joi, 18 februarie 2010

de ce radeti?

cand sa ies din bloc m-am proptit in troianul de zapada care bloca usa imobilului... m-am intors dupa lopata... in lift m-am intalnit cu cativa vecini care ajunsesera la baricada inaintea mea si acum se intorceau inarmati corespunzator...
- `neata, vecine! ai vazut ce-a nins azi-noapte?
- am vazut... n-am putut sa dorm si m-am uitat pe geam toata noaptea... ningea asa linistit...
- cum linistit? pai ziceau la stiri ca a batut vantul... ca de aia n-au iesit cu lama pe strada, ca oricum ar fi pus vantul zapada la loc in urma lor... acuma au si ei dreptate! da` lumea nu intelege!...
vecinul mormai in barba...
- a batut, pe dracu...
hm... deci, n-a batut vantul... sa fi mintit astia la stiri? n-are cum!!! chiar sa nu fi batut?!
- da` a zis la stiri, vecine! cica a batut tare! da` io n-am auzit, ca am dormit bustean! de ce razi? vecine! de ce razi? unde te duci? vecine!
o ora am dat la zapada... la fiecare 5 minute mai aparea un vecin cu lopata... am reusit sa facem partie pana in parcare...
- ei, si-acum, fiecare la masina lui!
ciudat! si ceilalti vecini ziceau ca n-a batut vantul... incepusem sa ma indoiesc si eu de verdicitatea stirii... dupa inca 45 de minute masina era scoasa de sub namete... eu eram transpirat si gafaiam... nu mai aveam starea aia de buna dispozitie deja de vreo 30 de minute de-acuma! dar incercam sa fiu intelegator... nu ca toti carcotasii ailalti...
cand sa plec de pe loc masina a alunecat intr-unul din santurile facute de rotile masinilor de aprovizionare care venisera cu noaptea-n cap la magazinul de pe strada... putin a lipsit sa lovesc masina din dreapta! "ma, da` daca n-a batut vantu`, de ce n-or fi bagat astia lama?"... si, cu intrebarea asta in minte, dar inca intelegator, am plecat spre primarie...
- sarut mana, doamna! am inteles ca nu faceti fata iernii asteia, asa ca m-am mobilizat si am deszapezit eu locul de parcare... eu sunt cu plata la zi! uitati aici chitanta... si uitati si chitanta de la impozit! am venit sa va intreb cat mi se scade din taxa de parcare si din impozit pentru munca prestata in folosul comunitatii! de ce radeti, doamna? doamna! de ce radeti? unde va duceti? doamna!
am plecat... cine stie? poate primesc acasa, intr-un plic, raspuns la intrebarea mea... ca am vazut ca astia de la taxe si impozite asa comunica... in fiecare an primesc de la ei un plic cu o instiintare de plata... si sunt si economi: de fiecare data, in acelasi plic, sa nu cheltuiasca banii de doua ori, au pus si o scrisoare de la domnul primar in care ne spune ce o sa faca anul asta (pe alea de anul trecut le-a terminat!) si ca ne multumeste pentru incredere!... hm!...
am plecat spre spital... mi-a luat cam o ora sa ajung... si cum ma plictiseam in trafic, mai mult stand decat inaintand, am zis sa mai dau cateva telefoane... dar s-a intamplat ceva ciudat: in telefon am auzit mai intai cateva pocnituri, un fasait si apoi, foarte clar, vocea domnului basescu!!! eram uluit! nici nu mai respiram, de teama sa nu ma auda! vorbea cu domnul boc!
- hai, ma, ca te sun pe asta, ca ala cu bruiaj cica nu mai merge! nu stiu astia ce are... a vrut nuti sa dea un telefon aseara acasa, sa-i zica lu` cocos ca are sedinta si ca nu ajunge si nu stiu pe ce dracu a apasat ca l-a stricat! hai, vii incoa`? hai sa-ti zic ce ai de facut! iar ai aparut aseara si ai vorbit prostii! dai in gropi!
- sefu, io le-as ocoli, dar sunt cat strada... uite, vin incet... de ce razi, sefu? sefu! de ce razi? ati inchis? sefu!
cinci minute n-am mai avut curaj sa ma ating de telefon!
in sfarsit, am ajuns la spital... am tras pe dreapta si cand sa cobor din masina, imi bate cineva in geam...
- buna ziua! nu aveti voie sa parcati aici...
- a! ok! unde e o parcare?
- nu stiu... io nu sunt de la primarie... io sunt de la politia rutiera... va rog sa puneti autovehiculul in miscare...
- pai nu e niciun loc de parcare amenajat pe-aici!
- va rog sa nu insistati! daca nu plecati, va dau amenda!
- pai eu la spital am treaba! se externeaza bunica mea si nu poate merge pe jos! ce sa fac? am inteles ca aici n-am voie sa opresc, dar unde? luati dumneavoastra cheile si parcati unde e regulamentar! unde ziceti dumneavoastra, acolo o las! de ce radeti? domnu` politist! de ce radeti? unde plecati? domnu` politist!
am parcat cam la un kilometru de spital...
- sarut mana, buni! hai, esti gata?
- nu ma externeaza azi... doamna doctor a fost numai putin de dimineata si a plecat repede... ziceau doamnele asistentele ca azi are program la cabinetul particular! cred ca a uitat sa-mi faca iesirea!
- cum asa? stai ca ma duc eu sa vorbesc cu asistenta... poate ti-a lasat biletul la ea...
- sarut mana! doamna doctor nu este?
- nu! a plecat!
- pai pe usa scrie ca are program astazi! de ce radeti? doamna asitenta! de ce radeti? unde plecati? doamna asistenta!
radioul din masina incearca sa-mi acopere gandurile... "ascultati stirile orei 17!"
- nici nu ma gandesc!!!
cand se voteaza? scriind toate astea m-a apucat asa un chef de vot, de-mi tremura picioarele! anu` trecut n-am fost la vot, dar de data asta sigur ma duc! oare pot sa votez cu angela merkel? de ce radeti? mai! de ce radeti? unde plecati? mai!

2 comentarii: