poveste de demult... tare demult...

- mergem, ma, diseara la chef?
- stiu si io... maine am curs de dimineata...
- ha ha ha!
- am de predat o lucrare...
- ba, da` daca faceai politehnica? lasa c-o predai alta data... io n-am fost anu` asta deloc pe la cursuri...
- dai tu de dracu in sesiune!
- nu, ma, c-am invatat smecheria: inainte sa intri in sala canti "vreau o minune", aia a lu` holograf... merge! hai, bem o bere?
- bem!
- la "arsinel"?
- da...
doua ore si cateva beri mai tarziu perspectiva era cu totul alta:
- mergem, ma, diseara la chef?
- mergem!!
- hai pe la mine... poate gasim bani de bere pe masa!...
- ?
- da, ma... avem o regula: daca vreunul din colegii de camera are vreo treaba, intelegi tu, nu poate sa ne dea afara, ca e camera tuturor... asa ca am instaurat o regula: daca vrei intimitate lasi pe masa bani de bere pentru colegi! daca vii in camera si gasesti bani pe masa cu un bilet "bani de bere", ii iei si te intorci peste vreo doua ore!
- pai si daca nu termina ala pana te intorci?
- nu exista, ma!...
din baie se auzi salutul unuia din baieti:
- care esti, ma?
- io!
- aha! ma, am si io o rugaminte... intrai aci si abia dupa aia vazui ca nu e hartie inginerica... te duci tu pana jos sa cumperi?
vazu ca pe masa nu era nici urma de ban...
- ma duc, ma!
- mersi!
cand ajunse la gheretele de jos tocmai oprea si tramvaiul in statie... de parca nu fusese vorba niciodata despre ceva (orice!) de cumparat se rasuci pe calcaie si urca in tramvai... pana in "regie" nu era decat o statie, dar nu avea chef sa mearga pe jos... si, de parca asta era ultimul tramvai care avea sa treca vreodata pe acolo, urca in el fara ezitare!
in "regie" nu exista noapte! in "regie" doar inlocuiesti soarele cu becul!
- la cine e cheful asta?
- ma, nu stiu exact... io am auzit de la niste foste colege de liceu care stau prin caminele astea... ziceau ca ele se duc si m-au invitat si pe mine... mergem sa le luam din camera... mai stam putin pe la ele, ca-i inca devreme...
- atunci hai sa luam si noi ceva, sa nu mergem cu mana-n gura!
s-au oprit la un chiosc...
- o "busuiaoaca de bohotin", va rog...
au baut cu fetele un pahar de vin...
era un chef monstru, ca oricare altul intr-un camin din "regie": vreo optzeci de persoane dansau cu randul intr-o camera de 25mp din care fuasesera scoase paturile... cei care-si asteptau randul la dans socializau pe hol, legand prietenii care aveau sa dureze, unele din ele, o viata!
au salutat cativa concitadini, la fel de intamplator aflati si ei acolo... ce mica-i lumea! mai ales lumea aia...
- uite-o pe tipa aia!
- e de la noi din oras... e verisoara unei prietene... hai sa-ti fac cunostinta...
din momentul ala n-a mai reusit sa-l dezlipeasca de langa ea... "ce naiba, ma, stiam ca asta are prieten! lasa, ca si amicu` are prietena, da` na, si el, ca baietii... taci c-a fermecat-o!"
- eu plec, zise ea la un moment dat. nu mai pot sta. mi-a facut placere sa stam de vorba...
- te rog, mai stai!...
dar era mai mult decat o rugaminte... glasul lui, privirea, tremurul mainii intinse spre ea, toate spuneau "te implor, nu pleca!"...
privirile lor s-au intalnit si multe "s-au spus" in numai cateva clipe... ceea ce nici intr-o mie de cuvinte nu s-ar fi putut spune...
"n-am sa plec nicaieri" au spus ochii ei, dar noi toti am auzit foarte clar:
- imi pare rau, chiar trebuie sa plec...
si din nou acel schimb de priviri... complimente, implorari, regrete, promisiuni...
pentru el petrecerea s-a terminat odata cu plecarea ei...
- hai sa mergem!
- ce-ai, ma? unde sa mergem? la ora asta?
- hai, ca aici s-a terminat...
atunci a inteles... pentru el se terminase... il cunostea destul de bine sa inteleaga...
- ok! hai sa mergem...
se oprira la un NON-STOP...
- o "busuiaoaca de bohotin", va rog...
au stat pe cheiul dambovitei, au baut busuioaca si au vorbit despre Dumnezeu...
- n-o sa ne salvam daca ne incapatanam sa il cautam, daca asteptam sa-l cunoastem ca pe un batran cu barba alba... eu nu-l mai caut... am inteles demult ca Dumnezeu e in iarba asta, in dambovita, in blocurile astea, in busuioaca... si mai ales in oameni... respiram pentru ca el ne lasa sa respiram... si traim pentru ca el ne lasa sa traim... eu am facut pace cu Dumnezeu... si-l am cu mine...
- mai luam una?
nu exista decat un raspuns la intrebarea asta...
- ai vazut-o? cum arata... cum vorbea...
se aprinsese rau, era clar...
- stii ce? tu stii unde sta?
- stiu, dar e tarziu... si nu cred ca colegele ei de camera ar fi incantate sa se trezeasca cu batai in usa la ora asta...
ciudat cum busuioaca de bohotin legitimeaza cacofonia... pana la urma l-a convins... in drum au mai luat o sticla si au plecat spre caminul in care statea ea...
dimineata studentii au inceput sa plece la cursuri... la un moment dat s-a deschis si usa camerei ei... cand l-a vazut rezemat de perete a ramas inmarmurita... nu stia ce sa spuna...
- nu te speria... da, am stat aici toata noaptea... am stat de vorba... am vrut neaparat sa fiu primul care-ti spune BUNA DIMINEATA!
si cei doi prieteni au plecat leganat in lungul holului... iar in urma lor nu s-a auzit zgomot de usa inchisa... nu au stiut niciodata pentru cata vreme...