intelepciunea de A VREA asa CUM TREBUIE!

sania aluneca monoton prin mijlocul campului alb, pe care nu se mai zarea nicio alta urma... nici de om, nici de animal... zapada care cadea intruna acoperea dovada prezentei oricarei alte fiinte prin acele locuri... se auzea doar suieratul vantului si, din cand in cand, undeva, departe, urletul unui lup... ziua scurta de iarna era pe sfarsite... fusese atat de ger incat si soarele renuntase sa mai stea in frig si se retragea, parca, mai devreme... in sanie se aflau doi barbati si o femeie... veneau de la oras, de la targ... pareau sa pluteasca peste intinderea alba, nelasand nici ei vreo urma a trecerii lor pe acolo... erau tacuti, strangandu-si bine pe langa corp cojoacele si mijind ochii sa poata razbate printre fulgii inghetati care le biciuiau fetele...
- ia opreste nitel, vasile! se auzi deodata glasul femeii...
barbatii se intoarsera spre ea schimband expresia fetei de la uimirea unui "da` ce s-a intamplat?" pana la un dezaprobator "ei, asta-i! acu` te-a apucat?!" atunci cand au inteles nevoia femeii... ea a ridicat numai din umeri, asa a "ce sa fac acuma? asta e..." si, cand sania s-a oprit, a coborat si s-a departat cale de cateva zeci de pasi...
- hai, vasile, sa mergem, ca ne-apuca noaptea pe-aici!
nervozitatea din glasul omului il lua prin surprindere pe vasile... nici lui nu-i convenea oprirea asta, dar ce era sa faca?
- pai si cu ea ce facem? doar n-o lasam aici pe vremea asta?
- las` c-o ia careva din urma! mormai omul...
vasile ezita o clipa, dar ceva il facea sa nu se poata impotrivi hotararii cu care tovarasul lui de drum luase decizia... se pomeni strunind haturile...
isi vazura de drum ca si cand oprisera numai sa descarce un sac cu cartofi la poarta cuiva... "hai, sa-i mananci sanatos, nea costele! hai, ca noi ne grabim!"
femeia se pomeni singura... intinderea perfect alba, ca o coala imensa, suprima orice posibilitate de orientare... incerca sa inainteze, cu mainile intinse inainte, pipaind parca zarea... dar ninsoarea deasa n-o lasa sa vada mai departe de varful degetelor... dupa cativa pasi facuti cu greu prin noianul de zapada se prabusi epuizata...
a fost adusa a doua zi in sat de cei care o gasisera inghetata...
fetita de doar zece ani nu era acasa in ziua aceea... o trimiteau uneori pe la rude sa le ajute prin gospodarie... o gura mai putin la masa intr-o zi...
a venit cineva dupa ea si, cand a ajuns in curtea casei, a vazut lume multa stransa, iar in odaia de la drum mama era intinsa pe o masa...
de inteles a inteles, dar n-a plans... n-a stiut cum...
era cea mai mare dintre fete... din ziua aceea nu a mai fost trimisa sa munceasca pe la rude... avea destula treaba acasa: de spalat, de facut mancare, de mers la camp cu ceilalti...
trecusera deja doi ani de la intamplarea asta... tatal era deja bolnav cand nevasta se prapadise in camp... ramas singur cu grija copiilor n-a avut vreme si, cu atat mai putin resurse, sa-si vada de propria sanatate... de cateva zile nu se mai ridicase din pat... fetita era afara, spala rufe... in casa, cu tata, era o ruda mai indepartata, care mai trecea pe la ei din cand in cand...
cand l-a vazut pe omul palid iesind in prag, cu o expresie de groaza amestecata cu mila pe chip, a inteles...
- ma duc s-a chem pe tanti Floarea... a ingaimat fata.
de plans n-a plans... n-a avut vreme...
avea acum doisprezece ani si era mama si tatal celor patru frati mai mici... i-a crescut cum a putut mai bine... i-a hranit, i-a imbracat, ba pe unii i-a trimis la scoala... au prins aripi si au zburat... au ajuns oameni intregi...
