativa: realitatea tv si antena 3 abia razbat la popor! ei, daca s-ar legifera in chilotii columbencei, alta ar fi treaba!
uitati-va la stirile sportive: 3 scoruri si 5 bombe sexy!
imi incepeam in urma cu vreo trei ani un articol vorbind despre "esecul" unui proiect foarte misto! din pacate stam mai rau decat atunci!
hai ca incepe sa se miste treaba!

joi, 18 martie 2010

consecventa...

*recomand deschiderea link-urilor cu click dreapta, in ferestre independente

zilele trecute am avut o discutie in contradictoriu, foarte aprinsa, cu un prieten foarte bun... despre ce inseamna sa fii angajat, angajator si care ar fi relatia "corecta" dintre ei...
au trecut deja cateva zile da cand s-a intamplat din nou... un om moare, se pare, din cauza stresului si efortului depus la locul de munca...
mi s-a parut ca ce era de spus am spus acum trei ani...
dar vreau sa-i povestesc amicului meu, si celor care va mai pierdeti vremea cu mine pe-aici, o scena dintr-un film la care tocmai ma uit... un personaj sta pe o banca, odihnindu-se... in fata lui un alt personaj, angajat la salubritate, aduna gunoaiele de pe trotuar... cel care se odihnea, obsedat de curatenie si manat de un simt civic exacerbat, ii atrage atentia omului, cat se poate de ferm, ca a lasat in urma o frunza... acesta se intoarce, vadit deranjat de observatie, dar mai ales de modul in care-i fusese facuta si-l intreaba pe carcotas:
- te crezi mai bun decat mine? sa stii ca, inainte de a ajunge sa fac asta, castigam cateva mii de dolari pe luna...
celalalt isi da seama de propria exagerare si, brusc, devine compatimitor:
- si ce s-a intamplat?
dupa cateva momente de liniste vine si raspunsul:
- am facut o greseala!
aici toata lumea (personajul cusurgiu, telespectatorii, eu) se asteapta sa auda o poveste despre decizii manageriale eronate, sau despre cum omul se lasase prada tentatiilor si "a facut ordine" prin conturile companiei... dar nu... cu glasul tremurand, omul a continuat:
- mi-am luat o saptamana libera... atunci ei si-au dat seama ca se descurca si fara mine...
s-a intors pe calcaie si a continuat sa stranga gunoaiele de pe trotuar...

REWIND

iesi de sub dus, cu apa inca siroindu-i pe corp... se duse in dormitor... se aseza in fata oglinzii in care se vedea pe de-a-ntregul... isi admira trupul tanar, formele bine definite, pielea stralucitoare...
isi desena corpul, urmand cu varful degetelor o linie care pleaca aproape din crestet, urmeaza conturul parului, coboara prin spatele lobului urechii spre gatul lung... apoi continua pe umar... urmareste rotunjimea ferma a sanului... coboara incet spre abdomenul perfect plat... se apleca usor dupa ce trecu de sold... varfurile degetelor, creioane imaginare, trasau acum pulpa fina, atent epilata, acoperita inca de broboane de apa... spre genunchi... gamba sculptata, ca a unei balerine... glezna...
lua un prosop si se sterse incet, mangaindu-si fiecare milimetru de piele... parca se modela din lut... ca si cand in urma prosopului se materializa corpul ei...
isi puse ciorapi fini, negri... ii intinse atenta pe picior, acoperind genunchii rotunzi, iar la final potrivi cu meticulozitate banda adeziva pe pulpa...
se intoarse si admira in oglinda felul cum dantela ii imbraca fesele, mulandu-se perfect pe rontunjimea acestora... si-a pus apoi sutienul, cu o cupa nu foarte plina... zambi...
pe pat era intinsa rochia... rosie, dintr-un material vaporos... o imbraca, felicitandu-se pentru alegerea facuta... decolteul generos ii scotea in evidenta bustul, iar soldurile se conturau perfect prin acest material... iar de lunga era exact atat cat sa-i descopere genunchii si inca vreo cativa centimetri mai sus... atat cat sa-ti doresti sa fi fost mai scurta, dar daca ar fi fost ar fi ucis brutal imaginatia...
isi puse apoi bijuteriile... colierul iti oferea un alibi pentru privirea scapata in decolteu... pentru ca apoi dansul cerceilor lungi sa-ti fie salvare, abatandu-ti atentia asupra umerilor goi...
era aproape gata cand se auzi soneria... doua pufuri discrete de parfum, iar in drum spre usa incalta pantofii cu toc inalt...
o privi inmarmurit... dupa ce se dezmetici ii spuse zambind:
- stii ce? am o idee... ce-ai zice daca n-am mai merge nicaieri si am ramane aici in seara asta?
- exact la asta m-am gandit si eu, chicoti ea... 

