habar n-ai tu...

se uita la el cu ochi flamanzi... Doamne, cat il iubea pe omul asta! uitandu-se la el intelegea de ce traieste... doar asa intelegea... altfel, ce rost ar avea? pentru ce sa se fi mai trezit in fiecare dimineata? pentru ce sa fi mai respirat?
ii placea sa stea in fotoliu si sa-l urmareasca, tacuta... ii urmarea fiecare gest, tiparindu-l adanc in memorie... ca un fotograf discret in apropierea unui animal rar pe care nu vrea sa-l sperie, realiza un film, fotograma cu fotograma, pe care il va revedea cu ochii inchisi atunci cand nu va mai fi in preajma lui...
ura momentele cand era plecat... iubea noapte pentru ca noaptea era langa ea... adormea tarziu, urmarindu-i miscarile ritmice ale pieptului in timp ce respira in somn...
telefonul suna strident, facand-o sa tresara... el il lua si, in timp ce raspundea, pleca spre bucatarie...
- alo, da! buna! ce surpriza!...
il urmari cu privirea in timp ce iesea din camera... a remarcat bucuria de pe fata lui cand a vazut apelul... nu auzea clar ce spune... era evident insa, dupa rasetele sporadice, ca era o conversatie mai mult decat placuta...
tinand telefonul cu umarul se chinui sa deschia usa frigiderului si lua cutia cu suc... din raft isi lua un pahar si puse cateva cuburi de gheata...
- asta e o veste minunata! daca reusesti sa ajungi la timp, ti-am spus ca totul este rezolvat! te astept!
un avocat de succes ca el nu-si putea permite sa rateze o astfel de oportunitate... cand aflase ca solutia cazului la care lucra de atata timp se afla in mainile unei foste colege de liceu, de care nu mai stia nimic de ani buni, a avut inca odata confirmarea ca cineva, acolo sus, il iubeste! acum nu mai trebuia decat ca ea sa ajunga la timp cu dovezile...
cand s-a intorsa in camera radia fericire prin fiecare por... se aseza si ramase cateva secunde cu paharul in mana privind in gol...
zambetul de pe fata lui ii intari convingerea ca la telefon nu putuse fi decat o femeie!... ar fi dat orice sa stie cine a fost si ce au vorbit... dar nu-l putea intreba... cand el a iesit din nou din camera a sarit ca un arc spre telefonul lasat pe masuta... s-a oprit insa chiar cand sa puna mana pe el... nu, n-avea sa faca asta... trebuia sa aiba incredere in el!
remarca de cateva zile buna lui dispozitie... vorbea tot timpul la telefon, zambea tot timpul...
fusese o vreme superba in week-end si ar fi vrut sa merga sa se plimbe cu el prin parc...
- o! imi pare rau, iubito... dar trebuie sa ma vad cu niste oameni si sigur o sa dureze foarte mult... de ce nu iesi tu cu prietenele tale? de cand n-ati mai iesit voi, asa, ca fetele, singurele?
zambetul lui fericit parca o durea... ce ascundea? anulase chiar si rezervarea de sambata la restaurant, iesire pe care o planuisera de atata vreme...
zilele trecusera chinuitoare... o sunasera fetele, dar le-a spus ca nu iese, ca nu se simte bine... prefera sa stea in casa si sa-l astepte... tresarea la fiecare zgomot de pe hol... "a venit!"... dar nu era el... venise tarziu in fiecare seara... "oare unde a fost?"...
intre timp la birou se parea ca toate-i merg din plin! colegii cu care lucra la cazul asta reusisera, in urma informatiilor primite in ultimele zile, sa puna cap la cap o aparare beton! la tribunal va fi fiesta! il vedea deja pe procuror smulgandu-si parul, nestiind ce l-a lovit! singurul lucru de care mai depindea totul era ca fosta lui colega sa ajunga la vreme cu dovezile!
aproape ca-i tremurau mainile cand deschise calculatorul! excelent! a primit pe email copii dupa toate actele!
ea statea in fotoliu si il urmarea... oare ce citeste atat de interesant acolo? era clar ca purta o conversatie care-i facea placere... l-a pandit pana a iesit din camera, s-a ridicat usor si s-a dus pana la laptopul de pe masuta... nu era nicio pagina deschisa... de ce a simtit nevoia sa inchida tot inainte de a se ridica? ce nu trebuia sa vada ea? o durere ascutita in piept o facu sa simta nevoia sa se aseze... o sa-l intrebe! ba nu, n-o sa-l intrebe nimic... poate totusi asa, mascand nelinistea cu o curiozitate naiva... dar ce avea sa-l intrebe? mai bine nu...
nu se mai vazusera aproape de pe vremea liceului... fusese mereu o fata frumoasa, ravnita de toti baietii! acum era femeie in toata firea...
- esti aproape neschimata! zise el in timp ce o imbratisa...
- ei, nu-i asa! timpul trece peste noi toti!... raspunse ea zambind...
- numai ca e mai darnic cu unii si mai neiertator cu altii... mie mi-a adus burta, pe cand de tine se pare ca a uitat...
