joi, 19 aprilie 2007

prezint scuze

blocul in care am locuit in copilarie in orasul ala mic despre care v-am mai vorbit se afla vis-a-vis de un imobil perfect paralelipipedic, fara balcoane, in care primaria de pe vremea aia adunase toti rromii din oras... copil fiind aveam prieteni printre ei... jucam fotbal impreuna... luam bataie de la ei asa cum luam bataie si de la prietenii mei romani (eu cu pumnul n-am stiut sa dau niciodata)...
langa blocul meu era un maidan (mai tarziu, dupa revolutie, au inceput sa construiasca acolo un spital, pe care nu l-au terminat nici astazi!) unde se instala circul si balciul... de aia stiu eu si acum toate melodiile lautaresti, alea cu mult inainte sa apara manelele... alea frumoase...
de aia imi placeau mie rromii... ne jucam impreuna, de la ei auzeam injuraturi si vorbe pe care nu le auzeam in casa si care, la varsta aia, ca orice tabu, ma fascinau (am luat si o matura pe spinare cand mama m-a auzit vorbind urat)... aveam prieteni rromi... mama mea statea de vorba, laolalta cu celelalte vecine, cu locuitorii acelui imobil perfect paralelipipedic...
tot in acel imobil stateau si tigani (imi permit sa le spun asa, erau prietenii mei) lautari... ce misto cantau ei vara, cand ieseau cu instrumentele in fata blocului... erau scoliti, scoala populara de arta... mergeau in turnee... "dintr-o nunta imi iau o pereche de pantofi"... acolo am auzit eu pentru prima data jazz, improvizatie facuta de unul dintre ei pe tambal... intotdeauna m-am intrebat daca el stie ce face... cantau pana se luau la bataie... si noi ne distram...
eram fascinat de rromi...
intr-o seara au urcat cativa (pe astia nu-i cunosteam) in masina unui prieten si ne-au luat toti banii... intr-o alta seara (eram DJ intr-o discoteca din oras) a venit unul la mine si mi-a spus ca, daca nu pun muzica pe care o vrea el, ma taie...
daca vad un rrom trec pe trotuarul celalalt... n-am nimic cu ei... ascult in continuare muzica lautareasca (cumpar in fiecare luni "jurnalul national" cu CD)... da` e mai bine sa ma feresc... e mai bine asa... preventiv!...
a!... era sa uit: eram fascinat de basescu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu