aer neconditionat

o tinea de mana ca pe un copil mic, pe care ti-e teama sa nu-l pierzi daca o zbugheste de langa tine pe aleile parcului, inconstient, dar sigur ca ai sa-l urmaresti... si-o imagina in stare de astfel de comportament, dar, la fel ca un copil, se va speria cand se va trezi singura si va incepe sa planga... sau asa spera el...
uitandu-se la ea, chiar ii parea un copil... il cam speria constatarea asta... apoi isi amintea orele de tandrete, saruturile pasionale, mangaierile catifelate, soaptele, tachinarile... nu! era femeie...
ochii mari, doua prapastii negre in care se vedea alunecand de fiecare data cand o privea, pierzandu-se pentru totdeauna... pielea obrazului, perfect neteda, un magnet care-i atragea, fara voia lui, degetele, in mangaieri continue... gatul lung si subtire, un traseu bine definit pentru saruturile pornite din spatele urechii pana pe umar... causul palmei, cald si dulce alint pe obrazul lui...
dar... rasul zglobiu, niciodata serios... vorbele fara sens, intrerupandu-l intotdeauna atunci cand el spunea ceva grav... alergatul de colo-colo, ca un catel de talie mica scos la plimbare...
si totusi... capul pus pe umarul lui, surprinzator de brusc serioasa, atunci cand el glumea... parfumul parului ravasit de vant... bratele incolacite in jurul lui, in felul acela care spune "nu pleca"...
- TREBUIE sa plec...
fara sa-i dea drumul, ca sa nu fie nevoita sa se uite in ochii lui, i-a raspuns:
- stiu...
si a continuat sa-l tina in brate, mai strans...
in bucatarie era innebunitor de cald, din cauza cuptorului... Lola statea in picioare langa fereastra deschisa, tragand din cand in cand din tigara si sorbind din paharul de coniac... incerca sa nu-i stea in cale... era nerabdatoare sa guste din prajiturile fermecate pe care numai prietena ei stia sa le faca...
o privea cum se agita, ca o zvarluga, prin bucatarie... si-ar fi dorit, uneori, sa fie si ea la fel... Lola nu stia sa gateasca nimic mai complicat decat cartofi prajiti...
- cand mai iesim si noi la o cafea? ti-am promis ca nu mai vin la tine... mie nu-mi place sa stau in casa... doar pentru ca mi-ai spus ca faci prajituri am acceptat, sa stii!
- stiu, Lola... de aia ti-am si spus ca fac prajituri... altfel n-ai fi venit si m-ai fi batut iar la cap o jumatate de ora cu iesitul in oras... n-am vreme... uite cata treaba e de facut! tu nu stii... esti singura, n-ai nicio responsabilitate...
Lola se uita la ea si parca-i venea sa planga... ii venea s-o ia de umeri si s-o scuture, s-o trezeasca...
stia cat il iubea (ii povestise de atatea ori)...
- hai in dormitor, pana se face prajitura... de-acum nu mai am ce sa-i fac... hai, am de calcat niste camasi... le-am spalat ieri si nu mai are niciuna calcata...
Lola inghiti nodul care-i statea in gat si o fixa cu privirea... nu mai putea suporta... de mii de ori isi pusese intrebarea "ii sunt prietena daca ii spun, stiind cat il iubeste si cat va suferi afland adevarul, sau ii sunt prietena daca tac, protejand-o?"... dar nu mai putea s-o vada asa...
- opreste-te! trebuie sa-ti spun ceva...
ea se opri doar pentru o secunda, evita privirea Lolei si, ca si cand n-ar fi auzit, iesi pe usa, chemand-o:
- hai in dormitor... aici e foarte cald...
se duse dupa ea...
- tu ai auzit? trebuie sa-ti spun ceva...
ridica o camasa si o analiza cu atentie la guler...
- hm... uite, asta mai trebuie spalata o data!
Lola exploda:
- pentru numele lui Dumnezeu! asculta-ma!
- Lola, taci!
se uita fix in ochii ei... facea evidente eforturi pentru a-si stapani lacrimile...
- taci!...
Lola ramase muta, cu ochii mari... stia? milioane de intrebari navalisera in mintea ei, buluc, dar tocmai de-aia nu reusea sa rosteasca niciuna... intr-un final, baigui:
- si de ce accepti? de ce stai?
lasa sa-i cada o camasa pe care o tot invartea inutil pe toate partile... statea pe marginea patului, cu spatele... chiar fara sa-i vada fata, Lola stia ca priveste intr-un punct fix din podea... i-a simtit in glas zambetul pe care-l afisa de fiecare data cand vorbea despre el...
- daca l-ai vedea cum se chinuie sa-si incalzeasca o farfurie de ciorba... de gatit, nici nu poate fi vorba... uite, vezi camasile astea? aici ar zacea, neatinse... are nevoie de mine... ca de aer...
si, intorcandu-se spre Lola:
- ce voiai tu sa-mi spui?