*pentru a afla continuarea povestii "derulati" prima parte, de unde v-am lasat eu spre inceput... ;-)

luni, 15 martie 2010

competente

piesa de teatru intr-un singur act, da` bun!
                                                                      
personajele:
primul ministru al unei tari fantastice, al carei nume incepe cu ROM si se termina seara tarziu cu MANIA 
un consilier al primulu ministru
mai tarziu apare si tanarul de la IT

                                                                             scena 1
primul ministru si consilierul; actiunea se petrece in cabinetul primului ministru, intr-o dimineata oarecare; acesta isi bea cafeaua, urmarind pe plasma aflata pe peretele opus episodul de ieri al telenovelei preferate, episod pe care l-a ratat cu o seara in urma din cauza unei sedinte la partid... se aud batai in usa si intra consilierul...

consilierul: sefu! am o idee geniala!
PM: daca mai scoti vreun sunet o sa i-o spui direct lu` Al` de sus!
consilierul: adica lu`?... consilierul facu un gest din cap spre tavan... pai nu e plecat in vizita, sa vada licurici?
primul ministru nici nu-l baga in seama... consilierul observa telenovela si se prelinge fara niciun zgomot pe un scaun... pe ecran sunt acum doua personaje care se privesc intens, dar nu-si spun nimic... apoi genericul...
PM: pfiu! cred ca maine-i spune!
intorcandu-se spre consilier...
PM: mi-ai adus licurici? ce sa fac, ma, cu ei?
consilierul se uita contrariat la primul ministru...
consilierul: nu, sefu... am o idee!
PM: sa mori tu!
consilierul (zambeste tamp): da, sefu! mi-a venit azinoapte!
PM: asta faci tu la bamboo, ma?
consilierul: ma plictisesc, sefu... pe alea le stiu pe toate...
PM: tineretu din ziua de azi... nu mai stiti sa va distrati, ma... numa la munca va e gandul si cand sunteti la discoteca...
consilierul se foieste nerabdator pe scaun... afiseaza acelasi zambet tamp...
consilierul: fii atent, sefu... m-am gandit sa dam o lege...
primul ministru il intrerupse brusc...
PM: asa, ma, ca noi facem legea!
consilierul: tocmai! deci, cum ziceam... sa dam o lege...
PM: cui sa dam, ma? iar sa dam? da de luat cand luam? de ce mama dracului m-am facut prim ministru? n-am dat destul? de luat cand iau?
consilierul: in fiecare zi, sefu! mi-au zis baietii de la telefoane ca i-au auzit pe unii ca cica voiau sa va dea ceva... da n-au auzit exact ce, ca era semnalu` slab... ceva din UE... sau cu UE... in sfarsit... deci, cu legea... toti copiii provenind...
PM: cum adica "provenind"?
consilierul: hai, ma, sefu, nu ma mai intrerupe... asa se zice... na! c-am uitat unde ramasesem... a! toti copiii provenind din familii cu venituri reduse sa primeasca alocatii mai mari decat cei care provin din familii cu venituri mari...
consilierul il privea pe primul ministru cu ochii mari si gura intredeschisa, asteptand reactia acestuia... primul ministru statu cateva clipe pe ganduri... consilierului i se paru o vesnicie...
PM (facand un gest cu mana): o prostie...
consilierul: de ce, sefu? cica i-ar zice protectie socialista, sau asa ceva... nu stiu exact cum ii zice, da` il intreb pe vangelie...
PM: pai vangelie nu e dincolo?
consilierul (uimit): s-a intors din vacanta, sefu!
PM: nu, ma! la ailalti... asta nu vine la noi...
consilierul: pai ma duc io la el, sefu!
simti cum primul ministru il sageta cu privirea...
consilierul: la el la birou...
PM: lasa, ma, nu te mai duce... sa zica pe urma ca el ne-a dat ideea... las` c-o rezolvam noi...
consilierul: deci, e buna, sefu?
PM: la ce sa fie buna, ma?!
consilierul: pai astia saraci voteaza, sefu!... si daca face copii multi, o sa aiba cine ne vota si cand `om fi batrani!
consilierul ranji din nou tamp, uitandu-se catre primul ministru si asteptand reactia acestuia...
PM (uitandu-se in gol, spre viitor): cand `om fi batrani... (intorcandu-se catre consilier) ba, tu nu esti prost!
consilierul: hai, sefu! cum sa...
PM: da` de unde-ti vin, ma, tie ideile astea?
consilierul: nu stiu, sefu... sa mor io daca stiu!
PM: da` tu ce scoala ai facut, ma?!
consilierul (mandru): facultatea, sefu! la particular, ca pe vremea aia munceam barman in bamboo! am facut INSTALATII! am terminat la "aprofundate", in sapte ani... ca anu` 5 l-am repetat de trei ori, sa nu ma ia in armata!... am avut si firma! da` am dat faliment si am venit sa lucrez la guvern...
PM (se uita la consilier iscoditor): ma, tu vrei sa-mi iei locul!
consilierul: nu, sefu, e bine aici, pe scaunul asta... (si se uita la scaunul pe care statea; brusc, avu o revelatie)... a! nu, sefu! se poate?! la vechimea dumneavoastra in partid!... cine sa va ia locul? nu se poate, sefu!
primul ministru stranse buzele si-si increti fruntea...
PM (in gand): deci nu se poate, nu ca n-ai vrea! las` ca mai vedem noi... o muri si tactu ala intro zi!