cand i-a venit vremea s-a maritat... a gasit un baiat bun: avea servici` si ceva pamant... asa ca i s-a dat de nevasta...
l-a iubit... chiar si atunci cand a batut-o... si-a strans copiii in brate si a mers mai departe... n-a plans... n-avea rost... era barbatul ei, tatal copiilor... si era un om bun... mai bea, ca toti barbatii... ce avea sa-i faca?
si-a crescut copiii... i-a dat la scoli... au ajuns, si ei, oameni intregi... daduse lumii a doua generatie de oameni!...
si nu avea sa se opreasca...
unii din copii au ajuns bine... dar poate n-au avut noroc... au avut si ei, la randul lor, copii...
- da` voi aveti, mama, ce manca? aia micii cu cine sade acasa cand sunteti voi la servici`? adu-i la mama, pana s-o face mai mari...
si i-a luat...
in arsita amiezii femeia se opri o clipa cu sapa in mana... parca auzise ceva dinspre capatul brazdei... se indrepta intr-acolo... are sa ia si o gura de apa... in umbrarul facut de dimineata nepotul se juca linistit... doar din cand in cand mai vorbea cu cate un prieten nevazut, caruia ii spunea o poezie pe care o invatase de la bunica... pe chipul femeii aparu un zambet cald vazand copilul si parca toata oboseala muncii disparuse...
- sa stai cuminte aici!
bau o gura de apa din sticla ingropata, sa stea rece...
- ia canta tu cantecu` ala de te-am invatat... da` canta mai tare, sa te aud de acolo, cand sap...
si copilul incepea sa lalaie cat il tineau plamanii, spre incantarea oamenilor din camp si spre linistea femeii care astfel il stia in siguranta...
mai termina cateva randuri de sapat si veni sa se odihneasca putin si sa manance ceva...
- ia zi dupa mine: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10... asa... si acuma: a, b, c, d..... bravo!
si-l saruta pe frunte...
asa l-a crescut pana cand a trebui sa mearga la scoala... si a ajuns om intreg!
barbatul ei suferea de ceva vreme... si cand Dumnezeu a avut trebuinta de el, l-a chemat... s-au strans in curtea lor rudele, sa-i fie aproape... femeia nu plangea... cu infricosatoare stapanire spunea tuturor ce trebuie facut... si fiecare isi stergea lacrimile si facea ce-i spunea ea...
- asa, mama... sa aiba ce-i trebuie pe lumea ailalta! si fiti atenti, ca asa va trebui sa-mi faceti si mie! ca atunci nu pot sa va mai spun...
au trecut anii si de la intamplarea asta... femeia a imbatranit si ii e din ce in ce mai greu...
- da` de ce nu te duci matale la oras, la copii, bre?
- si aici? sa se aleaga praful? nu... uite, vine acuma primavara... trebuie facut curat, trebuie aranjat in gradina...
- pai mai poti, bre?
- asa, incet, cum oi putea... da` trebuie facute!...
sus, acolo unde se duc bunii cand se duc, un barbat povestea toate astea...
- vezi dumneata, domnu` sinatra? asta e nevasta mea... ea a ramas acolo, sa faca in continuarea ceea ce trebuie! asa cum crede ea ca e mai bine... asa cum ziceai si dumneata, in cantecul ala al dumitale... auzi? pot sa te rog si eu ceva? cand o veni si ea aici, i-l canti si ei? ca acolo, pe pamant, dumneata il cantai in engleza si noi nu intelegeam... da` aici e altfel... aici ne intelegem toti...


Asculta mai multe audio diverse


poate va intrebati cum de este frank sinatra in rai? el, care se banuieste ca a fost mafiot?
ei... unii dintre ingeri au fost de parere cum ca sinatra ar canta dumnezeieste... asa ca i-au facilitat o viza "turistica"... dar nu poate sta mai mult de sase luni... pe urma trebuie sa mearga inapoi, "acasa", pentru reinnoirea vizei... ;-)