desavarsire...

ingerul...
mergea incet, leganat, tragand din cand in cand din tigara, cu spatele incovoiat si capul plecat... era obosit... cand a trecut pe sub felinar i-ai fi putut vedea stralucirea aurei care-l inconjura... dar nimeni nu putea sa-l vada...
se opri la coltul unei cladiri si se rezema de perete... se freca cu spatele de zid pentru ca simtise o mancarime intre omoplati... il mancau aripile... se uita in sus si, cu un zambet ironic-amar, intreba:
- ai sa mi le iei?
fusese chemat si i se daduse misiunea...
- vei cobora pe pamant!
si ii fusese aratat un om...
- il vezi? el e misiunea ta!... e un om bun... dar a ratacit calea... a fost ispitit... si a fost slab... nu-l putem pierde...
coborase imediat... il gasise repede pe om... da! fusese ispitit si muscase din plin!
omul nu-l putea vedea... si nici nu-l putea auzi... "am sa-ti arat calea!"... simti o urma de revolta... "de ce faceti asta? niciodata nu va e de-ajuns? pentru ce?"
sufla asupra omului si acesta simti un fior... se scutura ca trezit din transa si, ridicandu-si privirea, cu vocea tremuranda se ruga:
- iarta-ma!
omul isi vazuse intr-o clipa viata de pana atunci... cu toate sacrificiile facute pentru a urma calea dreapta... dar mai vazuse si viata ce avea sa vina... si vazuse cum avea sa fie drumul pe care apucase... si s-a ingrozit!
nu avea voie sa faca asta... ce avea sa vina nu trebuia stiut de oameni... dar el credea ca ei doar de frica pot intelege! si asta l-a costat... acum era stors de vlaga... chiar si pentru el o astfel de revelatie era un efort imens... pentru ca ceea ce va fi sa fie e o taina pe care numai Creatorul o stie... iar el o putea patrunde doar platind pretul: o parte din el insusi...

demonul...
masina gonea nebuneste prin zmoala noptii... radioul dat la maxim acoperea orice gand... taia curbele fara sa ia piciorul de pe acceleratie...
dintr-odata in fata ii sari un animal... doar o clipa a apucat sa-l vada in bataia farurilor... a franat puternic si a tras brusc de volan... masina derapa si iesi de pe drum... s-a rasturnat, dar a trecut milimetric pe langa un copac de pe marginea soselei...
a iesit cu greu din masina, plin de rani si cu sangele siroindu-i pe tample... prin intuneric i s-a parut ca vede animalul... avu impresia ca se uita la el... l-a privit un moment, apoi a disparut in bezna... desi in jur era pustiu putea sa jure ca a auzit acea voce inspaimantatoare: "data viitoare vii cu mine!"
i-a inghetat inima!
a fost gasit a doua zi zacand inconstient pe margine drumului... la timp insa pentru a mai putea fi salvat...
mergea incet, leganat, pe langa ziduri... parul negru si bogat ii acoperea coarnele si urechile ascutite... doar vapaile ochilor ar fi tradat-o, dar nimeni n-o putea vedea...
fusese chemata si i se daduse misiunea:
- vei urca pe pamant!
si ii fusese aratat un om...
- il vezi? el este misiunea ta! astazi a avut un moment de cainta... nu-l putem pierde!
a urcat si l-a gasit repede, pe un drum, la volan... gonea nebuneste...
i s-a aratat ca un animal in mijlocul drumului... el a incercat s-o evite si a derapat... "de ce faceti asta? de ce nu mergeti pana la capat? pentru ce?"a suflat usor spre el si masina a trecut milimetric pe langa copac...
nu avea voie sa faca asta... Destinul trebuia implinit! stia ca asta are s-o coste: o parte din ea insasi...

lut ars...
mergea pe strazi fara vreo tinta... cand a ridicat ochii din pamant peste drum l-a vazut pe el, sprijinit de zid... parea absent la tot ce se intampla in jur si tragea din cand in cand din tigara... nu se astepta sa-l gaseasca aici... se bucura sa-l vada... abia cand a ajuns langa el a vazut-o...
- ne-am facut un obicei din a ne intalni intamplator! ii spuse ea zambind...
ii raspunse cu un zambet... se bucura s-o vada... arunca tigara...
ea clatina dezaprobator din cap:
- astea sunt maniere de inger?
se aseza langa el...
- ai avut o zi grea?
- da... nici tie nu ti-a fost prea bine...
se intoarse spre el si-l privi in ochi...
- ia-ma in brate...
isi puse capul pe umarul lui... a strans-o si mai tare in brate... corpurile lor parca se contopeau...
si, deodata, trupurile lor au inceput sa se prefaca in pamant... in pulbere fina... se uneau precum nisipul din doua galetuse turnate la un loc...
de sus se auzi o voce puternica, dar blanda:
- asta e darul meu pentru voi!
si imediat pulberea de pamant a fost cuprinsa de un glob de foc... iar din adancuri a razbatut o voce terifianta:
- iar asta e darul meu pentru voi!
si cand vapaia s-a stins, de jos s-a ridicat UN OM!