                                                                                    scena 2
aceiasi de mai devreme, tanarul de la IT; acelasi decor; se aud batai in usa cabinetului

consilierul (se uita spre primul ministru si acesta incuviinteaza printr-un gest): intra!
intra tanarul de la IT...
tanarul de la IT: buna dimineata! m-ati chemat...
PM: buna dimineata! da!... de cand lucrezi tu aici?
tanarul de la IT: de trei ani...
PM: aha! adica de pe vremea lu`........
tanarul de la IT (putin incurcat; nu vede relevanta): da....
PM: si cum ai facut?
tanarul de la IT (evident, din ce in ce mai incurcat, neintelegand intrebarea): ce sa fac?
PM: ma, tu esti atent la ce vorbesc eu cu tine?
pe fata tanarului se citeste clar nedumerirea... nu stie ce sa raspunda...
PM: cum ai facut sa lucrezi aici?!...
tanarul de la IT: am castigat concursul...
PM: ce concurs, ma!? da` ce e aicea, tombola?
tanarul de la IT: concursul... stiti... postul fusese scos la concurs, am dat examen si am luat postul...
PM: aha! deci ai dat ceva... (intorcandu-se spre consilier) pai cum altfel?
consilierul confirma printrun gest al capului...
PM (adresandu-se din nou tanarului): uite de ce te-am chemat... brusc, maine iti expira contractul! asa ca trebuie facut din nou concurs din ala... s-a mai inscris doar aia mica a lu` nasu... asa ca, daca vrei sa vii si tu, io zic sa pleci mai devreme azi... du-te acasa si pune mana pe carte!
tanarul statea in picioare, inmarmurit... primul ministru radea zgomotos... consilierul ranjea tamp...

vineri, 12 martie 2010

nevoia de a avea nevoie...

