PAS cu pas

- impinge! hai! inca o data!
femeia strangea cu atata putere de marginea patului incat unghiile ii devenisera rosii, ca atunci cand le lovesti cu ciocanul...
in miezul durerii care o sfasia simti cum doctorul a tras afara din ea copilul...
- uite un baiat frumos! bravo!
avu un moment de bucurie, dar inca nu se putea relaxa...
- hai, inca o data!
isi inclesta din nou mainile de marginea patului si o lua de la capat...
- mai tare! foarte bine! bravo!
dupa cateva minute si cel de-al doilea copil vedea lumina zilei...
- uite, mamico... ei sunt baietii tai... felicitari!
e uimitor cum chinurile facerii, indurate de toate femeile ca pedeapsa pentru neascultarea Evei, se transforma intr-o clipa in imensa bucurie... probabil ca asta este darul lui Dumnezeu, facut dupa ce i-a mai trecut mania...
- cum o sa-i cheme?
- el e Paul, spuse femeia, sarutandu-l pe unul din copii pe frunte... iar el e Petru...
nu i-au crescut "la dublu"... nu au avut haine identice, tunsori identice...
tuturor celor care se minunau cat de mult seamana, intreband compatimitor "vai, dar cum ii recunosti?", mama le raspundea intotdeauna:
- da, seamana... dar sunt atat de diferiti!...
prima scrisoare pentru mos craciun au scris-o impreuna...
- eu vreau sa-mi aduca mosul o masinuta...
- de care, Paul?
- de care o vrea el...
- si tu, Petru? ce vrei sa-ti aduca mosul?
- o masina adevarata, ca a lui tati...
- pai poti tu conduce o masina adevarata?
- da, o sa pot, raspunse Petru fara sa ezite...
- bine, atunci asta ii scriem mosului sa-ti aduca... o sa vedem ce decide el...
in dimineata craciunului Paul s-a repezit sub brad, iar Petru la geam...
tata i-a aratat care este cadoul pentru el si Paul l-a desfacut cu nerabdare...
- o masina de pompieri! uau!
- iti place, Paul?
- DAAA!!!
Petru ramasese agatat de pervazul geamului, dezamagit...
- Petru, tu nu vii sa-ti desfaci cadoul?
- mie nu mi-a adus nimic... uite, nu-i nicio masina afara...
- cum sa nu-ti aduca? uite ce cadou mare aici, pe care scrie "pentru Petru"!
a mai ramas cateva clipe lipit de geam, apoi a venit si el sub brad... a desfacut pachetul, dar fara prea mare tragere de inima...
- ia uite! o tricicleta... pe asta o poti conduce...
Petru s-a uitat la tricicleta, a oftat adanc si a plecat in camera lui... Paul a luat masina de pompieri si s-a dus dupa el...
- Petru, hai sa ne jucam!...
la scoala nu au mers in aceeasi clasa... parintii nu au fost de acord...
- se vor impulsiona reciproc, le spusese directoarea scolii... competitia le va face bine...
- INTRE EI nu este nicio competitie, doamna...
aveau rezultate asemanatoare... se mentineau intre cei mai buni...
- eu vreau sa merg la olimpiada anul asta! spusese Petru intr-o zi, cand erau cu totii la masa...
- foarte bine! il incuraja tata... tu, Paul?
- eu am maine lucrare de control... sper sa ma descurc... n-as vrea sa-mi stric media...
au terminat amandoi anul cu rezultate destul de bune... de la olimpiada Petru s-a intors fara vreun rezultat remarcabil...
- e foarte bine ca ai incercat, ii spusese profesorul... la anu` o sa fie mai bine!
dar lui Petru vara aceea nu i-a tihnit deloc...
Paul hotarase ca vrea sa devina inginer... se pregatea pentru admiterea la POLITEHNICA... Petru, insa, visa sa devina avocat...
- de numele meu se vor lega decizii istorice in magistratura! le spunea el tuturor...
in ziua in care se afisau rezultatele examenului de admitere, mama masura camera dintr-un capat in altul... nu avusese puterea sa mearga cu ei si astepta vesti... dar asteptarea era din ce in ce mai grea...
- da` stai, femeie, jos! nu te mai tot plimba asa! o apostrofase tata, care incerca sa-si ascunda emotiile...
e adevarat, el nu se plimba prin casa, dar bataia din picioare pe un scaun...
- zi, mai bine, ca tu nu te poti ridica de-acolo de emotii! ii raspunse mama...
Paul se apropie incet de avizier, cu ochii in pamant... ajuns in fata panoului isi facu cruce si ridica privirea... lua lista de la coada spre inceput, urmarind cu degetul...
se regasi pe la jumatatea listei...