- lingusitorule! raspunse ea, rosind evident... nu te mai plange, ca nu arati rau deloc! pun pariu ca inca faci ravagii printre femei...
seara ajunse acasa obosit dar fericit! maine avea sa fie ziua cea mare si el era pregatit!
o gasi ghemuita in fotoliu... nu-i remarca figura inspaimantator de serioasa... isi dadu haina jos si trecu direct spre baie...
- buna, iubito! Doamne, ce ambuteiaj! credeam ca nu mai ajung acasa!
cand se intoarse o vazu... il privea fix, ca o pantera care-si pandeste prada... arunca pe masuta cateva fotografii...
- poti sa-mi explici ce-i asta?
se apleca si ridica fotografiile... erau cu el si colega din liceu... cineva fotografiase momentul intalnirii lor... ramase mut... dupa multe secunde, aproape o vesnicie, reusi sa articuleze...
- ce se-ntampla? ce e asta?
- tu sa-mi spui! veni strigatul ei, ca o explozie declansata parca de vocea lui... tu sa-mi spui ce se-ntampla! cine e si de cand dureaza!
nu-i venea sa creada... era naucit...
- mi le-a adus astazi detectivul pe care l-am angajat! da! de ce te miri? credeai ca ma poti minti la infinit? un detectiv, da! si sa nu indraznesti sa spui ca sunt nebuna, pentru ca uite dovada! si arunca spre el cateva fotografii luate in graba de pe masuta...
cand auzi cuvantul "detectiv" uimirea lui se transforma brusc in furie... cum statea in picioare se resuci pe calcaie si iesi trantind usa cu atata putere incat ea avut o secunda impresia ca tavanul se va prabusi...
ramase ghemuita in fotoliu, plangand zgomotos in pumnii inclestati... ar fi vrut sa aiba puterea sa fuga dupa el, dar era parca tintuita... un vacarm de voci ii inundau creierul... "daca te-ai inselat? daca nu e nimic?"... "cum sa nu fie? lasa-ma! uite fotografiile!"... "poate ca detectivul ti-a aratat numai ce a vrut sa-ti arate, ca sa-ti ia banii"... "ce interes ar fi avut? il plateam oricum"... "poate a fost si el dus in eroare"... "nu! si telefoanele? emailurile?"... "dar n-ai vazut nimic... nici macar in fotografiile astea"...
toata noaptea a stat ghemuita in fotoliu... n-a bagat in seama amorteala care-i cuprinsese trupul... rasarise soarele si bezna camerei disparea treptat... auzi zgomot la usa si tresari... el intra si trecu direct spre dormitor... arata obosit... tasni din fotoliu si se arunca la picioarele lui, in hohote de plans...
- te iubesc! te iubesc! n-ai sa pleci nicaieri! te iubesc! esti al meu! numai al meu!
el incerca sa-si pastreze un calm fals... tremura din fiecare articulatie, dar se stapanea...
- trebuie sa ajung la tribunal...
- n-ai sa pleci! esti numai al meu! numai al meu! n-ai sa pleci nicaieri!
intr-o fractiune de secunda avu revelatia a ceea ce s-a intamplat... cobora privirea spre ea si groaza intelegerii a ceea ce se intampla il paraliza!
usa rezervei se deschise si asistenta intra, tinand intr-o mana un pahar, iar in cealalta o cutiuta in care erau cateva buline albe...
- va rog sa inghititi astea... cum va simtiti astazi?
se uita la ea pe sub sprancene, fara sa ridice capul...
- a venit? intreba, ignorand paharul si cutiuta pe care asistenta i le intindea...
- e afara... dar trebuie mai intai sa inghititi astea... apoi il las sa intre...
intelegand conditionarea intinse automat mana dupa pastile si le inghiti ostentativ, ramanand apoi cu ochii fixati asupra femeii in halat alb... privirea facea mai mult decat orice cuvant... "ei? acum ai de gand sa-l chemi?"
asistenta se indrepta spre usa si-i facu semn sa intre... el aparu cu un buchet de flori intr-o mana si o punga in cealalta... in timp ce-i facea loc sa treaca, asistenta ii arunca o privire plina de mila... o remarca si ii raspunse din ochi... "multumesc"...
sari din pat ca impinsa de un resort nevazut indreptandu-se spre asistenta, strigand cat o tineau puterile:
- sa-l lasi in pace, nenorocito! e al meu! numai al meu! auzi?
femeia iesi repede dupa ajutor in timp ce el o prinse de maini incercand sa o imobilizeze... reusi s-o prinda si o stranse la piept... ii potoli zbaterea de pasare prinsa in capcana si o duse in pat... o aseza usor intinsa in timp ce ii mangaia parul...
- te iubesc! ii sopti ea deodata linistita...
cuvintele astea il facura sa se incordeze ca si cand ar fi fost electrocutat... inchise ochii si scrasni din dinti, fara sa spuna un cuvant... povara responsabilitatii lor il apasa mai mult decat constiinta tuturor oamenilor pe care ii stia vinovati si pe care ii scapase de pedeapsa meritata!
afara il astepta fosta colega din liceu... ii lua mana in mana ei si il privi in ochi...
- timpul vindeca... ai sa vezi... nu poti trai viata altora... si Dumnezeu iti va cere socoteala doar pentru ceea ce ai facut tu in viata... sa mergem...



Asculta mai multe audio diverse