- vezi ca te cauta, iar!
lasa capul in pamant, stranse pumnii si, cu pasi mici, se indrepta spre biroul sefului... cateva minute de acolo s-au auzit numai tipetele lui, dupa care usa s-a deschis si ea a iesit tinand in mana un dosar... era rosie in obraji, iar in ochi ii licareau lacrimile care aveau sa-i brazdeze obrajii in fata oglinzii din baie, ca de obicei...
seara tarziu a ajuns acasa... se oprise mai intai la supermarketul din cartier si-si cumparase mancare semipreparata... a inchis usa in urma ei si a ramas cateva secunde in picioare pe hol, cu sacosa in mana... acelasi intuneric si aceeasi liniste care o intampinau in fiecare seara...
a facut un dus, si-a incalzit ceva in cuptorul cu microunde si s-a bagat in pat... n-a aprins lumina... intunericul, cu ceea ce se putea ascunde in spatele lui, era mai putin deprimant decat certitudinea unei case goale... a adormit cu televizorul aprins...
dimineata a trebuit, din nou, sa-l astepte pe vecinul de la parter sa-si mute masina ca sa o poata scoate pe a ei din parcare... si nici macar "ma scuzati, domnisoara"...
firma mersese bine anul asta... in week-end avea sa fie o petrecere la care fusesera invitati toti angajatii... tot biroul discuta despre asta... fetele vorbeau despre haine, bijuterii, barbati... iar barbatii despre bautura si femei... dupa toate probabilitatile avea sa fie o petrecere pe cinste!
pe ea n-o intreba nimeni nimic... statea ascunsa in spatele monitorului si asculta chicotelile celorlalti... nu se hotarase inca daca se va duce sau nu... stia cum avea sa fie: obisnuitele bisericute in care ea nu-si gasise niciodata locul...
vineri seara a ajuns din nou acasa tarziu... ceilalti colegi plecasera mai devreme sa se pregateasca pentru petrecere... ea a mai ramas...
intuneric si liniste... a simtit cum o lacrima ii curge pe obraz... a fost surprinsa... aici a ajuns? a aprins becul! s-a dus tinta la sifonier! se hotarase: va merge la petrecere!
barul era deja plin de fum, iar colegii vorbeau de-acum toti deodata... nimeni nu remarcase aparitia ei... s-a asezat intrun colt retras...
zambea tuturor celor cu care isi intersecta privirea... ii zambeau si ei, dar dupa doua-trei pahare oricine zambeste oricui... intr-un tarziu l-a remarcat... statea sprijinit de bar si se uita fix la ea... a incercta sa-i evite privirea, dar el n-o slabea din ochi...
cu doua pahare in mana s-a apropiat de ea...
- pot sa ma asez aici?
- sigur...
vocea ii tremura... la fel si genunchii...
- reusita petrecere...
- da...
si conversatia incepu sa se lege... dupa cateva ore, n-ar fi stiut sa spuna cate, radeau si vorbeau de parca erau doi vechi prieteni... a condus-o pana la un taxi si, zambind, privind-o in ochi, i-a spus:
- la revedere... am sa te sun...
cand a ajuns acasa era atat de fericita! a aprins toate luminile! a adormit asa, imbracata...
a sunat-o... s-au intalnit de cateva ori si de fiecare data s-a intors acasa fericita... o facea sa rada, si asta era atat de bine!
erau deja impreuna de cativa ani... n-ar mai fi putut trai fara sa-l auda spunandu-i in fiecare dimineata "esti frumoasa" si in fiecare seara "esti minunata"...
de la o vreme toti colegii remarcasera ca din biroul sefului nu se mai auzeau tipete cand intra ea acolo... ba chiar o laudase in cateva sedinte!... a fost surprinzator, totusi, pentru toata lumea, cand a fost promovata!
de-acum toti voiau sa-i fie in preajma... in pauza de masa iesea cu fetele la o cafea...
"esti frumoasa"...
- buna dimineata, vecine!
- buna dimineata, domnisoara!
ce femeie! masina? oho! o parca undeva pe bulevard!
in bucatarie mirosea atat de bine?
- ce gatesti?
- surpriza!
ii placea la nebunie cum gatea ea... reusea de fiecare data sa-l surprinda...
- ar trebui sa scrii o carte de bucate! esti minunata!
si o lua in brate...
era de nerecunoscut... din femeia stearsa de acum cativa ani, neincrezatoare, timida, nu mai ramasese nici macar o vaga amintire...
vietile lor pendulau intre matinalul "cat esti de frumoasa" si nocturnul "esti minunata"... noua functie de la birou ii ocupa din ce in ce mai mult timp... apoi, odata cu popularitatea crescuta, petrecerile la care era invitata erau din ce in ce mai dese... devenise o "enoriasa practicanta" in mai toate bisericutele...
in seara aceea luminile erau stinse in toata casa... l-a gasit stand in fotoliu, pe intuneric... simtea ca ceva se va intampla...
- ce e cu tine, iubitule?
- eu plec...
simti un nod in gat... din glasul lui a inteles ca vorbea serios...
cum sa plece? de ce sa plece? ce s-a intamplat? cand s-a intamplat? in cap ii vuiau mii de intrebari... toate de-a valma... nu putea sa rosteasca niciuna din toate aceste intrebari... a putut sa spuna doar atat, cu vocea sugrumata:
- dar eu te iubesc!
- nu! tu iubesti o iluzie! iubesti un bibelou! si cand un bibelou se sparge, oricat ai fi tinut la el, il maturi si il arunci... pentru ca un bibelou lipit nu mai arata la fel... si pentru ca in locul acela a fost intotdeauna un bibelou, dupa un timp, o sa pui in loc altul... pentru ca locul arata rau gol...


Asculta mai multe audio diverse

marți, 9 martie 2010

planul divin...