- domnu` inginer Paul! rosti el soptit... suna foarte bine!
ii venea sa rada, sa sara! de-acum il asteptau anii de facultate, cu toata munca din POLITEHNICA, dar si cu toata distractia...
porni aproape alergand spre statia de autobuz... gandul ii era acum la Petru... poate ca aflase si el rezultatul si abia astepta sa-l imbratiseze!
cand a ajuns in curtea faculatii de drept, l-a vazut pe Petru stand pe trepte, cu capul in maini... a inteles repede ce se intamplase... s-a apropiat de el si l-a luat de umeri, asezandu-se alaturi...
- lasa, ma, nu-i sfarsitul lumii... intri la anu` cu bursa! uite, asa terminam amandoi odata!
incerca sa zambeasca, dar intelegea bine ce-i in sufletul fratelui sau...
anul urmator Petru chiar a intrat cu bursa...
nici n-au realizat cand au trecut anii de studentie... amandoi au lucrat inca de prin anul doi... Paul intr-o firma de IT, iar Petru intr-o casa de avocatura renumita...
- si-acum ce-ai sa faci?
- pai, o sa raman la astia... acum ca sunt inginer cu diploma chiar am un loc asigurat...
- mda... uita-te la mine, Paul! pana la 30 de ani o sa fiu partener in firma asta! nu inteleg de ce tu te complaci asa... vrei sa ramai un ingineras toata viata?
- mai, atata timp cat nu mi-e rau, mi-e bine... `om vedea ce-o aduce corbu-n cioc... deocamdata...
si n-a fost tocmai rau... Paul era pasionat de munca lui si era apreciat de toata lumea... era unul din cei mai buni ingineri ai companiei si nu exista proiect in care sa nu fie implicat...
intr-o zi statea in canapea, incercand sa faca fata celor doi prichindei care se urcasera pe el... incerca sa-i tina ocupati pana cand sotia lui termina de aranjat masa... sunetul telefonului a fost salvarea lui... cel mai marisor se repezi sa raspunda... cu o voce peltica intreba:
- alo! cine-i acolo?
asculta cateva momente, apoi ii intinse receptorul...
- tati, e unchiul Petru...
se ridica bucuros, parca impins de un resort...
- ooo! ce faci, batrane? da` rar te mai aude omu`!
- ei, hai acum... nu ma certa si tu, raspunse Petru spasit...
- bine, nu te mai cert! ia zi-mi: cum esti?
- bine... sanatos... bine...
- hai, mai, occidentalule! ce te-ai "metalizat" asa? au scos aia romanasul din tine? ia zi, n-ai gasit si tu o crestina pe-acolo? sau musulmanca, budhista, ce mai conteaza? o femeie, sa te asezi si tu?!
- n-am vreme, Paul... muncesc toata ziua... familia cere timp, tu stii mai bine asta... eu... inca am alte planuri...
- da` ce-ti mai trebuie? am vazut ca ai o casa frumoasa, masina buna... esti mana dreapta a sefului...
- inca n-am ajuns partener, Paul... stii ca asta vreau... n-am reusit pana la 30, asa cum mi-am propus... dar o sa fiu... atunci sa vezi casa! atunci sa vezi masina!
- sigur ca o sa fii! dar mai ai grija si de tine... pe-aici cand mai vii?
- nu stiu... ti-am spus, e mult de munca... o sa vin...
Petru n-a ajuns partener niciodata... o casa mai mare si o masina mai buna, insa, a avut...
intr-o zi statea in living, rasfoind niste dosare... cu ochelarii pe nas, imbracat intr-un halat de casa, cu parul alb, avea un aer aristocratic... sunetul telefonului il facu sa tresara...
recunoscu vocea sotiei lui Paul... linistea din glas contrasta puternic cu mesajul...
- Petru, Paul a murit...
a ramas mut... intr-o clipa i s-au derulat prin minte milioane de imagini... toate cu ei doi...
stia ca e bolnav, dar... avea numai 65 de ani...
- cum a murit?
- impacat! se auzi raspunsul linistit al femeii... ai sa-l vezi - parca zambeste! cand ajungi?
- dimineata...
la putin timp dupa moartea fratelui sau, Petru s-a intors in tara... n-a vrut sa-si traiasca si ultimii ani singur, printre straini... a practicat avocatura pana la sfarsitul vietii...
atunci cand s-a stins, nepotii lui, copii lui Paul s-au ocupat de toate...
- viata asta este ca un meci de fotbal... unchiul Petru si-a dorit tot timpul sa inscrie spectaculos, ignorand si ratand toate  ocaziile care i se pareau banale... Marele Arbitru a tot prelungit meciul pentru el... dar, pana la urma, a trebuit sa fluiere finalul... tata, insa, a fost marele golgeter! inscria din toate pozitiile!