sa fii fericit!

imi place sa ies cu amicul asta la bere... pacat ca iesim atat de rar...
este un tip inteligent si citit... discutiile noastre sunt, de fiecare data, foarte aprinse, indiferent de subiect... imi place sa-l provoc... mai ales ca se numara printre foarte putinii oameni cu care pot exersa ceea ce eu numesc "gimnastica neuronului"...
- bai, tu nu stii sa discuti decat in contradictoriu! imi reproseaza el de fiecare data, dupa ce pret de cateva beri argumentele s-au ciocnit, de la moderat la aproape violent... am impresia ca o faci intentionat!
"cata dreptate ai!" ii raspund eu zambind, in gand...
dar il banuiesc de mult timp ca-i face si lui placere... poate nu discutia in contradictoriu neaparat, ci ideea de a-si sustine punctul de vedere...
- gata, hai sa incheiem subiectul, ca n-o scot la capat cu tine! imi spune el nervos... mai luam o bere si mergem!
dar data viitoare cand ne intalnim se intampla la fel...
pacat, insa, ca pe amicul asta al meu realitatea inconjuratoare, atat de "defecta" din prea multe puncte de vedere, il oboseste din ce in ce mai vizibil... si vad asta in felul in care capituleaza din ce in ce mai repede...
are dreptate... distanta mult prea mare intre ceea ce traim si o oarecare medie a "normalitatii" este mai mult decat evidenta... dar n-am sa-i spun niciodata ca are dreptate... pentru ca, desi constientizam cu totii starea asta de fapt, niciunuia din noi nu cred ca-i face bine inca o confirmare, explicita...
intr-o zi m-a surprins cu o intrebare care se vedea ca-l macina de ceva vreme... stateam la o masa pe o terasa si framantam in cerul gurii o bere bruna... amareala intepatoare din fiecare inghititura, extrem de placuta, contrasta intr-un mod ciudat cu concluziile amare ale unei tocmai incheiate dispute despre diverse chestii nelalocul lor, extrem de neplacute...
- auzi? tu esti fericit?
are amicul asta al meu un stil aparte de a pune intrebarile... nu era nimic filosofic in interogarea asta... doar o curiozitate surprinzator de naturala...
- cum adica, fericit?
cererea mea de a lamuri sensul intrebarii l-a luat pe el, de data asta, prin surprindere... s-a uitat la mine, a zambit si a abandonat subiectul...
numai ca eu am ramas cu intrebarea lui bazaindu-mi in urechi... sunt eu fericit? am fost vreodata?
si tot incercand sa-mi dau un raspuns, m-am surprins cautand, defapt, argumente in favoarea unuia pozitiv! si am realizat ca nu stiam sa le aleg... pentru ca, am constatat eu, imi lipsea definirea exacta a termenului...
dexonline.ro da urmatoarea definitie, conform [DEX '98] Dictionarul explicativ al limbii romane, Academia Romana, Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998:
FERICÍT, -A,  fericiti, -te,  adj., s.m. 1.  Adj. (Adesea substantivat) Care se afla intr-o stare de deplina multumire sufleteasca, plin de bucurie. 2. Adj. Care aduce fericire, provoaca multumire; care este bun, favorabil. 3. S.m. Primul grad de sfintenie acordat cuiva de sinod sau de papa. – V. ferici.
asa deci... cum nu cred ca amicul meu ma banuieste de vreo iminenta sanctificare, am eliminat din start ultima varianta, ca nefacand obiectul discutiei... dar nici primele doua explicatii ale academicienilor nu m-au satisfacut... mi s-au parut foarte limitate... asa ca am continuat ceea ce devenise de-acum o cercetare...
am ajuns la textul biblic, de care mi-am amintit din slujbele la care am asistat de-a lungul timpului (ce va mirati? nu-s chiar asa nedus la biserica!)...
sfanta evaghelie dupa matei, cea care deschide noul testament, spune:
Vazand Iisus multimile, S-a suit in munte: si sezand El, au venit la Dansul ucenicii Sai.
Si, deschizandu-Si gura, ii invata, zicand:
    Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.
    Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
    Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
    Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
    Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
    Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
    Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
    Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.
    Fericiti veti fi cand din pricina Mea va vor ocari si va vor prigoni si, mintind, vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri(...) (Matei 5:1-13)
pai de aici inteleg ca FERICIREA este, mai degraba, o promisiune...
si totusi... la o lectura mai atenta, realizez ca Invatatorul face numai o enumerare a catorva conditii in care starea de FERICIRE ne este garantata, fara, insa, a exclude alte variante...
cum nu m-am regasit in niciuna din cele noua fericiri biblice, am coborat din nou printre semeni, cautand raspuns in putul gandirii filosofilor... numai ca aici mi-am prins urechile definitiv!
auzi? dar tu... sau tu... ai fost vreodata FERICIT?