la DUMNEZEU veni un SUFELT...
- spune, SUFLETE! i-a zis DUMNEZEU...
- Doamne, frumos e RAIUL Tau! si multa bucurie e aici! dar, Doamne, mi-e dor! as vrea sa ma trimiti inapoi la ai mei...
- asta nu se poate! i-a raspuns DUMNEZEU... `au aici nu esti tu la ai tai, SUFLETE?
- cum, Doamne?! s-a mirat SUFLETUL... Tu, care ai facut lumea in sase zile, iar in a saptea Te-ai odihnit, Tu care m-Ai facut si tot Tu m-Ai luat la Tine, nu poti sa ma trimiti inapoi?
- pentru ce nu asculti raspunsul Meu, daca ai venit sa Ma intrebi, SUFLETE? l-a intrebat DUMNEZEU...
si-apoi i-a zis:
- Am sa te trimit inapoi, dar cum ai fost nu mai poti fi... e in firea lucrurilor pe care Eu Am hotarat-o!
si DUMNEZEU a suflat spre SUFLET...
si SUFLETUL s-a simtit usor ca un fulg... si a simtit ca zboara, dus de o adiere calda... si era el intr-un nor cand plutea... iar dupa o vreme a iesit SUFLETUL din nor si a simtit cum cade pe pamant...
nu vedea nimic... pamantul il acoperea... si a simtit SUFLETUL cum pamantul care-l acoperea s-a umezit si i-a fost bine...
de la o vreme a simtit SUFLETUL cum iese din pamant... picioarele lui erau inca sub pamant, dar capul lui iesise de sub pamant... iar in jurul lui erau fire de iarba... si nu vedea SUFLETUL nimic in jurul lui, decat firele de iarba...
si simti la o vreme SUFLETUL cum mainile i se transforma in frunze... acum se inaltase peste firele de iarba... si intr-o zi parul i s-a facut rosu aprins... si din par i-au rasarit petale...
si SUFLETUL vedea iar lumea pe care o stia...
- ai vazut ce floare frumoasa a rasarit in curtea din spate? intreba sotia... e rosie si a aparut acolo ca prin minune...
si in fiecare zi femeia ingrijea floarea, rupand buruienile din jurul ei...
intro zi barbatul a zis femeii lui:
- diseara sa-mi faci o mancare din iepurele pe care l-am prins azi dimineata in gradina!
si femeia i-a zis:
- iti fac...
dar in glasul ei era amaraciune... floarea nu mai era in gradina...
in dimineata aceea iepurele a ajuns intro gradina... era el un SUFLET care ii ceruse lui DUMNEZEU sa-l trimita inapoi, la ai lui... auzise ca DUMNEZEU mai trimisese si alte SUFLETE inapoi...
si DUMNEZEU a suflat peste el si SUFLETUL a simtit cum pluteste... si cand a iesit din norul in care a plutit, SUFLETUL vazut ca era intuneric... si dupa o vreme s-a nascut... si era el un iepure...
in dimineata cand a ajuns in gradina aceea s-a oprit sa se odihneasca... ii era foame... a vazut o floare rosie si a mancat-o...
seara sotia a gatit iepurele...
- buna mancare ai facut din iepure! i-a zis barbatul femeii lui...
si cand zicea asa a inghitit din carnea de iepure pe care o manca... dar cu atata pofta manca incat omului i-a ramas bucata in gat...
ochii i-au iesit din orbite, obrajii i s-au inrosit... cu mainile in jurul gatului, ca si cand s-ar fi sugrumat singur, omul cazu de pe scaun, fara suflare...
si SUFLETUL barbatului s-a ridicat si a vazut trupul lui zacand pe jos si pe femeia lui jelind... si a simtit SUFLETUL barbatului cum se ridica, iar trupul lui ramane jos, iar femeia lui il jeleste...
si cand a ajuns SUFLETUL dinaintea lui DUMNEZEU, a intrebat:
- Doamne, de ce m-ai chemat la Tine?
- pentru ca am vrut sa-mi aduci doua SUFLETE pe care le-am trimis inapoi si de care am nevoie acum, aici...

luni, 8 martie 2010

iubesc femeia, cand e femeie...

cristian vasile... ce vremuri... ce muzici... nu se mai fabrica...
aveam numai unsprezece zile cand am fost dus la bunica... mama avea serviciu... bunica m-a invatat primele poezii... apoi sa citesc, sa scriu... si, mai ales, sa respect oamenii...
de pe la 4-5 ani m-a preluat mama... nu mai avea serviciu... se apropia vremea sa merg la scoala...
de aia eu am spus pana pe la 11 ani saru` mana si femeilor si barbatilor... pana intr-o zi, cand un vecin m-a apostrofat:
- ma, sarut mana se zice numai la femei! la barbati spui buna ziua!
eram de-acum destul de mare, intelegeam, asa ca m-am conformat...
in liceu si in primii ani de facultate spuneam colegelor sarut mana!
- hai, ma, nu mai zice saru` mana! zi salut! sau buna!
hm... fetele-astea, vorba reclamei...
nu dupa multa vreme aveam sa constat ca tipul meu de respect pentru femei era destul de desuet, si asta chiar pentru ele... a fost o dezamagire sa constat ca majoritatea nu stia sa primeasca un compliment dezinteresat... pentru o FEMEIE adevarata, asta e o arta...
- in rochia asta arati superb!
- ei, pe naiba!
"ei, pe naiba"?... "ei, pe naiba"??... cum "ei, pe naiba"? ai fi putut si tu sa rosesti putin, sa te uiti in ochii mei si, cu un zambet stingher, sa-mi spui usor incurcata "multumesc!"... daca nu credeam ca arati bine puteam sa tac... nu m-a obligat nimeni sa-ti spun asta... daca am facut-o, inseamna ca am crezut-o...
pe fetele alea le-am regasit mai taziu transformate in femei puternice! am inteles ca pentru ele asta e o transformare importanta! si tin neaparat ca aceasta evolutie sa fie remarcata... asa ca atunci cand te intalnesc iti intind mana cu fermitate, ba chiar ti-o strang si ti-o scutura barbateste!
vreti sa fiti egale cu noi? NU SUNTETI! macar si pentru ca voi suportati mai bine durerea decat noi (sa te fereasca Dumnezeu de un barbat care s-a taiat la un deget - e convins ca pe acolo isi va pierde intestinele; dar de cate ori se cresteaza o femeie in timp ce gateste?)... nu suntem egali pentru ca voi puteti infaptui ceea ce cu totii suntem de acord ca este miracolul vietii: nasteti pui vii!
lasati-ne pe noi sa ne aratam muschii... sa fim, uneori, poate putin mai neciopliti (istoria a cunoscut mai multi "birjari" decat "birjarese")... sa fumam (mai degraba un barbat emana masculinitate atunci cand miroase a tutun bun, pe cand o femeie nu reuseste decat sa puta a tigara!)...
scriind randurile astea mi-am amintit de poezia lui marin sorescu...


poate ca sunt cam misogine versurile astea... ce m-o fi apucat chiar azi?
azi e 8 martie... dar parca ma intristeaza sa constat ca, desi sunt multe persoane de sex feminin pe lume, sunt din ce in ce mai putine FEMEI!
voua va spun LA MULTI ANI!



P.S. mai in gluma, mai in serios, se spune ca "barbatii e porci si bea!"... ca ne uitam doar la sanii vostri, la picioare si la posterioare... dar sa stiti ca asta se intampla pentru ca, desi sunt multe persoane de sex masculin pe lume, sunt din ce in ce mai putini BARBATI...
astia putini de-am mai ramas stim sa admiram rotunjimea (si nu neaparat marimea) unui san prin decolteul deschis atat cat sa-l puna in valoare (nu sa-l dezgoleasca)... sa remarcam conturul unui posterior prin fusta care-l acopera... sa masuram din ochi lungimea unei gambe, acoperita de ciorapul fin, de la genunchi (imediat sub tivul fustei) si pana la glezna...

sâmbătă, 6 martie 2010

poveste de demult... tare demult...

- mergem, ma, diseara la chef?
- stiu si io... maine am curs de dimineata...
- ha ha ha!
- am de predat o lucrare...
- ba, da` daca faceai politehnica? lasa c-o predai alta data... io n-am fost anu` asta deloc pe la cursuri...
- dai tu de dracu in sesiune!
- nu, ma, c-am invatat smecheria: inainte sa intri in sala canti "vreau o minune", aia a lu` holograf... merge! hai, bem o bere?
- bem!
- la "arsinel"?
- da...
doua ore si cateva beri mai tarziu perspectiva era cu totul alta:
- mergem, ma, diseara la chef?
- mergem!!
- hai pe la mine... poate gasim bani de bere pe masa!...
- ?
- da, ma... avem o regula: daca vreunul din colegii de camera are vreo treaba, intelegi tu, nu poate sa ne dea afara, ca e camera tuturor... asa ca am instaurat o regula: daca vrei intimitate lasi pe masa bani de bere pentru colegi! daca vii in camera si gasesti bani pe masa cu un bilet "bani de bere", ii iei si te intorci peste vreo doua ore!
- pai si daca nu termina ala pana te intorci?
- nu exista, ma!...
din baie se auzi salutul unuia din baieti:
- care esti, ma?
- io!
- aha! ma, am si io o rugaminte... intrai aci si abia dupa aia vazui ca nu e hartie inginerica... te duci tu pana jos sa cumperi?
vazu ca pe masa nu era nici urma de ban...
- ma duc, ma!
- mersi!
cand ajunse la gheretele de jos tocmai oprea si tramvaiul in statie... de parca nu fusese vorba niciodata despre ceva (orice!) de cumparat se rasuci pe calcaie si urca in tramvai... pana in "regie" nu era decat o statie, dar nu avea chef sa mearga pe jos... si, de parca asta era ultimul tramvai care avea sa treca vreodata pe acolo, urca in el fara ezitare!
in "regie" nu exista noapte! in "regie" doar inlocuiesti soarele cu becul!
- la cine e cheful asta?
- ma, nu stiu exact... io am auzit de la niste foste colege de liceu care stau prin caminele astea... ziceau ca ele se duc si m-au invitat si pe mine... mergem sa le luam din camera... mai stam putin pe la ele, ca-i inca devreme...
- atunci hai sa luam si noi ceva, sa nu mergem cu mana-n gura!
s-au oprit la un chiosc...
- o "busuiaoaca de bohotin", va rog...
au baut cu fetele un pahar de vin...
era un chef monstru, ca oricare altul intr-un camin din "regie": vreo optzeci de persoane dansau cu randul intr-o camera de 25mp din care fuasesera scoase paturile... cei care-si asteptau randul la dans socializau pe hol, legand prietenii care aveau sa dureze, unele din ele, o viata!
au salutat cativa concitadini, la fel de intamplator aflati si ei acolo... ce mica-i lumea! mai ales lumea aia...
- uite-o pe tipa aia!
- e de la noi din oras... e verisoara unei prietene... hai sa-ti fac cunostinta...
din momentul ala n-a mai reusit sa-l dezlipeasca de langa ea... "ce naiba, ma, stiam ca asta are prieten! lasa, ca si amicu` are prietena, da` na, si el, ca baietii... taci c-a fermecat-o!"
- eu plec, zise ea la un moment dat. nu mai pot sta. mi-a facut placere sa stam de vorba...
- te rog, mai stai!...
dar era mai mult decat o rugaminte... glasul lui, privirea, tremurul mainii intinse spre ea, toate spuneau "te implor, nu pleca!"...
privirile lor s-au intalnit si multe "s-au spus" in numai cateva clipe... ceea ce nici intr-o mie de cuvinte nu s-ar fi putut spune...
"n-am sa plec nicaieri" au spus ochii ei, dar noi toti am auzit foarte clar:
- imi pare rau, chiar trebuie sa plec...
si din nou acel schimb de priviri... complimente, implorari, regrete, promisiuni...
pentru el petrecerea s-a terminat odata cu plecarea ei...
- hai sa mergem!
- ce-ai, ma? unde sa mergem? la ora asta?
- hai, ca aici s-a terminat...
atunci a inteles... pentru el se terminase... il cunostea destul de bine sa inteleaga...
- ok! hai sa mergem...
se oprira la un NON-STOP...
- o "busuiaoaca de bohotin", va rog...
au stat pe cheiul dambovitei, au baut busuioaca si au vorbit despre Dumnezeu...
- n-o sa ne salvam daca ne incapatanam sa il cautam, daca asteptam sa-l cunoastem ca pe un batran cu barba alba... eu nu-l mai caut... am inteles demult ca Dumnezeu e in iarba asta, in dambovita, in blocurile astea, in busuioaca... si mai ales in oameni... respiram pentru ca el ne lasa sa respiram... si traim pentru ca el ne lasa sa traim... eu am facut pace cu Dumnezeu... si-l am cu mine...
- mai luam una?
nu exista decat un raspuns la intrebarea asta...
- ai vazut-o? cum arata... cum vorbea...
se aprinsese rau, era clar...
- stii ce? tu stii unde sta?
- stiu, dar e tarziu... si nu cred ca colegele ei de camera ar fi incantate sa se trezeasca cu batai in usa la ora asta...
ciudat cum busuioaca de bohotin legitimeaza cacofonia... pana la urma l-a convins... in drum au mai luat o sticla si au plecat spre caminul in care statea ea...
dimineata studentii au inceput sa plece la cursuri... la un moment dat s-a deschis si usa camerei ei... cand l-a vazut rezemat de perete a ramas inmarmurita... nu stia ce sa spuna...
- nu te speria... da, am stat aici toata noaptea... am stat de vorba... am vrut neaparat sa fiu primul care-ti spune BUNA DIMINEATA!
si cei doi prieteni au plecat leganat in lungul holului... iar in urma lor nu s-a auzit zgomot de usa inchisa... nu au stiut niciodata pentru cata vreme...

luni, 1 martie 2010

garoafe de 1 martie

- saru` manaa! tanti, cat costa salamu` asta?
- care, ma?
- asta, de fox...
- pleaca ma`, de-aici, ca n-ai tu bani!
lasa capul in pamant si iesi din magazin...
- hai mai repede cu lazile astea! hai, ca ne-apuca noaptea!
vocea omului se amesteca cu toata harmalaia pietii, dar el invatase sa asculte harmalaia asta si sa auda numai oportunitatile... sari de pe bordura si se repezi spre una din lazile stivuite in usa pravaliei...
- va ajut eu, nene!...
si zicand asta era deja dincolo de prag, cu una din lazi sprijinita mai cu genunchii, mai cu burta...
- ma, sa nu ti-o scapi pe picioare, sa ma dai de necaz... sa mai vina si ma-ta la mine ca te-ai lovit... mai bine las-o jos...
- n-o scap, nene! ce, n-am mai carat si saptamana trecuta? ai uitat?
omul facu un gest cu mana, ca si cand i-ar fi zis "treaba ta, io ti-am zis..." si se intoarse cu spatele... ceilalti carausi se uitau la el cu rautate... "de unde-ai mai aparut si tu, ma?"...
- gata, nene! le-am dus pe toate!
- bine, ma! ia de-aici si du-te! si-i intinse cateva monede...
le tinea strans in pumn, iar pumnul adanc infipt in buzunar...
mergea atent pe langa ziduri, temandu-se parca sa nu fie strivit de picioarele oamenilor... deodata vazu cum din buzunarul unui barbat ieseau colturile catorva hartii... iuti pasul si se apropie de om... recunoscu culoarea banilor... se opri o clipa, iar picioarele incepura sa-i tremure... la ce-i statea gandul? nu mai facuse niciodata asa ceva... dar isi aminti chipul vanzatoarei care-l daduse afara din magazin... inconstient mari din nou pasul si, cand se trezi, era ascuns in spatele unui stalp, iar barbatul se indeparta linistit... din buzunar nu i se mai vedeau colturile bancnotelor... in aceeasi clipa simti in palma hartia mototolita... gura ii era uscata si abia mai putea respira... un gand il strafulgera: daca l-a vazut cineva? si groaza asta l-a facut s-o rupa la fuga...
dupa cateva ore era din nou in alimentara...
- vreau si eu o paine si de restul salam...
vanzatoarea il recunoscu, dar inainte sa spuna ceva vazu mana intinsa cu banii... se uita mai atenta la el si de pe fata ii disparu ca prin farmec incrancenarea...
- ia, ma, ce bani ai tu acolo?
pentru o clipa s-a gandit sa fuga... daca-l intreaba de unde ii are?
vanzatoarea rasfira in palma cele cateva monede si hartia... se intoarse catre rafturi si intr-o punga puse o paine si cateva felii de parizer...
bucuria care aparu pe fata lui o facu sa lacrimeze...
iesi in fuga si pana acasa nu se opri din alergat...
intra incet, incercand sa nu faca zgomot... in camera era destul de intuneric... in pat, mama statea intinsa, cu ochii deschisi... a simtit-o ca are ochii deschisi... se apropie de ea si ii intinse punga...
- uite, ti-am adus salam... hai, mananca...
mama se ridica pe jumatate, chinuita de dureri pe care nu le lasa sa le vada el...
- hai sa mancam amandoi... tu ai mancat azi?
- DAAAA!!! nici nu mi-e foame! am fost pe la tanti si m-a pus la masa...
- si ce ai mancat, ma? intreba mama, banuind neadevarul ascuns in siguranta cu care vorbea copilul...
- A! pai a avut .......... friptura! replica el, dupa o scurta ezitare... io ma duc afara, ca ma asteapta niste prieteni... sa mananci tot, ca pana maine se strica!
intunericul camerei ascundea lacrima femeii care s-a prelins pe obraz si a cazut pe felia de paine... friptura nu mancau ei nici cand ea era in putere si putea munci...
statea pe marginea drumului, pe o bordura, scarmanand cu un betigas in praful de pe jos... o femeie corpolenta, trecuta de 40 de ani, cu o rochie inflorata si cu doua sacose in maini se apropie de el... lasa jos sacosele sa se odihneasca...
- saru` manaa! vreti sa v-ajut?
se uita la el, il masura putin, apoi masura sacosele...
- hai, ca-ti dau un covrig... vrei? si scoase un covrig mare si i-l intinse...
cand au ajuns la usa, femeia a mai scos un covrig...
- uite, ia-l si pe-asta...
- multumesc! si lasa capul in pamant...
- cati ani ai tu, copile?
fara sa raspunda s-a rasucit pe calcaie si a luat-o la fuga, de parca se temea sa nu-i ia inapoi covrigul...
biroul era gol... toti plecasera demult... afara se intunecase deja... scutura capul, vrand sa alunge toate aceste imagini... le voia uitate, dar ele reveneau mereu... si poate ca era, totusi, mai bine asa... scose din sertarul biroului un buchet de garoafe...
puse paltonul pe el si iesi in noapte... merse pe jos, ca sa-si limpezeasca putin mintea... portarul il recunoscu si il saluta respectuos... daca ai fi fost atent, insa, ai fi descifrat in salutul lui, pe langa respect, si mila...
- buna seara... mergeti, nu mai e nimeni...
aleea era luminata de cateva felinare... cele care mai aveau inca becuri... s-a oprit in fata crucii de marmura si a asezat usor garoafele...
- e 1 martie, mama... ti-am adus garoafe... si sa stii ca azi am mancat friptura...